Oamenii vor modificări și completări la Legea pensiilor militare de stat, o veche durere și problemă, una din hibele sistemice ale drepturilor militarilor. Oricât de mare ar fi protestul, influența străzii va fi redusă. Cel mult, asociațiile vor fi chemate la încă o cafea la minister. Ca să discute „opțiuni realiste” și Angel Tîlvăr să-i asigure de „întregul respect”, de „deschiderea necondiţionată şi permanentă la dialog”, de „dorinţa de a găsi împreună soluţii”. Așa s-a întâmplat prin mai, când începuse marea căldură (meteo).

În treaba cu respectul și dorința, ministrul civil a fost acompaniat și de șeful SMAp, generalul Vlad, iar un secretar de stat (PSD) a filosofat despre adevăr și avans procedural. Au rămas cu filosofia și sentimentul, că de avans nici vorbă.

Nu mai târziu de 23 octombrie, guvernul s-a spălat pe mâini cu mult săpun juridic de ultimele modificări propuse la Legea 223/2015 (care aparțin chiar partenerului de guvernare, PNL) și a dat leapșa unui parlament care deja se află pe ultima sută de viață. Să decidă „cu privire la oportunitatea adoptării inițiativei legislative”. Care parlament a dat un termen atât de lung de dezbatere publică încât e clar că doar legislativul succesor va continua procedura. Dacă o va continua. Aceeași soartă o va avea o altă modificare a Legii 223, care privește tot actualizarea soldei de grad a rezerviștilor, rămasă dosită la o comisie de la Cameră. 

Patrimoniul Muzeului Național de Istorie, în pericol. Guvernul nu oferă banii necesari mutării acestuia într-un sediu provizoriu. „E inestimabil. Dacă se pierde, o să fim niște copii fără mamă, fără tată, fără acte”
Recomandări

De ceva vreme încoace nu a fost ministru al apărării care să nu fi emis vorbe nobile despre cum trebuie să fie în mod corect pensiile militare. Un sistem profund perturbat de borna de timp 2017 și de ordonanța „LO Vasilescu” (cunoscătorii știu despre ce e vorba). 

„Ceea ce există, la acest moment, în rândul pensionarilor militari, este o inechitate provocată de frecventele modificări legislative din acest domeniu, după 1990. Nu vom avea un sistem de pensii militare echitabil atât timp cât nu vom avea o corectă lege a salarizării personalului din sistemul de ordine și siguranță națională”. A spus un fost titular al Apărării și fost șef de top în PSD. Sună bine în urechi. Aș mai putea înșira o colecție de bune-intenții în materie, inclusiv bâlbâielile dlui Ciolacu despre cum va face dreptate rezerviștilor în comun cu dl Ciucă.

Adevărul însă este că nu sunt nici forță, nici voință, nici dorință din partea celor care ar putea să dea cu mătura și să reașeze pe baze sănătoase, echitabile pensiile militare. Să zicem voința de a face ceva simplu: abrogarea ordonanței LOV. Să zicem determinarea de a face ceva esențial: conceperea și trecerea unei legi a pensiilor militare noi 100 la sută, inspirată deștept din legislația similară a statelor NATO. E drept, necesită un efort suplimentar de asimilare și înțelegere. 

CTP se teme că Rusia poate pune președintele în România: În 1989 l-au pus pe Iliescu după Ceaușescu, de ce nu ar face-o și acum?
Recomandări
CTP se teme că Rusia poate pune președintele în România: În 1989 l-au pus pe Iliescu după Ceaușescu, de ce nu ar face-o și acum?

Altfel, povestea pensiilor militare va rămâne o leapșă eternă, sau eșuată în prostia zisă cu repetiție că sunt „speciale”.

Închei prin a-l cita pe generalul de flotilă aeriană Cătălin Micloș, primul general dintre piloții de F-16, un general activ, care a vorbit (întrebat fiind) despre toata tevatura cu pensiile militare: „Din punctul meu de vedere, vorbim de un contract social. Știm că militarii au restricții de la drepturile fundamentale, pe care le are orice alt cetățean. Ar fi un aspect care trebuie compensat într-un anumit fel. Că ne place cuvântul special, nespecial, de serviciu, în principiu, cred că (…) acest contract social trebuie respectat într-o formă sau alta”. Un general făcut pe merit e greu de contestat.

Foto: Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Monseur   •   29.10.2024, 18:29

Respectul nu se cere, se castiga. "Militarii" tarii ar fi trebuit sa stie asta. Sa pretinzi respect, trebuie neaparat sa-l si meriti, altfel este exact ceea ce este: gargara. Cam ca si politicienii romani, militarii nu sunt altceva decat niste paraziti.

michi   •   25.10.2024, 12:55

Sa se acorde dupa contributivitate. Cine vrea mai mult, exista pensii private ca si in celelalte tari la care fac militarii referire.

    nautilus   •   27.10.2024, 06:41

    michi   •  25.10.2024, 12:55

    Sa se acorde dupa contributivitate. Cine vrea mai mult, exista pensii private ca si in celelalte tari la care fac militarii referire.

    Băi "mihaela", tu ești pe lângă râu de tot! In toate tarile NATO, pensiile militare au alt statut față de pensiile civile, așa cum militarii, cât timp sunt activi, au alt statut decât civilii! Normal ar trebui să fim scârbiți și indignați de pensiile nesimțite ale magistraților, care sunt mai mari decât salariile sau ale parlamentarilor puturoși și inutili!!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cum calculezi valoarea reală a unui apartament. Preţul corect al unei locuinţe care se închiriază cu 500 de euro
Observatornews.ro
Cum calculezi valoarea reală a unui apartament. Preţul corect al unei locuinţe care se închiriază cu 500 de euro
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI