Comentează- Mami a zburat prima dată în 1953, la aproape 18 ani.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, dacă avem noroc, începem să înțelegem „niște lucruri”, cum spuneau Gellu și Lygia Naum. Aceste lucruri țin de un anume mod de a vedea viața și locul nostru în ea, și au legătură cu libertatea din cap – cel mai important lucru. Dar au legătură și cu capacitatea noastră de a sesiza legăturile subtile dintre ce ni se întâmplă și tabloul larg al lumii.
Nicolae Mihăiță e cel mai vârstnic pilot din România
Gellu Naum vorbea în poemele lui despre un „domeniu al presimțirilor” și despre „o pasăre imensă care ne poartă în ea”. Mi-am adus aminte de asta când am început să mă întreb cum aș putea scrie despre Mami, pe care îl cunosc din 2007.
Mami – așa îl știe toată lumea pe Nicolae Mihăiță, cel mai în vârstă pilot în activitate din România, care pe 1 mai împlinește 88 de ani și care la jumătatea lui aprilie a făcut 70 de ani de zbor.
Mai e supranumit „Omul pasăre” și multă lume l-a văzut în documentarul HBO cu același nume, realizat de Alexandru Mavrodineanu și Mihai Grecea în 2014.
Adevăratele modele nu sunt oamenii-profesor, copleșiți de nevoia de a preda ștafete, ci cei care împrăștie liber lumină știind că fiecare are destinul și alegerile lui.
Lumina depășește domeniul în care excelează și are legătură cu felul în care sunt structurați ca oameni, cu modul lor integru de a se mișca prin lume.
Se simte jignit dacă cineva îi spune că e bătrân
Mami nu e special doar pentru că a zburat neîntrerupt de la aproape 18 ani și pentru că e un mare pilot de avion ultraușor și planor, cu ore de zbor fără număr, recorduri și campionate câștigate, și sute de elevi, dintre care unii au și ieșit la pensie din aviația comercială.
Dacă vede la semafor bărbați în vârstă care-și trag cu greu picioarele în urma bastonului, Mami exclamă adesea: „Ăsta e mai tânăr ca mine!” Se simte jignit dacă cineva îi spune că e bătrân. Sigur că e o performanță să-ți păstrezi vie pasiunea pentru zbor și să te menții în formă fizică și psihică, astfel încât să treci evaluările medicale. Dar e mai mult de atât.
I se spune „Omul pasăre” datorită instinctului zborului și e ceva mai profund aici decât explicația practică pe care mi-a dat-o într-un interviu, cum că, după ce ai asimilat cunoștințele necesare și ți-ai format reflexul, de la un punct încolo mergi pe intuiție. Nu sunt toți piloții așa – ca foarte mulți oameni, și ei cred că e nevoie să ai mintea la tine clipă de clipă.
O lecție ce nu poate fi predată de niciun profesor
Dar Mami nu e omul care să vorbească mult și n-am înțeles care e faza decât acum doi ani, în fața unei porții de mici în Piața Obor, după ce viața mi se schimbase rapid și inconturnabil. Stăteam în soare cu micii și berea puțin sleită, și Mami a spus deodată că el, de la 40 de ani încoace, a mers numai pe intuiție – și nu doar la zbor, ci în tot ce a făcut.
Deși îi știam teoria, doar atunci am înțeles ce înseamnă: să te conectezi la propriul sine și să te lași moale (nu inert), știind că odată ce ai intrat în flux, ești în siguranță.
E ceva care seamănă cu zborul la planor, dar e mai profund și mai amplu, și te pune în legătură cu marile ritmuri. Și, firește, nu poate fi predat de niciun profesor; ajungi singur la el sau deloc.
La proteste în Piața Victoriei
Dar Mami nu vorbește în termeni atât de lirici. El e un om practic, vesel și descurcăreț, care cultivă fasole și roșii lângă avion, care a mers cu însuflețire la protestele din Piața Victoriei și acum câțiva ani s-a refăcut în timp record după o fractură de bazin.
A dus cu demnitate accidentul de parapantă al lui Luci, băiatul lui, și i-a dus cu demnitate dispariția, mulți ani mai târziu (aceasta era și ideea documentarului „Omul pasăre”: că zboară și pentru Luci).
Mami nu a mers la multe școli (mama sa îl dorea croitor), dar în drum spre aerodrom îi place să asculte România Muzical și, în mod special, Chopin. Are un simț infailibil la oameni și situații, vede mereu clar în orice subiect, chiar și într-un domeniu care nu-i e familiar. Nu încearcă să-i schimbe pe ceilalți, spune că trebuie să iei oamenii așa cum sunt. Trăiește fiecare moment cu veselia maeștrilor budiști. E ca avionul lui, Murphy Rebel – rezistent și rebel, și se comportă la fel și în aer, și la cumpărături în Obor. Tot ce contează e aici, acum.
Și-a luat mâna de pe manșă
L-am cunoscut în 2007, când eram la Festivalul Anonimul și l-am văzut aterizând împreună cu Alexandru Mavrodineanu pe câmpul de la Sfântu Gheorghe. În acea după-amiază a acceptat să mă dea o tură (nu mai zburasem decât ca pasager pe avioane de linie) și, după ce a făcut decolarea, m-a întrebat dacă vreau să pilotez. Și-a luat mâna de pe manșă și m-a lăsat (era avion în dublă comandă.).
Cine a trăit ceva similar, chiar dacă nu într-un avion, știe importanța momentului când devii instantaneu responsabil pentru tot ce ți se întâmplă în viață.
Mami e dintre acei foarte puțini oameni care par să se fi născut gata echipați și care păstrează toată viața aceeași consistență venită poate din faptul că inconștient știu din start ce au de făcut.
Să-l descoperim, singuri
Între băiețelul de 8 ani, care s-a urcat în primul tren și a plecat singur să vadă lumea largă, și străbunicul de 88 de ani, care nici acum nu ratează o zi de zbor dacă e vreme bună, nu sunt mari diferențe.
Când mulți piloți cred că zborul înseamnă să umbli cu gulerul ridicat la tricou și să investești banii din afaceri în avioane scumpe, Mami a mers de la bun început direct la esență.
Chiar dacă nu ar fi admirat de mic Junkers-urile și Fokker-ele nemților în satul lui natal, și puțin mai târziu avioanele de la aerodromul din Pipera, probabil tot la zbor ar fi ajuns. Dacă zborul e calitatea esențială a sufletului atunci când e liber, atunci Mami s-a născut cu această amintire și a transformat-o într-un mod de viață. „Fiecare crede că numai el știe lucrul acela pe care îl știu foarte bine și alții”, scria Gellu Naum. Și Mami îl știe, dar ne lasă să-l descoperim, dacă avem noroc, singuri.