34 comentarii- Horia-Roman Patapievici a fost unul dintre oamenii curajoși, arestați de regimul Ceaușescu în zilele Revoluției din decembrie 1989, după ce și-a asumat riscul de a manifesta. De asemenea, intelectualul a avut un mandat remarcabil, ca amploare culturală și rezultate asupra carierei multor artiști, în calitate de lider al Institutului Cultural Român. Acestea sunt fapte incontestabile.
- Dar tot o faptă este realitatea că în capul listei obiectelor scoase la licitația anunțată vineri, 19 mai 2023, de către casa de licitații condusă de Horia-Roman Patapievici, se află o fotografie a mareșalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război. Și este doar unul dintre obiectele prezentate fără niciun context specific.
Conform OUG 31/2002, este interzisă promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război. Sigur că se poate argumenta că nu vorbim aici despre promovarea mareșalului Antonescu, ci mai degrabă de un tip de păstrare a memoriei istorice, dar în ce măsură este acest argument cu adevărat valid?
Definirea și păstrarea memoriei istorice de către stat se fac, de regulă, în muzeu, deși putem vorbi și de alte spații, dar elementul obligatoriu este recunoașterea faptelor săvârșite de personalitatea istorică în cauză. În acest caz, vorbim despre responsabilitatea directă pentru Holocaustul din România, în care au pierit peste 250.000 de evrei și 11.000 de romi de pe teritoriile aflate sub administrație românească.
Menționează undeva Artmark aceste lucruri? Răspunsul e „Nu”. În descrierea obiectelor atribuite mareșalului se vorbește exclusiv despre proveniența obiectelor, relațiile din familia mareșalului, toate într-un chip care subliniază căldura lui umană. Firească într-o familie, stranie ca singură referință a unui fost șef de guvern.
Obiecte aparținând mareșalului scoase la licitație: fotografia lui, cu semnătura olografă a verișoarei; eșarfă tricoloră de paradă purtată de Antonescu, ultimele lui scrisori către mama și soția sa, cronologia ultimelor ore din viața mareșalului, scrisă olograf de către soțul verișoarei; 11 scrisori ale soției lui, Maria Antonescu, din perioada domiciliului forțat în Bărăgan, după venirea comuniștilor la putere, și alte documente din aceeași perioadă, un ceas de buzunar cu lanț, din aur, ornat cu 15 rubine, care a aparținut mareșalului și alte fotografii cu membri de familie ai mareșalului.
Aceste obiecte au fost alese să deschidă lista licitației, pe alte criterii decât ordinea cronologică, ceea ce pare să indice intuiția organizatorilor licitației privind interesul publicului la adresa lor.
Un document similar scos la licitație pentru 450 de euro este brevetul acordat președintelui Consiliului Curții de Conturi, Regiunea Transnistria, Ilie Țabrea, semnat în facsimil de Adolf Hitler, 24 mai 1943.
Din nou, casa de licitații nu face nicio mențiune cu privire la Holocaustul din Transnistria, nicio contextualizare istorică, nicio mențiune despre semnificația și consecințele nazismului.
Valoarea acestui document constă tocmai în semnătura lui Hitler și prezentarea fără mențiuni presupune o memorializare inocentă a sa, la fel ca și în cazul lui Antonescu. Faptul că o poză, o eșarfă sau un ceas sunt scoase la licitație, cu un preț deloc modest, doar pentru că ele au fost purtate de un personaj istoric, de altfel vinovat de genocid, presupune că ele sunt valoroase tocmai pentru că au aparținut acestui om. Crimele lui Antonescu nu sunt pomenite, fiind trecute sub tăcere și uitate, șterse din istorie.
Ca o ironie a destinului: la licitație urmează obiectele comunității evreiești
Pe agenda licitației din 19 mai, artefactele mareșalului sunt imediat urmate de o tabacheră din argint, cu semnăturile a 100 de personalități ale comunității evreiești din România, însoțită de două cărți interbelice.
Una dintre acestea, „Adevărul asupra problemei evreilor din România”, a fost scrisă în 1925 de Wilhelm Filderman, președintele Uniunii Evreilor Români în perioada interbelică.
Filderman a avut numeroase reacții împotriva antisemitismului vremii, inclusiv privind atacurile antisemite din parlament după adoptarea Constituției, care dădea drepturi de cetățenie evreilor.
Ulterior, Filderman a denunțat măsurile antisemite luate de Antonescu, motiv pentru care a fost trimis în Transnistria o perioadă de mareșal, el scriind despre suferințele celor deportați acolo.
Niciuna dintre aceste informații nu apare în descrierea artefactului, iar numele lui Filderman nu este nici măcar pomenit, deși cartea sa face obiectul licitației.
Celălalt obiect aparținând unei personalități din comunitatea evreiască este un album ce conține 36 de desene semnate Tia Peltz.
Urmează apoi o serie de obiecte ce țin de propaganda comunistă începând cu 1944, inclusiv portrete și alte obiecte în legătură cu Nicolae Ceaușescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Vladimir Ilici Lenin, dar și obiecte din perioada monarhiei – regele Carol I, regele Ferdinand, regina Elisabeta, regina Maria. Toate acestea sunt afișate și vândute la grămadă, în aceeași licitație, cu sticle de sifon din interbelic, afișe cu Ilie Năstase și Nadia Comăneci din anii 70, săpunurile FA și Lux din anii ‘80 sau poză cu Ion Iliescu din anii ‘90.
Hitler, Codreanu și Mussolini laolaltă cu Al Pacino și Spider-Man
Nu e prima dată când Artmark scoate la licitație, la grămadă cu obiecte pop precum postere cu Spider-Man, Thor, Captain America și Al Pacino, fără prea mult context istoric, obiecte care au aparținut sau au legătură cu criminali de război, naziști și legionari. Într-o altă licitație din 2019, scotea la vânzare:
- O carte cu semnătura olografă a lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare interbelice. La descriere aflăm că ea a fost «copertată de Mișcarea Legionară din dorința de a înființa o bibliotecă», coperta având simbolul – acum interzis – al Gărzii de Fier, și că ar fi făcut parte din biblioteca lui Codreanu. Nicio altă mențiune despre crimele și antisemitismul Mișcării Legionare și ale liderului ei.
- cartea cu autograf a criminalului de război Radu Gyr, „Cerbul de lumină”, din 1928 – cu o descriere ambiguă care prioritizează calitatea sa de intelectual și victimă a comunismului, mai degrabă decât condamnarea sa pentru rolul avut în Rebeliunea Legionară sau faptul că a fost unul dintre ideologii Mișcării Legionare și autor al multora dintre imnurile ei.
- Manuscris „Săptămâna cărții”, de Nichifor Crainic, unul dintre principalii ideologi ai Mișcării Legionare, admirator al fascismului italian și nazismului german, și printre cei mai virulenți și vocali antisemiți (alături de Nicolae Paulescu). Descrierea sa pe site-ul Artmark menționează trecutul legionar și afinitățile fasciste, dar mai degrabă în cheia clasică de reabilitare care minimalizează responsabilitatea politică înfățișându-l doar ca pe un intelectual.
- Cartea „Fascismul”, publicată de avocatul fascist Pietro Gorgolini în 1923, cu semnătura olografă a liderului fascist Benito Mussolini. Nu există nicio descriere, nicio informație despre fascismul italian sau Mussolini.
- Fotografie cu semnătura olografă ilustrându-l pe Rochus Misch, sergent în cadrul primei divizii SS Panzer și bodyguardul lui Adolf Hitler. Descrierea personajului istoric este una neutră, care nu menționează nici nazismul, nici Holocaustul.
Și în alte țări au fost intens contestate în ultimii ani astfel de licitații de obiecte cu apartenență la regimul nazist.
Licitație anulată în Franța după reacția Ministerului Culturii
În 2014, o casă de licitații din Paris intenționa să scoată la licitație o cutie acoperită cu svastică ce îi aparținuse lui Adolf Hitler. Aceasta conținea aproximativ 40 de articole pe care forțele franceze le-au confiscat din casa liderului nazist din Bavaria în mai 1945, printre care: pașapoartele lui Hermann Göring, ceasul unui aviator și imagini cu Hitler. În urma reacției publice, inclusiv a Ministerului Culturii, casa de licitații a renunțat la licitație.
În Germania, trecutul nazist aduce profit la licitații
În 2015, mai multe tablouri atribuite lui Hitler au fost vândute pentru aproape 400.000 de euro la o licitație controversată în Nuremberg, Germania. Și tot în Germania, un an mai târziu, Consiliul Central al Evreilor din Germania a protestat împotriva unei licitații de obiecte naziste, pe care a numit-o „dezgustătoare”. Printre artefacte se numărau: chiloții de mătase ai criminalului de război nazist Hermann Göring și recipientul pentru fiola cu cianură de hidrogen cu care s-a sinucis.
