Marea minciună „de criză”: scădem factura la energie dacă ne distrugem râurile și pădurile din parcurile naționale și naturale

Parcuri naționale, parcuri naturale și situri Natura 2000 (zone esențiale protejate pentru anumite specii) ar urma să fie grav afectate, chiar distruse total, sub pretextul mincinos al „ieșirii din criza energetică”. În fapt, legea are ca scop înlăturarea răspunderii pentru modul în care au fost cheltuiți de Hidroelectrica aproximativ 300 de milioane de euro în proiecte ilegale. Finalizarea și punerea în funcțiune a proiectelor nu vor rezolva criza energetică, nu vor duce la amortizarea „investițiilor”, ci vor genera costuri de mediu și de sănătate suplimentare.

Pe scurt, „Legea Zamfir pentru distrugerea mediului”[1] prevede posibilitatea de modificare a limitelor ariilor naturale protejate pentru proiecte hidroenergetice megalomanice, gândite de Ceaușescu și continuate de Hidroelectrica și găștile de partid din jurul ei (inclusiv foste firme ale Securității).

Amenințările vizează direct, în primă fază, Parcul Național Defileul Jiului (acolo unde se construiesc două hidrocentrale, n.red.) și situl Natura 2000 Călimani Gurghiu, între Parcul Național Călimani și Parcul Natural Defileul Mureșului Superior, dar, cel mai probabil, vor urma și alte arii protejate.

Recomandări

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

Cinismul e la un nivel uriaș: Hidroelectrica a pompat până acum sute de milioane de euro către firme de construcții aparținând clientelei de partid (în special PSD) pentru proiecte despre care se știa și era evident că sunt ilegale. Iar acest lucru e dovedit nu doar de deciziile Justiției, ci și de necesitatea de modificare a legii DUPĂ ce banii au fost DEJA cheltuiți!

Iar acești bani îi regăsim deja în costurile energiei electrice, implicit pe facturile pe care le-am plătit și le plătim. Atenție: finalizarea și pornirea proiectelor nu ar avea ca efect amortizarea sumelor deja utilizate (poate, eventual, doar pentru Hidroelectrica și camarila din jurul ei), ci adăugarea unor costuri uriașe la factura pe care o vom suporta toți – cauzate de distrugerea rezervoarelor de biodiversitate și de riscul major de accentuare a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES).

Mai mult, proiectele vizate nu au cum rezolva criza energetică actuală (pentru că, oricum, nu vor fi pornite mâine), dar nici pe termen mediu sau lung (puterea instalată e de doar 35, respectiv 65 MWh, în condițiile în care, oricum, în actualul și viitorul context climatic e extrem de puțin probabil să funcționeze la capacitate maximă). Spre comparație, barajul de pe Râul Mare-Retezat (250 mil. de dolari, în perioada comunistă) are putere instalată de 350 MWh (de 10 ori mai mare decât Răstolița), dar, vreme de 35 de ani, n-a depășit niciodată 220 MWh (iar ăsta a fost maximumul).

Recomandări

Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia

Ne tăiem o mână doar pentru că am plătit operația unui șarlatan?

Și atunci, de ce ar susține Daniel Zamfir și PSD o asemenea propunere distructivă? Nu sunt foarte multe variante de răspuns. Fie din incompetență crasă, fie pentru a-i scăpa de dosare penale pe cei care au aprobat cheltuirea a sute de milioane de euro în proiecte ilegale, fie din combinația letală a primelor două variante.

Pentru că, trebuie menționat, în decembrie 2017, Curtea de Apel București a anulat definitiv autorizațiile de construire ale proiectului de pe Jiu. Autorizațiile pentru proiectul de la Răstolița sunt, la rândul lor, contestate în Justiție, fiind în stadiul așteptării primei decizii pe fond [2].

În cazul proiectului din Parcul Național Defileul Jiului, sumele vehiculate a fi fost cheltuite până acum sunt de 150-175 de milioane de euro, iar în cazul barajului de pe Răstolița (din județul Mureș, în sit Natura 2000, în apropierea Parcului Național Călimani și a Parcului Natural Defileul Jiului Superior), de aproximativ 140-150 de milioane de euro [3]. Așadar, discutăm de aproximativ 300 de milioane de euro.

Să-l cităm, totuși, și pe inițiatorul acestei propuneri legislative, Daniel Zamfir: „Eu sunt unul care, vă spun sincer, iubesc foarte mult mediul, iubesc animalele, iubesc păsărelele, iubesc peștișorii… absolut tot. Dar, să fim foarte onești în această discuție, intervenția, așa acum contestă cei de la organizațiile nonguvernamentale, intervenția asupra mediului a fost făcută. Acel baraj a fost construit. Păsările care s-au speriat s-au mutat 500 de metri mai încolo. Faptul că noi acum, pe o investiție deja făcută, pe o intervenție făcută, doar dăm drumul să curgă apa ca să producem curent electric nu cred că mai poate fi pusă în discuție o agresiune asupra mediului. Repet, ea deja a fost făcută la toate cele trei obiective. Construcția a început acum 20 de ani. Ca atare, de defrișat s-a defrișat, de făcut barajul s-a făcut… Să trăim în această situație aberantă, în care să nu putem da drumul pur și simplu la apă prin acele turbine ca să producem curent electric, mi se pare că e absolut aberant”, a afirmat senatorul PSD Daniel Zamfir, în una din declarațiile recente, de promovare a modificării legislative.

Recomandări

Kremlinul se implică direct în alegerile din România: „Fără Georgescu vor fi ilegitime”

Nimic mai fals și mai populist decât „argumentele” domnului Daniel Zamfir, care arată că nu se deosebește cu absolut nimic de susținătorii teoriilor conspiraționiste și ai celor care pretind că activiștii de mediu „s-ar opune dezvoltării” și „ar vrea să trăim precum în Comuna Primitivă”.

În realitate, agresiunea asupra mediului se află doar într-o fază incipientă, iar punerea în funcțiune a celor două proiecte ar desăvârși-o la un nivel greu de imaginat. E ca și cum am pretinde că din cauza unei răni grave la mână (dar care s-ar putea trata și vindeca, chiar dacă ar rămâne o cicatrice) am lua decizia să amputăm mâna cu totul, doar pentru că am plătit deja operația unui șarlatan! 

Recuperarea celor 300 de milioane de euro sparți până acum în proiecte ilegale ar trebui să fie treaba procurorilor. Însă chiar dacă suma nu ar mai fi recuperată, aceasta ar fi pierderea cea mai mică. Foștii și actualii șefi ai Hidroelectrica ar răsufla ușurați că scapă de „datul cu subsemnatul”, dar prăpădul care ar rămâne în urmă nu vom mai avea cum să-l amortizăm.

Au trecut deja mai bine de două decenii de când studiile științifice au arătat că energia produsă de hidrocentrale nu este nici pe departe așa de verde precum s-a crezut vreme de mai bine de un secol. Efectele distructive sunt diverse – de la schimbări de climă și ale rețelei hidrografice, cu efecte tragice asupra biodiversității, afectarea terenurilor și a agriculturii, prin umidificarea excesivă în amonte și deșertificarea în aval, și până la emisii de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul celor rezultate din producerea energiei utilizând combustibili fosili, iar în unele cazuri chiar peste!

„Calculele inițiale indică faptul că, la nivel global, aceste emisii (din rezervoarele de apă din spatele barajelor – n.a.) pot fi echivalente cu 7% din potențialul de încălzire globală al altor emisii antropice documentate ale acestor gaze. Acest procent este similar cu contribuțiile din alte surse inventariate în prezent”, se arată în studiul publicat în revista BioScience (revistă Oxford Academic), în septembrie 2000, unul din articolele științifice de referință pe acest subiect (disponibil aici)[5].

Studiile începute în anii 90 ai secolului trecut și rezumate și analizate în articolul amintit au generat alte cercetări și măsurarea emisiilor de gaze cu efecte de seră ale marilor rezervoare de apă, cum sunt cele formate în spatele barajelor hidroenergetice. Iar măsurătorile au confirmat estimările inițiale.

„În mod comun, rezervoarele create de baraje sunt considerate a fi o sursă importantă de gaze cu efect de seră (GES) în atmosferă. (…) S-a acordat multă atenție impactului negativ al barajelor asupra peștilor și altor habitate dependente de râuri, dar efectele indirecte asupra ciclului bio-geo-chimic sunt, de asemenea, importante de luat în considerare. Deși rezervoarele sunt adesea considerate surse de energie «verzi» sau neutre din punctul de vedere al carbonului, un număr tot mai mare de lucrări a documentat rolul lor ca surse de gaze cu efect de seră (GES). Rezervoarele artificiale create de baraje sunt distincte de sistemele naturale într-o serie de moduri-cheie care pot spori emisiile de GES din aceste sisteme”, se arată într-un alt studiu publicat în BioScience, în octombrie 2016 (aici)[6].

Emisii de metan, dioxid de carbon și… gaz ilariant. Dar nu e de râs

Cei interesați pot citi argumentele din cele două studii în detaliu (la link-urile menționate). Vulgarizând puțin, pentru cei care nu au răbdare sau timp disponibil, ideea e că, în zonele temperate și tropicale, apa din rezervoarele din spatele barajelor acoperă turbării (regiuni mlăștinoase bogate în turbă – cărbune, n.red.), copaci, rădăcinile acestora și stratul de humus format în sute și mii de ani, care intră într-un proces de descompunere accelerată, cu emisii de dioxid de carbon (CO₂), metan (CH₄) și protoxid de azot (N₂O), toate gaze cu efect de seră (GES). 

Despre dioxid de carbon nu cred că trebuie să vă spun foarte mult – probabil că e cel mai cunoscut gaz cu efect de seră. Despre metan se vorbește cel mai mult în contextul dezghețării permafrostului siberian (strat de sol și de roci care nu se dezgheață în mod normal nici în timpul verii, n.red.), dar și din alte regiuni nordice.

La o cantitatea similară, efectele lui asupra schimbărilor climatice sunt devastatoare, fiind de peste 20 de ori mai „eficient” decât dioxidul de carbon în fenomenul încălzirii globale. Iar marile rezervoare de apă din spatele barajelor reprezintă una din principalele surse de metan, alături de dezghețarea permafrostului și a turbăriilor din regiunile nordice, respectiv zootehnie (creșterea vacilor)! În fine, e posibil să fi auzit și de protoxidul de azot sau „gazul ilariant”, despre care, înțeleg din relatările presei, ar fi devenit „drogul la modă” al petrecerilor de pe Litoral în ultimele sezoane. Baiul e că, de la o anumită cantitate în sus, gazul ăsta nu provoacă doar râsul și euforia necontrolate…

Concluziile acestor cercetări științifice arată, dincolo de orice dubiu, că energia produsă de o hidrocentrală cu acumulare de apă (în rezervoare) nu este „verde” în mod aprioric. Dimpotrivă, că producerea ei poate fi la fel de nocivă precum energia produsă prin arderea combustibililor fosili. Impactul și estimarea emisiilor GES se pot stabili doar de la caz la caz, prin studii științifice. Adică EXACT ceea ce lipsește în cazul proiectului megalomanic de la Răstolița.

Citește și continuarea: Pericol pentru mediu: un proiect de lege cu dedicație, o firmă moștenitoare a Securității, râuri băgate pe țeavă, păduri defrișate și specii în primejdie

***

Note:

[1] Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 158/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale protejate, a florei și a faunei sălbatice, precum și pentru modificarea Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, înregistrată la Senat cu nr. B46/2022

[2] Tribunalul București, ca primă instanță, a avut primul termen de pronunțare pe data de 26 ianuarie 2022, hotărârea fiind amânată însă de două ori, următorul termen fiind 25 februarie (n.a.)

[3] În diferite discuții și contexte, autoritățile au avansat sume diferite (n.a.)

[4] Lungimea țevilor de aducțiune este de aproximativ 20 de kilometri, respectiv 33 de kilometri de curs de râu (râul având un parcurs sinuos, spre deosebire de țevile de aducțiune, care sunt drepte) – n.a.

[5] Vincent St. Louis, Carol A. Kelly, Éric Duchemin, John W. M. Rudd, David M. Rosenberg, Reservoir Surfaces as Sources of Greenhouse Gases to the Atmosphere: A Global Estimate: Reservoirs are sources of greenhouse gases to the atmosphere, and their surface areas have increased to the point where they should be included in global inventories of anthropogenic emissions of greenhouse gases; BioScience, Volume 50, Issue 9, September 2000, Pages 766–775, https://doi.org/10.1641/0006-3568(2000)050[0766:RSASOG]2.0.CO;2

[6] Bridget R. Deemer, John A. Harrison, Siyue Li, Jake J. Beaulieu, Tonya DelSontro, Nathan Barros, José F. Bezerra-Neto, Stephen M. Powers, Marco A. dos Santos, J. Arie Vonk, Greenhouse Gas Emissions from Reservoir Water Surfaces: A New Global Synthesis; BioScience, Volume 66, Issue 11, 1 November 2016, Pages 949–964, https://doi.org/10.1093/biosci/biw117

Urmărește-ne pe Google News