După ce a fost audiat la Secția Specială, prim-procurorul Cătălin Zăvoianu din Caracal a luat-o la fugă pe trotuarele umbrite ale Capitalei, cu presa după el.
Zăvoianu nu e primul om care ”bagă goneta” la ieșirea dintr-un Parchet.
De-a lungul ultimilor ani, s-au înregistrat câteva performanțe promițătoare, mai ales în față la DNA. Pe pista de beton, mai aveau puțin și puneau tartan pe Știrbei Vodă, miniștri, directori de spital sau oameni de afaceri, suspectați pentru corupție, au zbughit-o unde au văzut cu ochii. Numai că acei oameni s-au mulțumit cu distanțe scurte.
Ei au fost sprinteri, în timp ce procurorul Zăvoianu se dovedește un alergător de distanțe medii spre lungi. Priviți imaginile!
Omul aleargă sute de metri, timp în care își acoperă fața cu o foiță atât de mică pentru o viteză atât de mare.
Reacția presei a fost perplexă. Încărcați cu camerele imense și grele, cameramanii au pornit ca din pușcă, crezând și ei că vor asista la fuga de explozie a unui jaguar, care nu aleargă decât linii scurte, că altfel i se termină energia. Când colo, Zăvoianu s-a distanțat de pluton ca un adevărat lider care-și sufocă urmăritorii.
Tipul e un pursânge, un campion al lașității de a da ochii nu cu presa, ci cu cei în slujba cărora se află: cetăţenii.
Imaginea unui magistrat care fuge după audieri nu se compară, ca tristețe publică, decât cu imaginea unui magistrat care se duce să se culce, în loc să trimită echipa ca să intre în curtea unde încă mirosea a carne arsă de om.
E același procuror.
Aceasta nu este nici complicitate cu clanurile, cu rețelele și nu este nici corupție.
Să fii prim-procuror orașului Caracal când o fată de 16 ani să sune la 112 spunând că e sechestrată, violată și bătută, tu să ”coordonezi” operațiunea din birou, iar apoi să te culci, că lasă, o să intervenim dimineață, ține de dispreț pentru viața semenilor tăi și, implicit, față de viața ta.
Și s-ar putea ca aceasta să fie adevărata problemă a României.