Premierul nu s-a mai abținut. Fierbea în ei, în șefii țării și ai sistemului medical, această mânie. Românii nu sunt doar indisciplinați, ci și bolnavi. 

Ludovic Orban este, în această privință, o reprezentare a unei mustrări mai ample. Serialul umilirii pacienților a început, în iunie, cu Cristian Oancea, directorul Spitalului Victor Babeș din Timișoara.

Cum au fost prezentați drept ”iresponsabili” 70% dintre bolnavii de COVID

Managerul a spus, pentru Opinia Timișoarei, că, dintre bolnavii de COVID, ”cam 70% sunt adepții teoriei conspirației”. Niciodată nu a indicat de unde a luat această cifră, care sunt corelațiile științifice care îl îndreptățesc să culpabilizeze aproape 3 din 4 bolnavi de COVID, prezentând pe majoritatea celor din spitalul său drept cei care neagă boala. 

Directorul Oancea a continuat și a spus că ”Îi așteptăm, avem și lumânări”, referindu-se la pacienții săi. 

În aceeași perioadă, când le spunea oamenilor că merg la spital ca la cimitir, managerul Cristian Oancea semna un contract între spitalul pe care-l conduce și clinica privată a dr. Musta care este șef de secție în același spital. Când e vorba să-și facă teste COVID, plătind 300 de lei la clinica privată, oamenii sunt buni, nu li se mai prescriu tratamente cu lumânări.

Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV
Recomandări
Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV

Noi îi tratăm, dar ei sunt nerecunoscători și mor

Alexandru Rafila n-a fost nici el foarte departe. Întrebat în septembrie de ce mor atât de mulți români, în unele săptămâni de zeci de ori mai mulți decât majoritatea țărilor europene, Rafila a apărat cu disperare sistemul: ”Avem capacitatea să tratăm acești pacienți, dar nu cu succes”. 

Adică îi tratăm, dar ei, totuși, mor. Reacția lui Rafila a fost identică după Colectiv. Și atunci a alcătuit pentru ministrul Achimaș-Cadariu un control care să mușamalizeze starea dezinfectanților din spitale.

Rafila a fost, după Colectiv, creierul din spatele minciunii că doar ”5% dintre probele care vizau dezinfectanții falsificați sunt neconforme”, de au ieșit oamenii pe străzi și au scris pe fruntea lor ”Eu sunt 5%” și ”Diluați corupția!” .

Acum, în perioada COVID, și abia după ce a devenit, după expresia lui Marcel Ciolacu,  ”specialist PSD”, Alexandru Rafila a început să vorbească despre marile probleme ale sistemului.

Orban: „Nu am o explicație legată de rata mortalității”, dar „totul se datorează persoanelor care se îmbolnăvesc”

Și, la început de noiembrie, episodul 3: Ludovic Orban. Întrebat de jurnalistul Cristian Andrei de la Europa Liberă de ce avem o rată atât de mare a deceselor, premierul PNL a sintetizat: ”Totul se datorează persoanelor care se îmbolnăvesc”. 

Acord istoric: Uniunea Europeană îi propune lui Trump tarife „zero” la toate produsele industriale. „În caz contrar, vom răspunde prin contramăsuri”
Recomandări
Acord istoric: Uniunea Europeană îi propune lui Trump tarife „zero” la toate produsele industriale. „În caz contrar, vom răspunde prin contramăsuri”

Morții sunt, așadar, de vină. 

Declarația e atât de șocantă încât am urmărit tot interviul, inclusiv partea video. Jurnalistul a respectat, cuvânt cu cuvânt, ce a spus premierul. Iar Ludovic Orban este atât de străveziu încât, deși el singur recunoaște la o întrebare ulterioară, că ”încă nu am o explicație legată de rata mortalității”, nu se abține să nu dea vina pe oameni.

Iată dialogul. 

Europa Liberă: Ați primit până acum explicații de la specialiști sau de la Ministerul Sănătății de ce în România la un număr mai mic de cazuri are o mortalitate de COVID atât de ridicată? Suntem fruntași în Europa aici.
Ludovic Orban: ​Totul se datorează persoanelor care se îmbolnăvesc. Dacă persoanele care se îmbolnăvesc sunt persoane care au și alte boli sau au vârste înaintate, boala afectează mult mai tare aceste persoane. Se și vede pe statisticile legate de decese că cele mai multe decese sunt provocate de COVID pentru că persoane care au alte boli, alte afecțiuni și, în general, care au o vârstă mai ridicată. Asta este.

Europa Liberă: În alte state de ce nu se întâmplă același lucru?
Ludovic Orban: Nu aș vrea să fac o analiză a modului de raportare, las specialiștii să facă o analiză.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Europa Liberă: Lăsați o urmă de îndoială că aceste raportări sunt corecte.
Ludovic Orban: Am spus că las specialiștii să facă o analiză, nu am eu competența să hotărăsc. Încă nu am o explicație legată de rata mortalității.

Ca și Oancea, ca și Rafila, Orban nu aduce nici o cifră determinată științific, nici un studiu, nici o corelație medicală probată în favoarea afirmației sale.

Mortalitatea crescută a COVID poate avea multe explicații: depistarea târzie a cazurilor din cauza supragalomerării DSP-urilor, dar și din cauza reticenței oamenilor de a merge la spital, apoi faptul că nu există, pe teritoriul României, o omogenitate a tratamentului, lucru pe care l-au recunoscut și medicii, starea sistemului de sănătate, într-adevăr starea de sănătate a oamenilor, infecțiile nosocomiale și multe alte cauze asupra cărora Guvernul și administrația sanitară merită să se aplece.

Dar de ce să mai fie deschiși către știință și responsabili când ei au hotărât, în sufletul lor, că sunt niște conducători prea buni pentru niște oameni atât de bolnavi?

La începutul pandemiei Papa Francisc spunea că modul în care răspundem la suferința oamenilor dă adevăratul grad de dezvoltare a unei societăți. La noi, răspundem la suferință blamându-i pe oameni pentru boala lor.

Actualitatea românească, ceea ce nu se schimbă

E simbolic faptul că filozofia politică a lui Ludovic Orban s-a clarificat sub întrebările persistente ale Europei Libere. 

În decembrie 1989, după ce vestea masacrului de la Timișoara a ajuns dincolo de granițe, lumea întreagă a fost indignată. Cinismul conducătorului României depășise imaginația civilizației europene, care, nici în țările capitaliste, nici în cele socialiste, nu mai văzuse, de la terminarea războiului, o armată scoasă împotriva propriului popor. În încheierea emisiunii Actualitatea Românească din 18 decembrie, Europa Liberă a difuzat un apel al Regelui Mihai. 

Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totuşi şi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând.

Mesajul Regelui a început cu aceste cuvinte:

Au trecut 30 de ani și, diluată cu un întreg mecanism de marketing și de comunicare strategică a morții, cruzimea statului se oglindește în fața dreptului elementar la viață. Comparația are, desigur, peste decenii, limitele sale, însă ea arată un fel cinic de a gândi al autorităților.  

Suntem prea bolnavi ca să trăim, însă suficient de zdraveni ca să votăm. 

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Adevarul.ro
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI