Libertatea de a nu avea de ales

Un bărbat de peste 50 de ani, cu care am avut ocazia să stau de vorbă anul trecut, îmi arăta pe telefonul său videouri de la locul de muncă din Belgia, unde lucrase câteva săptămâni la cules de morcovi. A ajuns la ferma belgiană, cu nepotul său mult mai tânăr, la început de ianuarie. Au rezistat câteva săptămâni, după care au plecat amândoi, din cauza condițiilor de cazare și de muncă.

Stăteau într-o casă neterminată, fără tencuială și încălzire. Aveau niște saltele puse acolo. Au găsit un calorifer electric pe care l-au folosit în câteva seri, până când angajatorul le-a interzis, din cauza consumului. Când se muncea în hală, era suportabil, se putea face treabă, dar când îi scotea în câmp, să scormonească după morcovi prin stratul subțire de zăpadă, era un chin.

Videourile pe care mi le arăta includeau scene de muncă în câmp, comentate cu o autoironie amară și cu remarci dure la adresa patronului. La fel și cele care documentau condițiile de cazare. Mi-a vorbit de programul de lucru, care n-avea de-a face cu nici un fel de normă legală sau prevedere contractuală, ci cu lumina soarelui. Mi-a vorbit de răceală și dureri de oase, după care l-am întrebat de ce a făcut videourile astea.

Recomandări

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Ca să nu spună cei de acasă că am plecat de acolo că-s leneș și comod. Am vrut să le arăt că n-am mai stat acolo din cauza condițiilor, nu pentru că fug de muncă și greutate.

Muncitor român în Belgia:

Locul în care condițiile de lucru țin de omenia șefului

Asta mi-a răspuns. Apoi mi-a vorbit de alte ferme la care a avut ocazia să lucreze, unde a dat peste angajatori mult mai omenoși și unde a avut parte de condiții de cazare decente și o plată mult peste ce putea câștiga în România, deși mult sub ce ar fi pretins un lucrător vestic.

Interviurile și discuțiile informale purtate cu oameni care au mers sau merg an de an în Vest la muncă în agricultură mi-au reliefat, după cum era de așteptat, o diversitate de angajatori și situații, unele mai bune, altele, precum cea prezentată mai sus. Din astfel de motive mulți pleacă, se mută cu prima ocazie la ferme unde aud că e mai bine sau refuză să se mai întoarcă în locurile în care n-au avut parte de un tratament prea bun.

Un angajator bun: o sursă de recuperare a încrederii și demnității personale

Pe de altă parte, mulți leagă relații cu angajatorii lor, în grade diferite, ceea ce a făcut ca în multe cazuri să dispară din ecuație categoria intermediarilor. Muncitorii sunt contactați direct de la fermă, li se trimit contractele, sunt programați și totul decurge după un fel de calendar anual. Astfel se mai economisesc și bani, se construiește un fel de încredere între cele două părți, iar muncitorul are confirmarea că este apreciat, fiind considerat harnic, serios, ceea ce contează mult în comunitățile de unde pleacă. Iar patronului i se construiește, de asemenea, reputația de angajator serios, care plătește la timp și nu-și înșală angajații.

Recomandări

„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

Contracte cu beneficii unilaterale

Doar că dincolo de acest tablou, schematic, cu cetățeni europeni care-și exercită din plin dreptul la muncă și la liberă circulație în Uniune, vedem la lucru un mecanism politico-economic care contribuie substanțial la asigurarea bunăstării și confortului populației vestice prin exploatarea în grade diferite a forței de muncă din Europa de Est și prin nerespectarea unor drepturi, precum asigurarea medicală și contribuția la pensie.

Cei care lucrează în acest regim sunt foarte dependenți de angajatorii lor, au o marjă de negociere foarte mică și sunt expuși unor abuzuri sau încălcări ale drepturilor. Putem sesiza vulnerabilitatea acestora pornind de la contracte.

Multe contracte nu depășesc 70 de zile, pentru ca angajatorii să nu fie obligați să le plătească muncitorilor contribuții sociale. Angajații sunt astfel lipsiți de vechime în vederea unei viitoare pensii și de asigurare medicală, deși muncile depuse le afectează semnificativ starea de sănătate pe termen scurt și lung. Apoi, în multe cazuri din suma câștigată, angajaților li se scad cheltuieli adeseori substanțiale cu cazarea, mesele și transportul.

Recomandări

De ce crede fostul ministru Constantin Niță că merită eliberat mai repede din pușcărie: s-a spovedit, a văzut filme. Răspunsul judecătorilor

Asta și pentru că în multe situații este aproape imposibil pentru un muncitor sau mai mulți muncitori sezonieri să-și găsească o chirie în localitățile apropiate fermelor. Chiar și când locuințele de închiriat există, conform mărturiei multor migranți, nu se închiriază la români. Sumele percepute pentru cazare, masă și transport variază de la fermă la fermă, de la costuri mult supraevaluate la cazuri în care fermierii nu le percep nici un ban sau le asigură câte una sau două mese gratis.

