ComenteazăEi, și? Orice demnitar, orice personaj ajuns într-o înaltă funcție publică este vânat non-stop. La fel se întâmplă și cu vedetele de cinema, de exemplu. Iar cum politica ține, în ultima vreme, mai degrabă de showbiz decât de efortul de a guverna în interesul cetățenilor, atât vedetele, cât și demnitarii știu de la bun început în ce se bagă.
Surprinzător este, așadar, nu că Vlad Voiculescu este sub lupă, ci că știind că este sub lupă nu se comportă cu mai multă grijă. Asta dacă vorbim despre scăpări precum aceea a nepurtării măștii pe holurile Parlamentului. Altele însă nu sunt scăpări și nici nu sunt atât de ușor scuzabile.
Nici atenția pe care i-o acordă presa și nici așa-zisa vânătoare a cărei victimă este nu-l îndreptățesc pe Vlad Voiculescu să nu stăpânească la perfecție domeniul pe care ne spune că îl conduce ca ministru.
Nu este absolut deloc acceptabil ca Vlad Voiculescu să nu cunoască, atunci când iese în public, actele emise de Ministerul Sănătății. Și nimic nu-i dă voie ministrului Voiculescu să-i facă mincinoși pe cei din jur doar pentru că domnia sa a ieșit nepregătit la tablă.
Ca mulți alți miniștri din actualul cabinet, Vlad Voiculescu și-a delegat multe dintre responsabilitățile care vin în același timp cu funcția. Și-a delegat, se pare, și capacitatea de a avea un minim respect pentru oricine altcineva decât el însuși. Căci lipsă de respect este să promovezi un discurs de manelist, în care ești înconjurat numai de dușmani, deși tu ești un băiat minune, un copil de aur, darul făcut de divinitate României.
Lipsă de respect este să îi acuzi de minciună pe cei care-ți reproșează că ai prea mulți consilieri, deși recunoști că ai mulți consilieri și că, dacă ai dori, ai putea avea și 2.000.
Lipsă de respect este să nu citești un ordin al ministrului sănătății, chiar dacă nu tu ești acel ministru, și să afirmi plin de convingere că prevederi ale respectivului ordin pur și simplu nu există. Lipsă de respect este să ții pe birou cu săptămânile proiectul unui act care, odată modificat, ar putea aduce un strop de alinare celor care au pierdut pe cineva din cauza pandemiei.
Este suficient că nicăieri în lume nu prea există pic de demnitate în boală iar în spitalele românești cu atât mai puțin. Redarea unui dram de demnitate în ultimele ore de prezență corporală pe această planetă n-ar trebui să fie o decizie care are nevoie de prea mult timp de gândire. Dacă tot nu poți, ca ministru, să le dai siguranța supraviețuirii celor vii, măcar redă demnitatea răpită în ultimul an celor morți.
În Vlad Voiculescu s-au investit multe speranțe. Și nu vorbesc decât despre speranțele celor mulți și sinceri, care au nevoie de o poveste de succes pentru a mai putea crede în capacitatea de regenerare a unei țări mereu dezamăgite de politicienii săi. Se pare însă că Vlad Voiculescu nu are suficient timp pentru a face eforturile necesare ca să se ridice la înălțimea acestor speranțe.
Nu are timp să citească actele emise de ministerul său. Nu are timp să rezolve problemele urgente ale ministerului său. Nu are timp să găsească o soluție pentru testarea rapidă a elevilor. Nu are timp să trateze Sănătatea decât superficial. Nu are timp să prezinte concluziile rapoartelor de după incendiul de la „Matei Balș”, pentru că, probabil, nici alții n-au avut timp să facă mult promisele rapoarte. Nu are timpul necesar pentru a-și tempera aroganța și nici nu are timp să-și amelioreze superficialitatea din ce în ce mai evidentă.
Atunci, pentru ce are timp Vlad Voiculescu? Ce-i umple timpul? Să fie, oare, preocupat de apropiata ceremonie a decernării premiilor Oscar? Până pe 26 aprilie mai e puțin, iar domnul ministru trebuie neapărat să-și găsească o ținută potrivită pentru cazul în care „Colectiv” va lua vreun premiu.
Se împlinesc 19 ani de când Cristi Borcea a emis celebrele cuvinte: „Lăsați-ne să ne pregătim pentru Champions League!”. Dinamo n-a ajuns niciodată, în această perioadă, în Liga Campionilor. Dar, teoretic, are șanse în fiecare an.
Pentru Vlad Voiculescu, apariția în „Colectiv” este cea mai mare realizare a carierei sale. Dar dacă va continua la Ministerul Sănătății așa cum o face în ultima vreme, o a doua șansă similară de a apărea în rolul salvatorului de perspectivă nu va mai avea niciodată.