Lecțiile lui 2022 sunt previziunile pe 2023: Ne așteaptă un fel de ani ’80, cu austeritate economică și pericolul unui stat polițienesc

Austeritatea economică o știm. Practic, nu știu să fi trăit altfel. Copilăria a fost la cozi în anii 80. Anii ‘90 au însemnat consum pe sărăcie, multe mărfuri, dar și mai multe lipsuri. O perioadă euforică de împrumuturi și rate prin anii 2000, scurtată brutal în 2010 de criză și recesiune. De atunci, lucrurile și-au mai revenit puțin, însă, ca de obicei, niciodată pe deplin. 

O țară a salariilor mici, a evaziunii celor care fac oricum mulți bani și mai sunt și subvenționați, scutiți sau posesori de monopoluri, cam de asta am avut parte. 2022 ne-a amintit că nu ne mai permitem luxul de a ne lăsa bogații și privilegiații în pace.

După 2022, vom învăța austeritatea dublată de propagandă agresivă și de amenințarea unor violențe de tip nou. Libertatea de expresie a fost deja contorsionată în fel și chip de război, ca un soi de cruciadă vestică împotriva estului barbar. Libertatea de expresie a devenit rapid ultima grijă pentru profitorii de război.

Adevărații experți – nu capete vorbitoare susținute de SRI și educate de semidocți plagiatori – spuneau de ceva timp că dezechilibrul China-SUA se va produce până la urmă, China neputând sta la nesfârșit în postura de maistru-șef peste atelierul de producție, prost plătit și foarte productiv. Iar acest dezechilibru începe să fie manifest în diverse părți de pe glob și prin interpuși, Rusia-Ucraina nefiind decât un episod timpuriu din desfășurarea acestui megaconflict global. Vestea proastă e că ne situăm pe falia Est-Vest, vestea și mai proastă e că Ucraina și Rusia sunt departe de un moment al negocierii păcii.

Recomandări

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Blocajul

Pentru jurnalistul din mine a fost un an plin de învățăminte dure. Am scris mai mereu cu ușurință, nu doar pentru că îmi place, ci pentru că am un exercițiu al acoperirii imediatului de vreo 25 de ani. În 2022, a fost prima oară când am redescoperit blocajul. Orice rând puțin ieșit din linia impusă de frontul NATO-UE supăra și prieteni, și dușmani, deși practic nu făceam decât ce am învățat să fac: să chestionez cât pot de onest și de inteligent tot soiul de certitudini inventate, isterii construite pe colțul mesei de tot felul de caporali. 

O altă lecție a lui 2022, care ar trebui luată în seamă de toți politicienii europeni, este că poporul transnațional, ăla mai proletar sau din clasa de mijloc fragilizată de crize, nu mai vrea piețe libere în zone ultrasensibile cum ar fi energia. 

S-a dovedit din plin că UE și Comisia nu puteau avea idee mai stupidă decât vulnerabilizarea pieței de energie. Cu Von der Leyen în frunte, discursul a continuat în aceeași direcție greșită, încurajarea „piețelor” care au supt practic bani cu nemiluita de la mase imense în prag de sărăcire. Se întorc banii ăștia înapoi prin taxe? E aceeași poveste. 

Poate, dacă ești Germania sau Franța, mai recuperezi prin taxare. În România, când se pune problema taxării, urlă alde OMV ca din gură de șarpe. Am spus-o de ceva timp, fără recuperarea de către stat a acestor zone-cheie vom da din gură mult și bine. Taxare până când le cedează de bunăvoie, îmi pare singura politică normală, deși unii vor urla că e „radicalism”.

Recomandări

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Privilegiații

Anii 2000 au produs niște aberații incredibile, foarte greu de îndreptat azi. Asta pe lângă retrocedări și privatizări stupide. Pensionari de lux cu duiumul, mult mai mult decât poate duce un corp de angajați din care jumătate sunt plătiți cu salariul minim. Culmea e că mai toți privilegiații ăștia bugetari susțin privatizare și taxe mici, adică nici măcar nu-și susțin statul care îi răsfață. Apoi, sunt multe firme abonate la chestii inutile: de la programe oengistice de milioane care n-ajută pe nimeni la programe de înfrumusețat orașul de miliarde care din nou n-ajută pe nimeni.

Avem un capitalsm rentier supraetajat care, mai nou, produce și protecționism sau naționalism tip AUR cu mesaje perverse: să nu ne mai exploateze multinaționalele, că avem și noi exploatatorii noștri mici și talentați! Păi sigur că-i avem, din cauza lor au și fugit vreo 10 milioane în afara granițelor în ultimii 30 de ani. În 2022 am auzit, după ce o vreme tăcuseră pentru că era prea mică plaja de angajați, iar lecții de tipul „dacă nu-ți convine, pleacă”. 

