Propagă Iohannis și PNL „virusul Obedienței” și în Noul An?

Revenirea la normal

Cea mai mare prostie e cea cu „revenirea la normal”, pe care am auzit-o din ziua întâi a COVID-ului. Ce să mai revii la normal? Poate din gripă pandemică scapi, însă nu mai scapi din crize economice generate tocmai de „dorința de normal”. Că pentru „normal” ne-am apucat, noi, românii, să liberalizăm aiurea piața de energie fix în cea mai mare criză înregistrată global în ultimele decenii. Normal e să și cheltui ca nebunul pe armament în timp ce ai început să nu mai educi cetățenii nici cât să-și scrie corect numele.

Ce normal? „Normalul” cu unii și mai sărăciți, și cu Sile Cămătaru publicând și el memorii scrise de vreun băiat de bani gata despre lupta eroică a unui proxenet cu virusul?

Vrem ecologie, dar nu pentru săraci

S-au mai întâlnit o dată liderii lumii să spună că se va face câte ceva ca să amânăm schimbarea radicală a climei. Soluțiile sunt anemice, și toate sunt gândite în ramă de business. Se adeverește vorba aia că mai degrabă putem concepe sfârșitul lumii decât sfârșitul capitalismului. Ca de obicei, austeritatea verde va fi de zece ori mai dură pentru sărăcani care se deplasează cu diesel și se încălzesc cu lemne. Soluțiile verzi puse în mișcare rămân într-o logică „de piață” devastatoare pentru pierzătorii economici. Probabil vom asista la o revoltă populară antiecologistă de toată frumusețea. Una mult mai hotărâtă decât protestele antivaccin, rămase totuși la stadiul de farsă, deocamdată.

Elon Musk

A fost un an al obscenității bogăției, în care mogulii s-au întrecut cu excursiile în spațiu și cu declarațiile tembele pe rețele de socialiazare. Elon Musk („omul anului”, cum îl numește „Time”), ne-a rânjit neobosit de pe rețele, în timp ce manipula prețul crypto-monedelor. În România, Musk e divinizat desigur, așa cum divinizate sunt și crypto-monedele. Suntem practic o crypto-țară.

Infrastructura mare e soluția

Principala lecție a anilor 2020-2021 a fost că, fără infrastructuri mari, ne ducem în cap. „Infrastructură mare” înseamnă și sistemul de sănătate, și sistemul de educație. Și în România ele au fost atacate non-stop. De sănătatea privată, în continuare sugativă de deconturi grase din banii publici, nu s-a atins nimeni nici cu o pană, nici măcar când eram cu sute de pacienți fără oxigen blocați pe holurile spitalurilor de stat. Iar lobby-ul educației private a continuat nesimțit, e o vacă grasă de muls și aici. Ce rost are să băgăm bani la stat, când părinții se pricep ei mai bine la educație?

Am fi putut totuși învăța sensul adevărat, adică exact opus: că infrastructura asta mare e un miracol, că asta ne face oameni ai mileniului III și că fanteziile cu educație privată și flexibilă și zoom-ificată sunt vrăjeli; saltul tehnologic real îl faci tot cu investiții publice, nu cu grădinițe cool unde să verse statul bani, alături de părinții mai avuți.

Moartea normală. Aroganța „științifică”

Și politicieni, și influenceri au făcut bani și puncte electorale promovând ideea că e normal să moară cei slabi, că așa e viața. Mulți au pus botul la această filozofie a morții. Nu era oricum vorba doar de COVID, era vorba de ce au pățit pacienții cu cancer cu sute de alte boli grave în perioada asta. Lipsa de empatie a mers până la dezumanizare totală, uneori în numele apărării „libertății”. George Simion chiar a prezentat-o ca pe o revoluție, unde e normal să mori pentru libertate.

Pe de altă parte am văzut prea multă aroganță în „numele științei”, prea multe verdite aruncate cu dispreț către „poporul ignorant”. A părut că e despre COVID, dar a fost vorba despre o luptă veche între tehnocrați și mase speriate, care nu mai cred în nimic, dar cred în tot (ce e pe internet).

Dacă vezi că oamenii au mari probleme cu stilul în care tratează problema anumite megacorporații farmaceutice, dacă nu răspunzi cum trebuie la temeri corecte că un lockdown îi poate distruge pe unii mai rău decât COVID (foamea e mai puternică decât gripa, asta uită specialiștii câteodată), efectul va fi unul sălbatic, s-a văzut în fenomene precum Șoșoacă et comp.

