ComenteazăDacă are loc un incident nuclear la centrala din Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, am fi la fel de afectați ca locuitorii capitalei ucrainene. Radiațiile habar n-au că România este țară membră NATO și că nu ia parte activ la acest război.
Toată noaptea de joi spre vineri, televiziunile românești care emit în flux continuu despre situația din Ucraina au transmis imagini și informații despre situația de la centrala nucleară de lângă Zaporojie.
Imaginile disponibile la acele ore mici ale zilei au arătat câteva rachete luminoase care s-au stins într-o parcare, niște trasoare bezmetice și, de un moment dat încolo, un incendiu lângă o clădire de birouri a complexului.
Nu sunt foarte mulți oamenii care au văzut de aproape cum arată și cum este amenajată o centrală nuclear-electrică și se pare că în România nu au fost găsiți de televiziuni la acele ore, pentru a explica mai competent ce se vede în imagini. Este de înțeles. Așa că tot ce i-a rămas telespectatorului târziu a fost informația că la centrala din Zaporojie are loc un incendiu, care pare să se extindă, fiindcă pompierii nu pot interveni din cauza luptelor care se dau acolo. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a reacționat cumva în timp real, avertizând că o explozie la unul dintre reactoarele nucleare ale Ucrainei ar însemna „sfârșitul Europei”.
Trupele rusești înconjuraseră centrala de la Zaporojie de câteva zile: mai exact de pe 28 februarie, conform Moscovei. Joi spre vineri luptele s-au intensificat și, în cele din urmă, rușii au capturat centrala. Când a fost confirmată capturarea, incendiul era deja stins.
Centrala de la Zaporojie produce aproximativ 25% din energia electrică necesară Ucrainei și, ca să vă faceți o idee, producția sa este egală cu aproape două treimi din consumul României. Atât de mare este centrala. Pentru a ajunge această producție, centrala de la Zaporojie are 6 reactoare, mai mult de o treime din totalul reactoarelor nucleare active ale Ucrainei. Explozia oricăruia dintre reactoare ar însemna, într-adevăr, un dezastru pentru întreaga Europă. Iar România ar fi una dintre țările imediat afectate.
În aceste condiții, când a existat certitudinea că nu vine nici un pericol real dinspre centrala de la Zaporojie, mulți oficiali ai statelor din zonă s-au grăbit să liniștească populația. Președinta Moldovei, Maia Sandu, a postat dis-de-dimineață, pe pagina sa de Facebook, un mesaj prin care anunța că nu există nici un pericol, nivelul radiațiilor nu a crescut, nu este vorba despre un incident nuclear. Mesajul a fost postat și de către premierul Natalia Gavrilița. Două doamne cu responsabilități față de cetățenii țării lor au vrut să împiedice panicarea inutilă a populației. La câte lucruri se întâmplă minut de minut la granițele noastre, panica este ultimul lucru de care avem nevoie.
În România, tandemul președinte-premier nu a simțit nevoia să spună nimic. Nici un comunicat oficial, nici o postare în social media, nimic.
Președintele Iohannis s-a mutat de pe Facebook pe Twitter
Oricum, am remarcat de ceva vreme o schimbare radicală în comunicarea prezidențială. De unde președintele nostru posta numai pe Facebook, pentru propriul electorat, de câteva săptămâni și-a mutat mesajele principale pe Twitter, unde se află elita politică a lumii. Și postează în engleză, semn că nu cu noi vorbește, ci cu egalii lui, liderii acestei planete. Părem prea mici și prea insignifianți pentru ca măcar să ne mai adreseze câteva cuvinte, fie ele și golite de conținut.
Singurul oficial al statului român care a mișcat ceva în direcția liniștirii populației a fost ministrul mediului, Tánczos Barna, pe pagina lui de Facebook. Ar fi mers și un comunicat rapid către toate instituțiile de presă, mai ales către televiziuni, care l-ar fi preluat cu siguranță. Dar atât se putut. Cei 14.000 de oameni care urmăresc postările domnului ministru sunt ceva mai liniștiți, dacă au văzut cumva mesajul. Restul de 19.000.000 n-au decât să-și caute singuri informația.
Nu meritam, totuși, două vorbe?
Dar n-ar trebui să ne mire tăcerile pline de superioritate ale celor ce ne conduc. Au văzut că ne descurcăm. Până să convoace Klaus Iohannis o ședință CSAȚ pe tema refugiaților (de unde a ieșit anunțându-ne că vom da mai mulți bani armatei), românii deja luaseră problema pe cont propriu.
Primarii localităților de frontieră și mii de voluntari rezolvau deja situații complicate în care alte instituții ale statului nu aveau dezlegare să se implice.
Un angajat al ISU îmi mărturisea, în vama de la Isaccea, că în lipsa unor directive clare venite de la guvern, ei nici măcar nu pot deconta masa pentru cei care au nevoie de ajutor, dar nu au cerut azil sau statut de refugiat. Birocrația nu le permite asta. Se descurcau apelând tot la ajutorul civililor.
Așa că de ce și-ar cheltui domnul Iohannis prețioasele-i cuvinte pentru a încerca să ne aducă puțină liniște? Ne descurcăm, ca popor, și singuri pentru a afla informații. Nu contează că unele sunt false, că pot proveni din surse dubioase, că ne pot panica inutil. Până la urmă o să ne treacă.
În definitiv, ce așteptări să avem de la un om care, când i se spune că pe lângă granița țării se aud tunurile, ne inspiră mai degrabă că se gândește că o fi vorba de tunurile de zăpadă și-și pune sepepiștii să-i caute cea mai apropiată pârtie practicabilă?