Vor urma vremuri grele pentru angajați, la măriri de salarii nu mai visează nimeni. Ura între cei din privat și bugetari crește (niciodată n-au reușit să fie solidari). Și cea mai mare problemă e că avem sărăcie multă pe carte de muncă. Normal că ura față de asistații social e imensă când un tânăr câștigă un salariu minim care abia îl ține în viață. Diferența materială mică între sărăcie lucie și sărăcie cu ceva bani pe muncă multă este baza pentru foarte multe disfuncții sociale.

Recomandări

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Marea piatră de moară va fi că toți acești privilegiați vor ține cu dinții de statutul lor și se vor refugia de fiecare dată sub pulpana celui mai puternic, fie că va fi capitalist veros, fie că va fi un stat polițienesc. Altfel, cum să susținem atâta popor de polițiști, judecători, procurori, sereiști tineri? 

Cum vom taxa zona energiei, zona agricolă – unde stau afaceri incredibile, și subvenționate, și slab taxate sau evazioniste de-a dreptul, că doar de „fermieri” nu te atingi – și mai ales zona imobiliară care trebuie să le producă venituri aceleiași pături de „antreprenori”? Ăștia nu-s capitaliști propriu-zis, că le e frică de capitalism ca de umbra lor. I-aș numi mai arhaic, ca Slavici așa: „bogătoi”, adică un amestec de tradiționalism, privilegii, agresivitate, primitivism. Nici măcar n-au atins un stadiu mai rafinat burghez. 

Lucruri de care trebuie să ținem cu dinții

Și pandemia, și crizele începute sau anunțate de 2022 ne-au amintit măcar unora dintre noi ce avem mai de preț în societate. În primul rând, sănătatea publică. Orice pas de acum înainte înspre privatizarea sănătății nu poate fi considerat decât atac la siguranța cetățenilor. 

S-au făcut destui pași, plătim oricum destul și asigurați fiind. Însă trebuie să ținem cu dinții de ce mai avem. Dacă renunți la așa ceva, actul nu mai e reversibil. Am făcut destule prostii, sper să n-o facem și pe asta. 

A tot crescut presiunea și pe privatizarea educației, însă aici lucrurile stau ceva mai bine încă. Singura mare problemă pe care o văd direct – sunt și profesor de română la gimnaziu și liceu – este că s-au „externalizat” către tot felul de proiecțele ineficiente elemente de bază ale sistemului, cum ar fi alfabetizarea sau reintegrarea anumitor elevi. Reintegrare nu se poate face decât în cadrul școlii, cu bani de la centru, nu prin proiecte și oengisme obosite.

Concluzia 

Ne așteaptă un fel de ani 80 cu foarte multe necunoscute. Nu vom mai face turism la fel, nu vom mai călători la fel de ușor, nu vom mai avea bani prea mulți pe lângă chestiunile esențiale, am și descoperit forțat că o temperatură scăzută în case e „sănătoasă”, vorba aia. 

Revin presiuni de stânga: adică vrem reglementare puternică și justiție socială, numai că nu prea știm costurile pentru asta. Un Logan pentru mai mulți se poate, un BMW pentru toți e o prostie. Ca să nu mai zic că ar cam trebui să cerem un tren sau un autobuz electric ca lumea pentru toți.

Oamenii vor protecție de la stat, dar au uitat cum să fie o „societate”. Fiecare vrea protecție în stil interlop, vrea un tătuc protector, un naș, cuscru, socru mare de valoare. Ăsta e Ev Mediu, nu modernitate. Nu se poate fără solidaritate. Tocmai această atomizare duce și la un vânt puternic în pânzele extremei drepte, alimentată de tot felul de zone privilegiate ale societății care se simt amenințate ba de UE, ba de socialism și marxism, ba nu mai pot de grija lui Putin (și ei gândesc ca niște putiniști) și ne-ar băga puțin și în război. 

România ar trebui să-și regândească tonul pe plan extern, să devină o voce cumpătată într-o zonă de graniță, practic, între doi poli care au intrat în fricțiune. Iar intern, tot ce e social prin UE, tot ce e taxă și serviciu public trebuie adaptate aici în regim de urgență, în ciuda chirăielilor de tot felul. Dacă taxa nu doare în Germania, nu trebuie să mai doară nici în România.

Urmărește-ne pe Google News