Președintele Consiliului, Josef Schuster, a catalogat drept „scandaloasă și dezgustătoare” ideea de „a face afaceri, fără limite, cu articole ale lui Hitler, Göring și Eva Braun”.
El a argumentat că „astfel de articole aparțin muzeelor sau arhivelor, nu ar trebui vândute pentru profit”.
În SUA s-a vândut ceasul lui Hitler cu peste 1 milion de dolari
În 2022, conform G4Media, un ceas de aur aparținând lui Hitler a fost vândut la licitație în Statele Unite pentru 1,1 milioane de dolari, alături de o rochie a Evei Braun, fotografii cu autograf ale liderilor naziști și o stea a lui David din pânză galbenă cu inscripția „Jude” (în germană „evreu”; inscripția pe care erau obligați evreii să o parte în timpul regimului nazist).
Răspunsul reprezentantei casei de licitații americane la cererea comunității evreiești de a opri licitația a fost că „istoria, bună sau rea, trebuie păstrată”. Dar cum este istoria păstrată, și nu ștearsă, prin valorificarea acestor obiecte fără o contextualizare corespunzătoare a ei, așa cum este ea realizată, de exemplu, în muzee care au tocmai acest scop de păstrare a istoriei?
Mai degrabă, ceea ce ne arată atât cazul Artmark, cât și practica altor case de licitații din afara României este că în sistemul economic actual, profitul primează.
El șterge sau face irelevante istoriile tragice din spatele unor artefacte, le depolitizează și le transformă în simple obiecte de consum pe o piață a colecționarilor.
Sigur, contraargumentul „istoria netezește tot, cu bune și rele” este des întâlnit, dar tocmai în el există, în opinia autoarei acestui articol, o inconsecvență evidentă: istoria are obligația de a nu netezi, ci de a discerne.
25.000 de dolari pentru poze cu evrei în lagăre naziste vândute în Australia
Tot în 2022, o casă de licitații din Melbourne, Australia, a scos la vânzare artefacte naziste, justificând decizia prin referire la cererea de piață în creștere pentru astfel de obiecte și ideea că „vând istorie, nu ură”. Iar un an mai târziu, o licitație online în Queensland, Australia, a vândut cu 25.000 de dolari un album cu 500 de poze din lagăre, precum și fotografii cu Hitler, nasturi, inele, timbre, cărți și obiecte are trupelor SS.
Organizația reprezentativă a evreilor din statul New South Wales a cerut cumpărătorilor să doneze obiectele Muzeului Evreiesc din Sydney, „astfel încât acestea să poată continua să educe comunitatea și generația următoare cu privire la ororile omenirii”. Reprezentantul organizației, Darren Bark, a adăugat că „aceste fotografii și simboluri tulburătoare sunt o amintire înfricoșătoare a unei perioade îngrozitoare din istorie și ar trebui să se afle în muzee pentru a ne aminti de ororile Holocaustului, nu să fie vândute la licitație celui mai mare ofertant”.
Dr. Dvir Abramovich de la Anti-Defamation Commission (ADC): „este obscen. Până și goana după profit ar trebui să aibă niște limite morale și răul n-ar trebui să aibă o etichetă de preț […] Dacă Hitler ar trăi azi, ar mulțumi acestei afaceri că îi menține în viață moștenirea asta monstruoasă și actele criminale”.
Ce spune legislația în România
Am cerut un punct de vedere de la Cristinel Buzatu, avocat specializat în drepturile omului, despre scoaterea la licitație a unor astfel de artefacte asociate cu trecutul nazist, fascist sau legionar ori cu criminali de război.
„Din punct de vedere juridic, situația nu este tocmai clară, conform OUG 31/2002, confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, dar fapta nu constituie infracțiune dacă este săvârșită în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public. În acest caz se poate argumenta că vânzarea și deținerea ar fi realizate în interesul artei sau științei. Din păcate, legea nu este foarte clară și ea este, de asemenea, foarte rar aplicată, așa cum arată o analiză recentă G4Media. Prin urmare, rămâne la aprecierea operatorului dacă intermediază vânzarea unor astfel de bunuri, vânzări care în mod evident pot stârni puternice reacții publice, motiv pentru care unii operatori privați au preferat să interzică astfel de vânzări”.
Este o fotografie cu Antonescu sau un brevet semnat de Hitler artă?
Pe de altă parte, Marius Cazan, cercetător la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, întreabă în ce măsură comercializarea acestor obiecte se încadrează, de facto, în spiritul legii.
