Macron e marele favorit, dar nu și câștigător sigur astăzi, în alegerile din Franța. De ce o surpriză nu e imposibilă

La dezbaterea dintre Macron și Le Pen au privit mai puțini francezi decât data trecută (15,5 milioane de oameni). Diverse sondaje anunță deja victoria confortabilă a președintelui francez cu un 57%, la o prezență de 73%. Dar am tot văzut surprize și sondaje aiurea în ultimul deceniu, fie că acele momente uimitoare s-au numit Trump sau Brexit. Astfel de sondaje pot da greș pentru că nu mai măsoară nimic din nemulțumiri și tensiuni profunde, unele care se pot manifesta antiglobalist, altele anti-orice, care se pot manifesta prin absența sau prezență surprinzătoare etc. 

Sceneta e știută. Globalistul liberal, băiatul bun iubit de media, de sistemul financiar, de Europa, de toată lumea, iese la luptă cu suveranismul, conservatorismul etc.

Îi spun ”scenetă” pentru că politica democratică azi ne livrează o luptă ridicolă pe niște chestiuni fundamentale. Inclusiv stabilitatea UE, cea care nu de Le Pen sau de nu știu ce extremist e pusă în pericol, ci de însăși rigiditatea și dimensiunile aberante ale proiectului.

Aș sări primul să apăr o solidaritate europeană. Dup-aia văd figuri de birocrați lobbyști aroganți și mi-aduc aminte că UE înseamnă noi modalități de rentabilizare și prea puțin noi măsuri de rezistență socială pentru multele zeci de milioane de precari europeni. 

Recomandări

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Cum au ajuns cauzele stângii la extrema dreaptă?

Ca să înțelegem mai bine, avem exemplu o ”știruță” din România care abia a atras atenția. 200 de greviști de la STB vor fi concediați, alte sute sancționați, asta după greva personalului transportului public bucureștean de acum câteva luni. Situația e gravă, oricâte nereguli se vor fi descoperit în modalitatea lor de a face grevă. 

Cine a sărit în apărarea lor? Mai nimeni. PSD, partid cică mai spre stânga, a tăcut chitic, dreapta a jubilat. Până și sindicatele mari au fost anemice, deși m-aș fi așteptat să simtă că acesta e un avertisment grav la adresa libertății de protest a lucrătorului. În schimb, a reacționat AUR, în criză gravă de imagine în ultimele 6 luni, s-a agățat repede Simion cu gheruțele de cauza socială. Dar nu doar din disperare, ci pentru că așa arată noile extreme drepte globale – te dai cu poporul până iei puterea. 

Social-democrații europeni sunt în comă și pentru că au abandonat un astfel de electorat. În schimb, extrema dreaptă umblă toată ziua cu ”drepturi pentru muncitori” în gură. Au constatat corect că acolo e un electorat pe care toată lumea îl considera mort și îngropat: electoratul de stânga a ajuns ”zombie”. În Franța, perversiunea a ajuns la performanțe uluitoare: Marine Le Pen atrage de două ori mai mulți muncitori decât candidatul autoproclamat al muncitorilor, Melenchon.

Recomandări

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Iar lecția principală e asta. Când presa nu simte că, de exemplu, e o problemă de libertate de expresie de 1000 de ori mai mare atunci când sancționezi greviști cu sutele. De aici vine și marele tsunami de conspiraționism, oamenii vor să atace elitele cu tot ce le vine la mână.

Dacă li se pare că Le Pen le va face rău celor care le fac rău, nu vor ezita să o voteze. Că programul lui Le Pen e o gargară și că ”ajutoarele” concepute pentru angajați sunt mai curând vorbe în vânt, acestea par detalii.

Mai mult, clasa de mijloc preia presiunea fiecărei crize, ducându-se de fiecare dată spre extrema dreaptă. Asta se întâmplă prin toată Europa. Mișcările suveraniste anti-UE nu au succes pentru că zic ”m…e UE”, ci pentru că spun practic ”există niște bogătani globali, trebuie să ne apărăm bogătanii locali!”. În Portugalia, Spania, stânga încă rezistă, ba chiar cu rezultate bune, în Germania social-democrații sunt un fel de liberali cu ambiții stângiste puțin spre deloc. Suveraniștii câștigă teren acolo unde social-democrația a fost făcută praf de propriile compromisuri.

Le Pen cea nouă

Marine Le Pen și-a înmuiat discursul făcând cu ochiul în același timp, către electoratul mai vechi: pare a spune ”mă prefac că sunt ”civilizată”, dup-aia le arătăm noi lor!”. A avut candidați-satelit prin jur care le-au spus pe alea grele, anti-migranți, anti-UE, iar toți aceia îi vor livra acum voturi. Însă Le Pen, propriu-zis, e mult mai calmă și mai așezată decât un Trump, de exemplu. 

Recomandări

Călin Georgescu va cere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dacă devine președintele României: „Înnobilează tinerii, reface cultul onoarei și demnității”

De altfel, dacă ar veni la putere, sunt sigur că la început nu vom avea decât unele discursuri conservatoare, mai ales atacuri ”culturale” (anti-văl, anti-LGBT etc.) care fac clickuri, dar, în societăți precum cea franceză, de fapt nu schimbă mare lucru. Dacă Le Pen are șanse minime e tocmai pentru că și ”răzbunarea prin vot” s-a văzut că nu prea funcționează, că și dacă aduci un candidat anti-sistem la putere, constați că reflexele sunt aceleași: protejarea bogăției de taxe (cum a făcut-o Trump), umflarea economiei locale prin joburi multe și prost plătite. Scandalul va fi unul mai mult mediatic decât politic. Trump a fost o ocazie pentru multă presă de calitate americană să se facă de râs – în lupta cu un clovn au devenit ei înșiși clovni, colportori de isterie și fake-news (rapoarte nebunești despre legăturile lui Trump cu Rusia, povești cu prostituate, toate s-au dovedit falsuri).