Contextul s-a schimbat, contractele, nu

Restricțiile impuse de actuala criza medicală au evidențiat dependența economiilor vestice de forța de muncă ieftină și flexibilă din Europa de Est. Cumva, au evidențiat rolul major jucat de această categorie de muncitori, nu de puține ori disprețuiți și jigniți, atât de cei din țările în care muncesc, cât și de conaționali din țările de origine.

Sezonierii lipsiți de drepturi precum asigurarea medicală sau contribuția la pensie sunt, într-un fel, coloana vertebrală a confortului și bunăstării multor state vestice. Ne-am fi așteptat ca în contextul de față, când nu mai sunt descriși în presă ca fiind tolerați de țările-gazdă, să-și facă și ei un rost, ci absolut necesari, forța lor de negociere să fie sporită, iar statutul lor pe piața muncii să se schimbe.

Însă, cum îmi spunea cineva care mi-a pus la dispoziție un contract de muncă, “nu s-a schimbat nimic la contracte. Doar că acum oamenii chiar le citesc.

Banii lucrătorului sunt reținuți de angajator, care poate să-i folosească așa cum consideră până la finalul perioadei și care e obligat să-i dea angajatului, la cerere, “un avans în mărimea sumei de salariu prestat până la data cererii”.

“Contractul ăla e cumva de formă, pentru că, de fapt, plata se face în acord, la recoltă”, mi se spune.

Cum s-a ajuns la înghesuiala din aeroportul din Cluj-Napoca, în mijlocul pandemiei

Mi se explică și apoi mi se dau detalii despre cum a fost organizată cea mai recentă deplasare, cea care a suscitat un întreg val de discuții. “E asociația fermierilor din Germania direct cu statul român. Să ajungă la aeroport s-au descurcat pe cont propriu. Oamenii au contracte de ani buni, nemții au baze de date cu ei. Înainte de sezon le trimit invitații pe e-mail sau WhatsApp. Le completează, le semnează și le trimit înapoi fotografiate sau scanate. Cu câteva zile înainte le trimit contractul și biletele de autocar. Acum a fost diferit. Nu au mai avut bilete, au intrat în avion pe bază de tabel. Și acum le-au trimis și adeverința aia de la angajator, și foaia despre răspândirea bolilor”.

De ce acceptă oamenii astfel de situații și de ce li se par cât se poate de normale?

«Acasă sunt tratați, de multe ori, mai rău decât la străini»

Pentru că nu prea au alternative și sunt nevoiți să aleagă “răul cel mai mic”, în cazul de față, “greul cel mai bine plătit”. Pentru că “acasă” sunt tratați, de multe ori, chiar mai rău decât la “străini.” Povestea e arhicunoscută, nu are sens să intrăm în detalii despre nivelul de salarizare din România. Am putea concluziona, cum se face de cele mai multe ori, că măcar în contextul ăsta oamenii pot alege între munca grea pe bani puțini sau munca grea pe bani mai mulți. Și-apoi să continuăm cu un lung șir de laude și aprecieri la adresa lor și critici față de cei care denunță acest mecanism politico-economic construit pe inegalități deja naturalizate, banalizate.

Sau am putea porni de la premisa că acești oameni sunt mai mult decât simple corpuri, mai călite și mai rezistente decât cele vestice, din care se poate extrage muncă multă și relativ ieftină. Și am putea asuma că dreptul la muncă și la liberă circulație nu înseamnă mare lucru, dacă se tolerează de către autoritățile române și germane scheme prin care această categorie de muncitori este privată de dreptul la asigurare medicală și pensie pentru lunile (adunate devin ani) de muncă în condiții pe care, cu toții, le recunoaștem ca fiind foarte grele.

Respectul față de aceștia și recunoașterea importanței muncii pe care o depun se arată, în primul rând, prin modurile în care le sunt respectate drepturile și prin răsplata financiară. Altfel, oricât de frumos și emoționant am vorbi despre ei, mințindu-ne că astfel îi respectăm și le apărăm demnitatea, nu facem altceva decât să împachetăm în vorbărie inegalitățile și abuzurile flagrante pe care le trăiesc acești oameni. Nu e de ajuns să criticăm punctual abuzurile vizibile, ci trebuie denunțată rețeta și o întreagă practică la care participă atât patroni omenoși, cât și patroni neomenoși, cu îngăduința autorităților.

Urmărește-ne pe Google News