Întâlnirea, care are loc chiar înainte de G7 – convenită
între cei doi lideri la G20, de la Osaka -, este considerată semnificativă
pentru dorința șefului statului francez de a face ca Rusia să participe la
discuții multilaterale, din care a fost exclusă, cu solide și unanime temeiuri.
Conștient că fereastra de oportunitate pentru reafirmarea
unui leadership francez de maximă anvergură se închide rapid, tânărul
președinte de la Palatul Élysée readuce
în actualitate puterea de influență a ilustrului său predecesor postbelic,
președintele Charles de Gaulle. Aspirațiile Franței, de a decide ea – doar ea –
soarta Europei, nu au încetat niciodată. Dar mai poate juca Franța cartea
supremației europene?
Ce îl face pe Macron
să îl ia de mână pe Putin?
Cu Angela Merkel pe ultima sută de metri a prodigioasei sale
cariere politice, cu Boris Johnson blocat pe Brexit și pe contrasensul
construcției europene, cu un șir de națiuni membre ale UE gripate la capitolul
stat de drept și libertăți cetățenești și individuale (Ungaria, Cehia, Polonia,
Italia, România), leadership-ul Uniunii Europene gâfâie. Emmanuel Macron își
propune să ia frâiele în relația cu Federația Rusă și intră în discuțiile cu
Putin fără plasă de siguranță.
Impetuosul francez îi iartă omologului său rus excesele din
țară – recentele proteste antiprezidențiale din Moscova, neobișnuite ca
amploare și durată, atacă tocmai lipsa cronică de democrație din societate -,
declarațiile constante, corozive, antieuropene, anexarea Crimeei, războiul
informațional feroce pe care trolii destabilizatori de la Kremlin îl duc în
mediul online al democrațiilor europene.
Cu pieptul înainte, la un vin bun și-o brânză cu mucegai pe
terasă, Macron va tatona cu Putin “dosarul ucrainean”. Liderul francez știe
bine că acesta este o prioritate nenegociabilă a administrației de la Moscova,
dar insistă pentru o soluție negociată privind regiunea Donbas. Cu ce
argumente? Cu argumentul că președintele-comediant al Ucrainei, Alexandr
Zelenski, vrea (și nu prea) să scoată cea mai bogată regiune ucraineană de sub
cizma rusească. Pe fondul unei situații complicate, înghețate, cu o dinamică
negativă evidentă, discuția pe ”dosarul ucrainean” e, practic, inutilă.
Întâlnirea ”prietenească” cu Vladimir Putin îi dă ocazia lui
Emmanuel Macron să se erijeze într-un mediator care, cu cinci zile înainte de
a-i primi la Biarritz pe liderii G7, încearcă o reincludere a Rusiei în această
reuniune mondială, din care este exclusă din 2014, după anexarea Crimeei. Este
o mână întinsă care surprinde la liderul francez.
Dar Macron nu este singurul care netezește calea reintrării
în grații a lui Putin, în Europa Occidentală. Recent, Consiliul Europei a votat
pentru reprimirea Federației Ruse în forul legislativ european, din care fusese
suspendată tocmai din cauza practicilor nedemocratice interne, niciodată
scuzate sau reprimate.
”Spălarea” lui Putin în ochii europenilor este o operațiune
la care se angajează atât lideri autocrați, gen Viktor Orban, cât și președinți
ai țărilor fondatoare ale UE, cum este Franța. Ceea ce miră la aceste atitudini
este ușurința cu care se trece peste reguli și principii care în alte
circumstanțe și față de alți parteneri ar fi fost imuabile, de neclintit.
Capacitatea lui Putin de a convinge vine dintr-o abilă
observare a vulnerabilităților europenilor și mai ales ale americanilor.
Intruzive, agresive, decisive, intervențiile Kremlinului în zonele fierbinți
ale lumii – în Siria sau în dosarul nuclear iranian -, dar și în relațiile
diplomatice internaționale – fricțiunile China-SUA din Pacificul de Vest – îl
poziționează pe liderul rus în centrul acțiunii. Inevitabil, te lovești de el.
De armele lui energetice, de armata lui suprabugetată, de fabricile lui de
troli, de omuleții lui verzi.
Întâlnirea franco-rusă nu diferă de alte formate practicate
de Occident în relația cu Rusia. Mai mult decât contacte singulare, unu la unu,
nu se poate cere de la un președinte autocrat precum Putin. Ca un paradox al
lumii politice internaționale, liderul de la Kremlin este dezavuat în bloc, în
Europa, dar primit cu brațele deschise, în format bilateral, în aceeași Europa.
