Limitele politicii-spectacol. De ce guvernanța mondială nu se poate reduce la o permanentă conferință de presă

Când tot ce faci desfide secretul de stat și regulile de protecție a informațiilor clasificate, ai o vulnerabilitate majoră. Guvernarea ca reality show exclude simultan deliberarea concentrată pe detaliile importante și efectul de surpriză. Nu deciziile contează, cât etalarea lor în timp real, pe o rampă care nu-și stinge niciodată luminile. 

În conversația redată integral de The Atlantic, oamenii lui Trump sunt vizibil îmbătați de putere și confirmă un soi de autosuficiență egală cu ceea ce vechii greci numeau hybris. Pentru J.D. Vance, „europenii” nu sunt decât niște „profitori jalnici”, de care s-a săturat. Nu-i vorbă, o înjurătură la adresa UE îi scăpase și Victoriei Nuland, demnitar al fostei administrații Obama, într-un moment când nu se știa supravegheată. Asemenea derapaje verbale erau totuși rezervate spațiilor private, pe când acum, purtate de magnitudinea presupus mesianică a valului MAGA, ele sunt deja încorporate în comunicate oficiale. 

Idealul Occidentului creștin a fost „domnul” (și respectiv „doamna”). Etica aristocrației europene viza serviciul pentru binele comun, spiritul de sacrificiu, dăruirea „templieră” pentru cei săraci și pentru bolnavi. O morală evanghelică, păstrată în pofida (sau chiar datorită) unor societăți ierarhizate, unde fiecare se regăsea la locul său, după merit și condiția socială moștenită. 

Recomandări

Filmul pus la cale de cinci interlopi din Sibiu, care au vrut să escrocheze un patron de zeci de mii de euro. Au folosit pentru intimidare sânge de animal

Un asemenea gust ne lăsau, chiar dacă într-o variantă rudimentar puritană, și mitologicele filme western în care America pionierilor și-a turnat imaginea de sine și a proiectat-o în lume, făcându-se simpatică. De la străduța orășelului prăfuit din Far West, unde cavalerul neînfricat al Binelui îl împușcă pe nelegiuit într-un apoteotic duel final, până la saloanele Casei Albe sau sălile de reuniune de la Departamentul de Stat, stilul pe care s-a întemeiat puterea simbolică a națiunii americane avea ștaiful unei republici a Dreptății pentru toți. Un imperiu democratic, în stare să se autolimiteze și să urmărească în acțiune principiul că o cauză corectă nu poate învinge decât prin tăria de a denunța injustiția și de a lua partea celui năpăstuit. 

„Saturația” de care se plânge dl J.D. Vance e total opusă acestei viziuni despre rostul faptelor bune într-o lume a păcatului. E ca și cum ar fi preluat personal zestrea Americii, pentru a o transforma într-o stare de spirit capricioasă și încrezută. Ditamai patrimoniul spiritual a devenit un accident în fluctuațiile umorale ale cuiva care nu vede legitimitatea dată de alegători ca pe o sursă de solemnă responsabilitate, ci ca pe un cec în alb pentru declarații abuzive, de adult infantil. În echipa lui Donald Trump, modelul burghezului democrat, angajat candid în serviciul comunității, lasă loc unui contramodel axat pe grosolănia nestingherită, care inhibă orice dialog civilizat. În loc să apere, chiar și ca mercenari, comunitatea (internațională) amenințată de state tâlhărești (precum Rusia sau Iranul), noua echipă de „magnifici” de pe Signal a trecut de partea opresorului. 

Recomandări

Profesoara care a descoperit-o pe Maya Giotea, adolescenta-fenomen de la „Britanicii au talent”: „Am văzut că are potențial, material cu care să lucrăm”

Oricâte șocuri ar produce acest mod de operare cinic și cam necioplit, inerția normelor etice și comportamentale occidentale le ține deocamdată piept. Atât în America, unde un tânăr senator i-a luat la refec pe vitejii de pe Signal, denunțându-le într-o audiere oficială deopotrivă minciunile și incompetența, cât și în lume, unde mesajele clare ale groenlandezilor au domolit ofensiva soților Vance, reducându-le programul la simpla inspecție a unei baze militare. Și unde Musk pierde clienți cu nemiluita. Sau unde europenii scot din priză concesiile trumpiste față de pretențiile lui Putin, reafirmând voința de a nu ridica sancțiunilor impuse Moscovei înainte ca aceasta să-și retragă trupele din Ucraina invadată samavolnic. 

Erorile neprovocate ale administrației Trump, care se leagănă în iluzii și abordează superficial-mediatic dosarul complex al păcii din Ucraina, au paradoxalul efect de a pune în mișcare atât UE, pornită spre reînarmare și o graduală autonomie strategică, și de a întări revolta Kievului față de tubul de oxigen geopolitic pe care Putin l-a primit cadou de la Washington. Când sondaje recente arată că 82% dintre ucraineni sunt dornici să continue lupta pentru eliberarea țării lor chiar și în ipoteza dispariției complete a ajutorului din SUA, e cam greu să transpui în practică „acordurile” ruso-americane din Arabia Saudită. 

Recomandări

Antony Penrose, fiul celebrei fotografe de război Lee Miller, figură emblematică a secolului 20: „Dacă trăia azi, era în Ucraina!”. Legăturile ei cu România | INTERVIU

Între timp, din colțul său periferic și năucit de autosabotaje, guvernul lui Marcel Ciolacu ar vrea să trimită la Washington un emisar special cu scrisori de „acreditare neoevanghelică”, de parcă n-am avea la Externe un ministru și peste Ocean un ambasador. În loc să-i lase patentul MAGA proximului inculpat Călin Georgescu, actualul premier nu știe cum să-și mai acopere mandatul submediocru prin temenele față de excentricul ocupant al Biroului Oval. Până una-alta, dl Ciolacu ar trebui să profite de prima neatenție a lui V.V. Ponta, pentru a-i sustrage cascheta roșie cu inscripția „România pe primul loc”. Ca de obicei, avem și noi faliții noștri și cu ei vom defila, până când votul din mai 2025 i-ar putea trimite acasă. 

Urmărește-ne pe Google News