ComenteazăO mulțime de oameni se bazează încă pe știri din presa tradițională, dar îi plasează în mod constant pe jurnaliști drept ultimii oameni în care și-ar pune credința.
Alan Rusbridger, The Guardian:
De aproape 60 de ani, revista lunară newyorkeză ARTFORUM scrie despre arta contemporană. Ea publică exclusivități precum scrisoarea celebrei artiste Marina Abramovici la moartea lui Ulay, cronici de carte, film și reportaje din toată lumea.
”Kill or cure”
Amy Taubin, una dintre cele mai longevive cronicare de film din SUA, publică, în cel mai recent număr al ARTFORUM, un text despre filmul documentar Colectiv, regizat de Alexander Nanau. Articolul este intitulat ”Omoară sau vindecă”.
Colectiv ne oferă o imagine de top – managerii-gangsteri de spitale și funcționarii guvernamentali care i-au numit, toți ajutându-se să ia banii contribuabililor în timp ce oferă vindecări care ucid.
Jurnalista face comparația cu ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite, unde presa a prins firul unor legături dintre înalți oficiali de la Casa Albă și firmele care furnizează măști de protecție. ”Mintea lui năstrușnică (n.r autoarea se referă la președintele Donald Trump) a transpus în orașul natal practicile modelelor sale mafiote din fostele republici sovietice”.
”Nu renunță până când povestea nu ajunge la final”
”Corupția endemică și care cuprinde sistemul de sănătate” nu mai e, o arată criza COVID-19, doar o problemă a României sau a țărilor emergente. Dar, scrie Amy Taubin, ”câtă vreme presa independentă spune adevărul puterii, nu e totul pierdut”.
Sau, cum anunță site-ul unui festival online de film din Danemarca, unde Colectiv a fost, de asemenea vizionat, liderilor corupți li se poate opune doar o presă ”care nu renunță până când povestea nu ajunge la final”.
Toate aceste atribute despre relevanța presei vin într-un moment în care redacțiile sunt goale, ele răspândindu-se pe mii de mese de bucătărie și în dormitoare.
Sondajele de opinie citate de The Guardian susțin că nu există o îmbunătățire a încrederii publicului în breaslă, comparând prezentul cu epoca pre-COVID.
Gradul de citire a crescut însă foarte mult, peste tot în lume, și asta e important. Nu mesagerii contează, ci știrile. Iar planurile lui Boris Johnson prin care, ușor, ușor, BBC urma să fie anturat de emisiuni cu bloggeri au dispărut în aroma amară a salonului de spital.
Niciodată știrile nu au fost viața însăși, cum poate ne place nouă, ziariștilor, să ne construim motivația muncii, ci o reflecție a vieții, dar astăzi informațiile sunt și un suport al existenței. ”Câți dintre prieteni și dintre cei dragi mor în această pandemie depinde, în mare măsură, de ceea ce oamenii cred a fi adevărul despre seriozitatea ei”.