Desigur, perfectarea unor acorduri și contracte economice
bilaterale va face obiectul discuțiilor dintre cei doi președinți, iar acestea
nu vor fi date integral publicității. Vor fi probabil singurele succese pe
agenda întâlnirii de lucru dintre președinții Franței și Rusiei, de la care nu
trebuie să așteptăm progrese, sau declarații grele.
Macron și Putin s-au mai întâlnit la Paris, în 2017. De
atunci, rușii au făcut ce au știut mereu pentru recâștigarea sferei de
influență pierdute în anii 90, iar francezii s-au bătut cu ”vestele galbene”,
din propria țară. Conflictul în regiunile separatiste proruse din estul
Ucrainei – la care se adaugă anexarea Crimeei – i-a atras Rusiei excluderea din
G8 și sancțiuni din partea UE.
Un al doilea mandat al lui Trump ar complica relațiile Franța-SUA și UE-SUA. Însă refugiul nu e în brațele lui Putin
De fapt, Emmanuel Macron joacă la scară mare. Conștient că
un al doilea mandat al lui Donald Trump în America va adânci diferendele
SUA-UE, dar și relația rugoasă Franța-SUA, președintele francez extinde
capacitatea de dialog a țării sale, acolo unde nimeni nu prea mai vrea dialog. Dar
ce să îi faci, crizele internaționale în care Rusia joacă un rol crucial, cum
sunt războiul din Siria și tensiunile dintre Iran și SUA asupra acordului
nuclear, sunt de maxim interes și pentru Franța.
Încă de la prima lor întâlnire, din 2017, liderii francez și
rus au rămas într-o legătură neîntreruptă. Surse de la Kremlin au confirmat că,
în ultimele luni, contactele în domeniul politic s-au intensificat, iar cele
culturale și umanitare sunt ”foarte intense”. De altfel, organizarea
”Sezoanelor rusești” în aproape toate regiunile Franței, în 2020, spune totul
despre apropierea dintre cele două țări.
Deși principalul subiect politic vizibil dintre Macron și
Putin este revitalizarea acordurilor de la Minsk, pentru pace în estul Ucrainei,
condițiile păcii, propuse de Putin, sunt condiționate strict de un statut
federal acordat regiunilor din estul Ucrainei, respectiv Donbasului. Ambiția
lui Macron este să pună capăt războiului din Donbas, pentru a intra în istorie,
precum Nicolas Sarkozy, când a negociat acordul de pace dintre Rusia și Georgia,
în 2008. Astrele nu îl ajută însă pe liderul de la Élysée.
În cazul Siriei, Macron consideră „foarte
preocupantă” situația din provincia Idlib, unde regimul Assad este
sprijinit de aviația rusă, și cere rușilor să-și exercite influența pe lângă
Damasc, pentru ca atacurile să înceteze. Temerea lui Macron este declanșarea
unui nou exod masiv sirian în Europa, precum și dispersarea celulelor jihadiste
periculoase în Occident.
În fine, Franța mai speră astăzi într-un sprijin al Rusiei
pentru a mai salva ce se poate salva din acordul asupra programului nuclear
iranian (JCPOA). Ca garanți ai JCPOA, Parisul și Moscova speră să facă pași
înainte, spre ”dezescaladare”.
Un tête-à-tête
pentru ambiția lui Emmanuel Macron
Întâlnirea dintre Macron și Putin punctează la capitolul
ambiție, pentru liderul francez. Și cam atât.
Situația deplorabilă a drepturilor omului în Rusia, cu arestări
brutale a sute de manifestanți, cu încarcerarea homosexualilor în Cecenia sau
eforturile de a-l scoate din pușcărie pe cineastul Oleg Sentov, reprezintă o
realitate cu care Emmanuel Macron va trebuie să se împace, la masă cu Vladimir
Putin, prietenul său de vreme rea.
„Trebuie să putem să ne asumăm dezacordurile. (…) Rolul
Frantei este să meargă acolo unde ceilalți nu vor. Dacă președintele nu o face,
atunci cine o va face?”, a conchis retoric Președinția franceză, în
preambulul vizitei lui Putin pe pământ francez.
Chiar așa: fiecare cu ”vestele lui galbene”.