ComenteazăAm stricat, am destrămat, am distrus şi vândut aproape tot. În urma acestor procese pe care le-am înfăptuit cu un entuziasm morbid şi tâmp, a survenit o fragmentare şi o disoluţie socială fără precedent. Nu am pus nimic în loc. Când se distruge o uzină sau o fabrică, când dispare o bibliotecă sau un cinema, când se năruie un drum sau un pod, se năruie, de fapt, o lume vie, reală. Este o lume vie care renunță la tot ce are fără a mai primi nimic în loc. Acest tip de fragmentare şi năruire duce în ultima instanţă la unul dintre cele mai tragice fenomene sociale: insensibilitatea şi nesimţirea socială care fac să nu mai existe viaţă socială şi duc, în definitiv, la o moarte politică totală.
Nesimțire socială sau despre balena însingurată
Povestea societății noastre românești din perioada postcomunistă seamănă foarte mult cu povestea balenei 52 de Hertzi (Hz). Este povestea celei mai singure balene din lume, pentru că nu are familie, prieteni şi nu aparține niciunui grup de balene. Ea înoată disperată prin apele oceanelor. Înoată în singurătate căutând o altă balenă, „cântând“ un set de sunete compuse din cel mult șase „țipete“, care durează maxim șase secunde. Este „cântecul ei de lebădă“, căci nici o altă balenă nu o poate auzi. Ea este damnată să moară în singurătate. De ce? Pentru că este singura balenă din lume care emite sunete pe frecvența de 52 Hz, toate speciile de balenă care există comunicând între ele cu sunete emise pe frecvențe între 12 şi 25 Hz. Niciun sunet emis de ea nu poate fi auzit de o altă balenă, niciun sunet emis de ea nu poate primi răspuns. Biologii au păreri diferite: unii susțin că e o balenă hibrid, alții, că e un mutant, alții, că e o boală, iar alţii, că ar fi prea tânără şi are „vocea în formare“.
Cam așa arată societatea noastră: multe balene de acest tip care nu pot comunica între ele, nu se pot pune de acord între ele și toate sunt damnate la pieire.
Speranța noastră ar fi acest ultim argument: suntem o societate prea tânără şi avem încă vocea vieții sociale și politice în formare. Dar poate că am ajuns la acest grad de singurătate, fragmentare şi insensibilitate socială pentru că fiecare dintre noi emite mesajele pe alte frecvențe şi nu ne mai putem nici auzi, nici comunica pentru a ne organiza social şi politic. Din ce cunoaștem din istorie şi din reflecţia politică de milenii avem enorm de mare nevoie de sensibilitate socială, cea care creează viaţa socială şi duce la formarea vieţii politice, în lipsa căreia nu mai suntem oameni. Întrebarea e cum ne reglăm vocile pentru a emite pe lungimi de undă care să ne permită să ne auzim?
Implozia politică fără precedent
Nu-mi amintesc în ultimii 30 de ani să mai fi avut o criză politică de astfel de proporții, în condiții atât de complicate, de excepție chiar. Mai ales dacă adăugăm criza medicală fără precedent și cea energetică bătând la ușă. Dar cea sanitară e imensă.
Să nu poți să produci un guvern „al meu” – că tot PNL-USR -„lumea bună” a câștigat – e un dezastru fără precedent.
Cetățenii români după ce au trecut prin criza dementă a anilor 90 și tot ce a urmat după nu mai sunt așa pretențioși: să fie un guvern. Să aibă cine să ne înjure, fure, exploateze la maximum, să ne gonească la munci afară.
Bun, rău, dar să fie o conducere – nu ne simțim bine fără. Să avem și noi guvernul nostru. Chiar dacă ultimele ture de alegeri ne arată că grosul populației a renunțat la a mai merge la vot pentru că a înțeles: cei votați nu-l reprezintă, ba chiar ne umilesc după. Atunci de ce să te mai duci? O lași baltă: îți vezi de treabă așa cum ei te lasă baltă și-și văd de furt, înjurături și dispreț față de tine.
Acum avem un precedent foarte straniu: „lumea bună a învins”, ne-au salvat de „ciuma roșie” dar rezultatul? „Iohannis-guvernul meu” nu au nici măcar capacitate de a face formal un guvern.
Acești „noi salvatori” sunt de o impotență politică că nici măcar să-și pună hoțiile împreună, să le negocieze nu sunt capabili. Au de halit un buget imens și nu sunt capabili să stea la o masă.
Iar această impotență politică e catastrofală pentru că, pe de o parte, blochează funcționalitatea statului, iar pe de altă parte agravează criza medicală în care suntem. Asta înseamnă moarte și sărăcire a grosului populației.
Și iată cum bumerangul se întoarce: marea coaliție „anti-ciumă roșie” – Iohannis, PNL, USR – transformă PSD în singurul partid decent și serios din România (ca să-l citez pe domnul Pleșu, să nu mă înjurați pe mine).
Și stați așa, greul abia vine.
Foto: Hepta