Caut să-mi construiesc în minte Holul de Onoare al Palatului Cotroceni, flancat cu drapelul României și al Uniunii Europene. Să-l pun pe unul dintre candidați, play!, să urce treptele, ca într-o simulare pe calculator. Care dintre ei ar urca treptele firesc, chiar dezinvolt? Ar fi noul său loc de muncă, cel mai tare loc de muncă din România. De ce ar necesita o atitudine solemnă, exagerat de ceremonioasă, cu un băț în cur? Care dintre candidați, în jocul meu imaginativ, ar urca treptele Holului de Onoare ca un președinte adevărat, președintele României? Contează și imaginea asta, cu urcatul scărilor…

Cine dintre candidați ar fi în stare să susțină o conferință de presă, timp de vreo trei-patru ore, fără să știe întrebările dinainte, și să răspundă la toate interpelările ziariștilor acreditați? Fără discriminare, adică să răspundă și la întrebările-capcană, și la cele provocatoare, și la cele tâmpite, și la cele tendențioase. Calm, inteligent, șarmant, poftim! Să răspundă la tot și la toate, așa cum îl duce mintea, până o să-i bage sub masă (de oboseală) pe toți ziariștii. Acesta ar fi primul „contact” cu presa… Apoi, să acorde interviuri pe bandă rulantă, ca să sature presa înfometată, de mai bine de zece ani locatarul de la Cotroceni n-a acordat vreun interviu, deci este justificat să dea și la presa noastră, dar și la cea străină, mai cu seamă. Decât să cheltuiască o grămadă de bani pe zboruri cu avioane private, mai bine să-și cumpere niște interviuri în presa americană, cea care contează la Casa Albă, pe factură, la vedere, nicio problemă pentru bugetul țării! Numai să aibă ce să spună: ceva relevant pentru publicul acelei prese. Cine dintre acești candidați, pe care-i mătur cu privirea din lista BEC, ar fi în stare să dea un interviu memorabil în presa americană? Pe cine îl duce mintea?          

Rapoartele secrete ale CIA despre armele sonice experimentate de sovietici. „Tunul” de zgomot folosit în timpul ultimului miting al lui Ceaușescu
Recomandări
Rapoartele secrete ale CIA despre armele sonice experimentate de sovietici. „Tunul” de zgomot folosit în timpul ultimului miting al lui Ceaușescu

Oare cine dintre candidați va arăta mai bine în poza de la finalul unei reuniuni a Consiliului Uniunii Europene? Contează și poza asta. Nu ca să se bage mai în față românul nostru, la vedere, ci ca prezență credibilă pe care să n-o poți trece cu vederea. Cine va fi în stare să dea mâna de la egal la egal cu Emmanuel Macron sau să negocieze nemțește cu Friedrich Merz? Cine „dintre ai noștri” va fi mai sincer și fericit când se va pupa pe obraji cu Ursula von der Leyen la vreo reuniune de la Bruxelles? Sau cine va da mai bine în poză, când se va îmbrățișa cu Volodimir Zelenski? Să-și tragă și președintele nostru un tricou care să-l concureze și să-i ia fața celui purtat de președintele ucrainean. 

Dar cel mai greu este să-mi imaginez, tot holbându-mă la lista candidaților, cum va negocia președintele nostru cu Donald Trump, dacă va fi invitat la Casa Albă? Va fi oare vorba de negocieri sau de dat din cap: yes, yes, yes? Este vreunul dintre candidații la Președinție un politician carnasier pentru că numai un carnasier poate să negocieze cu Trump. Sau vom avea parte de un președinte-umeraș, unde uiți, acolo îl găsești? Și dacă în acest mandat, Donald Trump, într-o rătăcire de moment sau într-un acces de nebunie, va accepta să vină în România? Cine din lista asta ar fi în stare să-l aștepte la Otopeni pe Trump și să-l însoțească pentru ca garda militară să-i dea onorul pe pista de aterizare? O fantasmă, nu-i așa? Nu mi-l imaginez pe viitorul președinte al României într-o dispută cu Vladimir Putin, pierdere de vreme, altă fantasmă!

Donald Trump recunoaște că au loc negocieri privind „împărțirea” Ucrainei: „Problema este discutată chiar acum”
Recomandări
Donald Trump recunoaște că au loc negocieri privind „împărțirea” Ucrainei: „Problema este discutată chiar acum”

Până la urmă, viitorul președinte n-ar trebui să se bage într-o poză: cine dintre candidați se vede mai bine la Cotroceni. Mandatul său ar trebui să fie legat de faptele sale: ce va face pentru poporul român. Sigur că trăim vremuri în care fiecare politician se sparge în figuri. Imaginea vorbește, imaginea contează! Dar a venit momentul (istoric) în care să las deoparte pozele și să-mi imaginez dacă vreunul dintre candidații din lista aprobată de BEC este în stare să facă ceva bun pentru popor. Nu ceva bun de pe-o zi pe alta, ci un gând în care să credem cu toții. Să transmită acea încredere că vom ieși din impasul (rahatul) în care ne aflăm și el, președintele, va fi cel care se va afla în fruntea României. Viziunea președintelui pentru viitorul țării. Un mare președinte pentru o țară mică. Tocmai de aceea m-aș duce să-l votez pe unul de pe listă, pentru ca viziunea sa să prindă viață într-un proiect de țară. (Dacă nu cumva și sintagma „proiect de țară” s-a compromis.)

Lista candidaților este gata, este servită, să înceapă campania! Să se încheie odată și această alegere a președintelui, România să fie în regulă din punct de vedere democratic, să închidă gurile cârcotașilor din cancelariile internaționale, să șteargă pata din decembrie când s-au anulat alegerile, vedeți, suntem curați!, și să se apuce de treabă. Oricum, 2025 va fi încă un an pierdut pentru reforme structurale în România.             

Moartea misterioasă a unui polițist criminalist. Bogdan Deftu a fost găsit într-o baltă de sânge, la capătul peronului din gara Câmpina
Recomandări
Moartea misterioasă a unui polițist criminalist. Bogdan Deftu a fost găsit într-o baltă de sânge, la capătul peronului din gara Câmpina

Foto: Inquam Photos / Alina Norocea, Hepta, Facebook.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
Unica.ro
Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
Viva.ro
ULTIMĂ ORĂ! Omul din spatele lui Călin Georgescu, reținut de Poliție! A apărut cu cagula pe față la sediul IGPR și a fost audiat mai multe ore, însă ce s-a aflat este de necrezut
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Libertateapentrufemei.ro
WOW, cum arăta Anamaria Gavrilă la 20 de ani, când poza senzual. Imagini în care NU o mai recunoști. Zâmbet de reclamă, păr "sauvage", rochii mulate
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți mi-au cerut să intru”
Adevarul.ro
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți mi-au cerut să intru”
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elle.ro
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Observatornews.ro
Iancu Guda explică de ce românii rămân fără economii, iar cheltuielile neprevăzute îi prind cu bugetul pe 0
Horoscop 22 martie 2025. Peștii se bucură de un bun renume și de aprecierea exprimată direct sau indirect a unui întreg grup din care fac parte
HOROSCOP
Horoscop 22 martie 2025. Peștii se bucură de un bun renume și de aprecierea exprimată direct sau indirect a unui întreg grup din care fac parte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI