ComenteazăDacă am fi fost monarhie – constituțională, absolutistă, ereditară, electivă, de oricare – poate (poate) că ar fi fost încă acceptabil, în secolul XXI, să mai facem sărbători naționale din evenimentele legate strict de viața și istoria regelui sau a familiei sale. Dacă vreți un exemplu în domeniu, cel mai elocvent este modul în care s-a stabilit ziua națională acum un secol și jumătate. Regele Carol I a ajuns în București și a depus jurământul ca domnitor al României.
Cum a devenit 10 mai Ziua Națională pe rit vechi a României
11 ani fără o zi mai târziu, în 1977, pe 9 mai, Mihail Kogălniceanu, poate cel mai mare politician al României din toate timpurile, citește în Parlament proclamarea independenței țării. S-a grăbit. Ar fi trebuit să o facă pe 10 mai, ca să-i fie pe plac Maiestății Sale. Oricum, o vreme, istoria așa a consemnat evenimentul.
Ziua Independenței României a fost sărbătorită pe 10 mai, pentru că Regele a semnat proclamația pe 10, după ce Kogălniceanu o citise pe 9. Ca să întărească semnificația zilei, încoronarea ca rege a lui Carol I a avut loc tot pe 10 mai 1881.
Și 10 mai a devenit zi națională a României. Nefiind o zi legată de destinul unei națiuni, ci mai degrabă legată de destinul unui om. Oricât de important a fost Carol I pentru definirea României moderne – și a fost, indubitabil – acest mod de autoomagiere/omagiere a conducătorului aparține, clar secolelor trecute. O țară a zilelor noastre nu-și mai schimbă sărbătorile naționale odată cu fiecare nou rege, președinte, prim-ministru.
Și, totuși, Partidul Național Liberal pare atins de aripa grandomaniei, unii dintre membrii săi destul de recenți gândindu-se că întâmplările din ultimii trei ani merită scrijelite în istorie pentru preamărirea acestui partid.
Ziua Națională a Alegătorului
Florin Cîțu, Iulia Scântei și alți câțiva parlamentari liberali au inițiat un proiect de lege prin care ar trebui să se instituie Ziua Națională a Alegătorului. Nu această idee este neapărat năstrușnică, ci ziua aleasă pentru instituirea noii sărbători: 26 mai. 26 mai nu este o zi cu vreo semnificație specială pentru istoria democrației românești, dar este o zi cu semnificație aparte pentru istoria recentă a PNL: este ziua în care Rareș Bogdan a devenit europarlamentar, în urma alegerilor pentru Parlamentul European ce au avut loc în 2019.
Alegeri europarlamentare au mai avut loc în România și anterior acestei date. Primele au fost în 2007, apoi în 2009, 2014 și, în cele din urmă, în 2019. Iar alegeri libere am tot avut începând cu 20 mai 1990. Că ne-au plăcut sau nu rezultatele este altceva.
Și, atunci, de ce s-au gândit peneliștii că 26 mai e definitorie pentru democrația românească și merită transformată în zi națională a alegătorului? Păi, e simplu.
Pe 26 mai 2019 PNL a obținut cel mai bun rezultat electoral din ultimii 31 de ani, clasându-se pe primul loc. Este prima dată după 1990 când PNL obține un astfel de rezultat candidând independent, nu ca parte a unei alianțe electorale.
La scara istoriei naționale, asta nu înseamnă absolut nimic. Dar liberalilor li se pare cel mai important eveniment al vieților lor. Poate, cumva, conștientizând percepția asupra modului în care guvernează de doi ani, realizează și ei că nu se vor mai întâlni cu o asemenea întâmplare prea curând și de aceea vor să impună data respectivă drept bornă istorică, să-și amintească și să ne amintească faptul că, la un moment dat, pe când în partid erau oameni deosebiți, precum Orban, Cîțu, Scântei, Bogdan, iar președinte era vechiul liberal Iohannis, descendent direct al Brătienilor, PNL defila victorios prin preferințele alegătorilor.
Ideea aceasta denotă o aroganță ieșită din comun. Până acum PNL postrevoluție nu a oferit nimic memorabil României. Nici din punct de vedere politic, nici economic și din niciun alt punct de vedere. Nu putem spune, încă, nici dacă actuala guvernare este una benefică cetățenilor.
Este drept, Partidul și-a sacrificat cei mai buni fii și cele mai bune fiice, băgând câteva mii dintre ei în funcții publice bine plătite, în consilii de administrație bănoase, la cârma unor instituții și companii numai bune de muls.
Dar acest sacrificiu nu poate fi sărbătorit de Ziua Națională a Alegătorului. De aceea, poate vorbesc din nou între ei domnul Cîțu cu doamna Scântei și cu celelalte doamne și domni liberali și mai înființează și Ziua Națională a Sinecuristului, Ziua Națională a Pilei de Partid, Sărbătoarea Regiei Căpușate.
E greu de spus câți români ar primi cu entuziasm aceste sărbători, cu excepția membrilor de partid direct implicați, dar măcar ar fi niște momente oneste, așa cum puține sunt în societatea noastră.