Dacă vei vinde știința ca pe un edict superior, plonajat din ceruri și guverne, efectul va fi pierderea susținerii populare. Și, da, și știința are nevoie de un „electorat”. De unde electorat pentru știință, dacă tu nu cheltui mai nimic pentru cercetare, dar umpli de bani publici televiziuni care conspirații la kil. De aia și ajunsesem la un moment dat în situația în care RTV-ul sau Antena 3 gemeau de conspirații și filozofii Dan Bittman, dar nu se atingeau de (pe atunci premierul) Cîțu nici cu o floare.

Apropo, cea mai mare gafă politică a ultimelor decenii este inventarea lui Cîțu de Iohannis și sfetnicii lui. Au inventat un virus al obedienței care i-a făcut praf partidul „meu”. Faptul că am pierdut 8 luni vorbind despre Cîțu, o ciudățenie politică, nedorit nici măcar de peneliștii care l-au votat, ar trebui să ne pună pe gânduri.

Cheltuielile

Una dintre principalele suspiciuni alimentate de conspiraționiști este: companiile farmaceutice și guvernele cheltuie prea mult pe nimicuri, fură bani și se prefac că ne salvează. Cel mai bun răspuns l-am văzut într-un excelent articol al lui John Lanchester (aici): s-au cheltuit aproximativ 25 de miliarde pe vaccinuri în lumea întreagă. E mult, dar cam atât cheltuia și armata americană pe aerul condiționat, anual, în Afganistan și Irak.

Deci, se pot tipări bani?

S-a întâmplat ceva nemaivăzut. Băncile centrale importante, până și cei mai mari fani ai austerității și controlului strict monetar, germanii, au tăcut și au lăsat tiparnițele să duduie.

Trebuie spus clar că fără aceste cheltuieli enorme asumate de multe dintre guvernele lumii, trecerea prin COVID ar fi fost mult mai dureroasă. După Adam Tooze, istoric al economiei, am asistat la o salvare tehnocratică a situației. A fost o salvare folosind metode care, altfel, sunt absolut interzise în ultimii 50 de ani de capitalism neoliberal. Politicienii nu pot printa bani, deciziile astea le iau băncile centrale doar când e vorba să salveze propriul sistem.

Ni s-a tot spus că se întâmplă dezastrul dacă tipărim bani. Iată că dimpotrivă, pentru moment ne-am salvat economiile de dezastru tipărind bani. Economiștii nu o spun destul de tare. Politicienii sunt prea populiști ca să atace astfel de subiecte. Însă e poate cea mai importantă lecție a pandemiei: că putem lua decizii care nu mai au nicio legătură cu religia neoliberală a austerității și, ce să vezi?, nu murim! Cum spune Lanchester: putem tipări bani să salvăm sistemul, dar nu putem tipări bani să susținem idei politice pentru care se votează democratic!

Final iresponsabil de optimist

Din aceste lecții se pot declanșa dezastre practic anunțate. Se va accentua o mișcare populară haotică și plină de nuanțe de extremă dreapta, manipulată de zona de afaceri naționalistă și susținută de politicieni oportuniști. Inegalitățile vor crește. Erau ele evidente, dar vor ajunge la nivel insuportabil.

Neîncrederea în infrastructură mare, în proiecte mari susținute de societate, vine la pachet cu un întreg șir de cataclisme recitate de toți filozofii Tik-Tok-ului: școala nu contează, mă ridic pe propriile puteri; spitalul nu contează, eu mă vindec cu rădăcini de brusture și trag la sală de fiare; știința nu contează, sunt interese mari la mijloc, în schimb contează un descântec bine făcut și un post negru bine ținut; nu am încredere în corporații, dar strâng bani să-mi iau BMW de numai 15 ani vechime. Nu în ultimul rând, într-o atâta mare de spiritualitate, începe să fie prețuită violența fizică, anihilarea violentă a adversarului, distrugerea oricărei forme de luptă corectă de idei politice.

2022 va fi încă un episod de alunecare în acest tip de „normalitate” cauzată de fapt de absența coalizărilor de masă pentru idei politice salvatoare, dacă nu radicale. În ritmul ăsta, peste 10 ani, o să ni se pară „marxist” că oamenii în nevoie sunau la 112 și o salvare venea să-i ajute.