Relațiile cu Rusia

Din Rusia ultimului deceniu a venit o continuă susținere pentru toate formele de ultraconservatorism european și american. Culmea, acest extremism e un import de la americani. De aia și tot spun că putinismul e o invenție a unor bigoți americani care, mai târziu, a devenit marfă putinistă. De aia e plin de putiniști în spirit (care vor antiavort, anti-salariu minim etc., dar care, de când cu invazia, se și dau anti-Putin).

Suveranisme, ”make America/Russia/France great again” etc. Putin a potențat toate aceste extreme, dar nu le-a impus, cum își închipuie unii – ar fi vrut el, dar n-are atâta putere, esența acestor derive e tot în Vest. Putin doar a speculat defecte grave din democrațiile vestice care s-au complăcut în tolerarea și încurajarea oricăror forme de extrema dreaptă pentru anihilarea unor forme stângiste de atac la adresa plutocrației. 

Istoria Frontului Național, din care se trage Le Pen, e una plină de astfel de relații cu extreme drepte rusești de toate felurile, o tradiție a conservatorismului catolic, monarhist francez, care a susținut orice forme anti-bolșevice venite din Rusia (inclusiv mariaje cu urmași ai liderilor Armatei Albilor) – or, ce dușman mai mare pentru Lenin poți găsi decât Putin (cel considerat de mulți săraci cu duhul pe aici promotor al ”bolșevismului”). O sinteză excelentă semnată de Marlene Laruelle, aici.

Macron, arogant

Am văzut în dezbaterea finală un Macron extrem de arogant. Este și epitetul pe care i l-a lipit Le Pen continuu în ultima vreme. Are dreptate s-o facă. Macron și-a pregătit lecțiile grăbit, pentru că el avea două ghioage de folosit continuu: că Le Pen e o extremistă și că a e rușilor. Acuzația că Le Pen a luat un împrumut de la o bancă rusească și că în felul ăsta nu mai e liberă e incompletă dacă nu ataci până la capăt ”internaționala extremei drepte”, pe care Le Pen și diverși extremiști ruși au tot încercat-o. 

O fi derutant pentru români, care au auzit de la ”specialiștii” lor că Macron e cam putinist pentru că vorbește cu președintele Rusiei la telefon, dar Macron a încercat calea diplomatică și a obținut credibilitate destulă (și în Franța, și în UE) în aceste luni tocmai pentru că a făcut-o. Personalitatea UE oricum s-a evaporat între apărarea armată americană și gazele rusești. Macron a încercat să nu toarne gaz pe foc. Le Pen s-a pliat pe acest discurs, în ciuda trecutului plin de pete rusești, din alea extremiste sau susținute de bancheri ruși dubioși cu averile prin Cipru.

Apoi, încăpățânarea de a se da ecologist, deși măsurile lui au adus oameni în stradă și au arătat limitele ecologiei de business. Aici, Le Pen nu e deloc mai brează cu ecologismul ei patriotic, ecologismul de comunitate mică – în fapt, aceste povestioare ascund dictonul ”să nu mai facem nimic, asta e dictatura eco” și știți tot blabla-ul.

Alt semn de aroganță: acuzația continuă că Le Pen ar declanșa un război civil pentru că e împotriva vălului islamic, exemplu tipic de confruntare culturală care a tot ocupat rețelele de socializare în ultimii ani. Astfel de conflicte au meritul că agită spiritele, dar nu vorbesc mai nimic despre comunități uitate, sărăcia repartizată după etnie și alte chestiuni mult mai grave care macină Franța.

Concluzii

Macron e favorit, dar nu a câștigat deja. Mare parte din electoratul francez are de făcut o alegere deprimantă (mai ales electoratul care a mers cu stânga) între unul de dreapta și una de extremă dreapta. În mâinile lor, în felul în care percep această ”depresie electorală”, stă rezultatul. 

În Franța sunt dezbateri serioase legate de vârsta pensionării, niciuna dintre soluțiile propuse nu e mulțumitoare. Macron a încurajat angajarea, s-a redus șomajul, dar cetățenii în risc de sărăcie s-au înmulțit cu jumătate de milion. Energia s-a scumpit. Iar soluția lui Macron e să schimbe sistemul european de piață liberă, ceea ce e ca și cum ți-ai propune să nu schimbi nimic. Le Pen spune să se iasă de pe piața liberă – deși sună bine, nu rezolvă deloc situația. În fine, atitudinea față de impozite pe mari proprietăți e de o indiferență vinovată la ambii candidați. 

Pentru mulți francezi deci, va fi o zi tristă, nu vreun moment istoric de învingere a extremei drepte, cum o prezintă fanii lui Macron. Iar dacă Le Pen câștigă, nici măcar acest scenariu nu va mai suprinde ca alte dăți. Încă un cuișor în sicriul Uniunii Europene, care oricum se descurca binișor în a se autodistruge și singură.

foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News