„Legea din România interzice confecționarea, vânzarea sau răspândirea unor simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Sunt menționate în lege și câteva excepții: atunci când respectivele acțiuni se întâmplă cu scop artistic, științific sau educativ. După părerea mea nu este nimic artistic, științific sau educativ atunci când vinzi o fotografie de studio a lui Antonescu semnată de el sau un brevet semnat de Hitler”.
„Dincolo de colecționari și pasionații de istorie care pot arăta interes pentru astfel de obiecte, în România și în restul lumii mai există astăzi indivizi care cultivă memoria Europei fasciste și în acest fel: prețuindu-i relicvele și obiectele personale ale liderilor săi”.
Este arta cu adevărat depolitizată?
Dincolo de dezbaterea legalității unor astfel de inițiative comerciale sub pretext artistic sau istoric, este important să ne întrebăm și care sunt implicațiile lor și limitele etice ale profitului extras din tragedii istorice de dimensiunea Holocaustului. Veda Popovici, istoric de artă, ridică mai multe întrebări în acest sens:
„De ce e eșarfa tricoloră specială, de ce valorează 1.500 de lei sau mai mult? Pentru că a fost purtată de un militar. Și acest militar este special, pentru că a ordonat un genocid. Deci, pe scurt, valoarea adăugată a eșarfei constă în asocierea cu un genocid. Trebuie să ne întrebăm ce fel de persoane consideră etic să facă bani din așa ceva?!”
Veda Popovici se referă la argumentul ideii că arta este depolitizată.
„Aceste obiecte nu sunt pur și simplu depolitizate, ci semnificația politizării este schimbată: pentru elita către care Artmark se adresează, obiectele asociate unui genocid devin fascinante, dezirabile și o sursă de venit”.
Cine se îmbogățește din recuzita Holocaustului?
„Dacă convine antreprenorilor, extrema dreaptă istorică devine o colecție de obiecte accesibile celor bogați. Glorificarea unei persoane printr-un cult al obiectelor care i-au atins corpul este tot glorificare”.
„Casa de licitații în mod activ participă nu doar la banalizarea gravității Holocaustului, ci participă și la glorificarea unui criminal de război, responsabil de genocid. Faptul că face asta sub umbrela unei tranzacții comerciale nu face acțiunea neutră! Ci face acțiunea cu atât mai neetică și inacceptabilă”.
„Haideți să ne întrebăm: ce fel de persoane cumpără aceste obiecte? Cât de fascinat de un criminal de război trebuie să fii ca să dai 1.500 de lei pe o eșarfă purtată de acesta? Cine se îmbogățește din recuzita Holocaustului?”, a explicat Veda Popovici, istoric de artă.
Ce spune Artmark?
Prezentarea licitației A10 este realizată într-un video de către istoricul Alin Ciupală, care vorbește generic despre personalități și etape istorice în timp ce rulează imagini cu obiectele vândute, inclusiv fotografia lui Antonescu.
Istoricul nu menționează nimic despre Holocaust, Antonescu sau Mișcarea Legionară, spunând doar că perioada interbelică este văzută ca perioadă de glorie, în timp ce regimul comunist este prezentat în termeni mai puțin favorabili.
„A vorbi despre trecut înseamnă în egală măsură a vorbi despre personalități, a vorbi despre evenimente mai importante sau mai puțin relevante prin consecințele lor […] Personalitățile sunt cele care fac istoria, adică sunt personajele care determină și schimbă la un moment dat cursul istoriei. Licitația este foarte ambițioasă, pentru că își propune să vorbească despre principalele etape în devenirea României moderne și dezvoltarea statului român după 1948. Întâlnim atât epoca regelui Carol I și a reginei Elisabeta, dar ne întâlnim și cu regele Ferdinand și regina Maria, avem bine reprezentată perioada interbelică, de multe ori considerată o perioadă de glorie pentru România. Avem însă și perioada dictaturii comuniste, care începe după 1948, după abdicarea forțată a regelui Mihai, când Partidul Comunist nu a mai avut niciun obstacol în calea sovietizării României […]”.
Nici descrierea licitației pe website-ul Artmark nu menționează nimic despre Antonescu și Holocaust, deși primul obiect scos la licitație este chiar fotografia mareșalului. Se menționează în treacăt, cu semnul egal, „totalitarisme de dreapta și de stânga”, dar în detaliere se vorbește doar de dictatura comunistă, în timp ce mareșalul e trecut implicit la „personalități”:
„Fie că este vorba despre secolul al XIX-lea, supranumit și epoca națiunilor, fie că este vorba de secolul XX, epoca luptei dintre democrații și totalitarisme, de dreapta și de stânga în egală măsură, trecutul capătă consistență și înțelegere prin intermediul artefactelor. Documente rare, cum ar fi materialele ilegale de propagandă comunistă sau brevete cu semnături olografe ale unor personalități, se găsesc alături de medalii valoroase, obiecte de uz cotidian produse de o industrie dispărută sau unele care au aparținut dictatorilor Elena și Nicolae Ceaușescu, volume de bibliofilie, fotografii originale, unele ale membrilor familiei regale române, toate ne spun o poveste pe care vă invităm să o descoperiți.”
Educație istorică sau ignoranță istorică?
A scoate la vânzare laolaltă, fără context istoric și fără o critică adecvată, fotografii sau obiecte personale ale unor criminali de război, lideri naziști, fasciști sau legionari riscă să șteargă tocmai istoria. Istoria pe care aceste inițiative pur comerciale o folosesc drept paravan legal pentru profit.
Gestul sistematic repetat riscă să reabiliteze imaginea acestor personaje, omițând sau minimizând răspunderea pentru crimele lor, riscă să le umanizeze prin prezentarea poveștilor și dramelor lor de familie (existente, fără îndoială, dar scoase din context) și să continue cultivarea memoriei lor.
Ele aleg să spună și să valorizeze povestea din unghiul lor, așa cum este cazul, de exemplu, al scrisorilor lui Antonescu către familie scoase la vânzare de Artmark. În timp ce povestea victimelor Holocaustului e încă o dată pusă sub tăcere.
Ne putem întreba, prin urmare, unde e rolul artistic sau educativ în vânzarea unor astfel de obiecte fără amintirea clară și fără loc de ambiguități a trecutului istoric din care ele fac parte?
Iar inițiativa unora dintre aceste case de licitații (nu este cazul Artmark) de a dona o parte din venituri către organizații caritabile, cu sau fără legătură cu Holocaustul, nu soluționează această problemă.
Dacă vând „Mein Kampf” sau „Cărticica șefului de cuib”, cu sau fără semnătură olografă, fără niciun fel de prefață și contextualizare care să vorbească despre crimele lui Hitler sau Codreanu, este asta educație sau propagandă?
Dincolo de intenție, care poate fi, evident, bună, care e mai degrabă rezultatul?
Educația istorică adecvată în astfel de cazuri atât de sensibile și încărcate ar trebui să intre în responsabilitatea istoricilor, muzeelor, persoanelor cu cunoaștere și competențe în domeniu. Scoaterea ei pe piață de către agenți economici la întâmplare, a căror singură responsabilitate este profitul, sau lăsarea contextualizării istorice în seama lor poate cu greu fi calificată drept act educativ ori artistic de facto, dacă nu neapărat și de jure.
Libertatea a solicitat casei de licitații Artmark un punct de vedere cu privire la vânzarea obiectelor menționate, necontextualizată, și argumente privind incidența OUG 31/2002 (care interzice promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război) asupra vânzării obiectelor legate de mareșalul Ion Antonescu.
Iată răspunsul Artmark:
„Dincolo de biografia autorului acestor scrisori, condamnat pentru crimele sale de război, cele două piese reprezintă documente istorice unicat care merită cunoscute și cercetate (proiectul acceptării lor în licitație nu urmărește cosmetizarea biografiei și a faptelor mareșalului Ion Antonescu sau edulcorarea, cât de mică, a deciziilor care au dus la Holocaust, ci salvarea unor documente istorice importante și clasabile în patrimoniul național documentar).
Documentele enumerate sunt bunuri culturale mobile de importanță istorică deosebită și clasabile ca atare în patrimoniul cultural național, conform Legii 182/2000, motiv pentru care a fost sesizat Ministerul Culturii în vederea clasării și, de asemenea, înștiințat în vederea exercițiului preempțiunii la achiziție.
Importanța lor istorică deosebită a atras atenția și arhivelor naționale, care au comunicat intenția de a achiziționa prioritatea la achiziție, funcție de prețul stabilit prin licitația publică. Astfel, loturile sunt notate în catalogul de licitație cu indicativul A (care semnalează posibilitatea exercitării dreptului de prioritate al arhivelor).
Piața de artă este deseori în situația de a tranzacționa artefacte istorice ce provin de la persoane controversate. Practica internațională este de a neutraliza eventuala valoare propagandistică a artefactului prin ștergerea sau acoperirea simbolului grafic/vizual prin care se identifică acel tip de propagandă, în speță eugenic și antisemit.”