Pe măsură ce diagnosticul lui Alexei Navalnîi se lămureşte în spitalul din Berlin, iar opinia publică se oripilează (din nou) la auzul cuvântului “noviciok”, unii se reped să dea vina pe Vladimir Putin pentru că ar fi comandat atacul asupra adversarului său politic.

Marea problemă a Rusiei e că, probabil, otrăvirea lui Navalnîi NU a fost ordonată de Putin
Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu noviviok, o neurotoxină, acum două săptămâni | Foto EPA

Dar comentatorii ruşi, plus străinii care ştiu coridoarele puterii la Moscova, spun că lucrurile sunt mai grave decât atât: anume, că otrăvirea nu a fost ordonată de Putin, ci e un semn al descentralizării criminalităţii în Federaţia Rusă.

Cine era în lumina anchetelor?

Există două teorii plauzibile privind tentativa de asasinat. Prima ar fi că a fost organizată de unul din oligarhii de supertop, vizat personal de anchetele anticorupţie ale echipei media a lui Navalnîi.

Candidatul perfect ar fi Evgheni Prigogin, “bucătarul lui Putin” şi patronul firmei de mercenari Wagner, care tocmai declarase că vrea “să le ia cămaşa de pe ei” în procese civile (cere 1,2 milioane dolari despăgubiri morale).

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Marea problemă a Rusiei e că, probabil, otrăvirea lui Navalnîi NU a fost ordonată de Putin
Evgheni Prigogin | Foto: EPA

La nivelul ăsta de cerc interior, marii crocodili politici şi lideri ai sistemului militaro-securist (“siloviki”) care conduc astăzi Rusia fac ce vor atunci când se enervează, fără să consulte colegii sau chiar pe preşedinte; sunt intangibili.

De exemplu, Igor Secin, adjunct al lui Putin de prin anii 90 şi actualmente şeful companiei de stat Rosneft (petrol), a ordonat în 2016 arestarea pentru corupţie a unui ministru al economiei care se opunea schemelor lui de business.

Scandalul l-a surprins şi stingherit vizibil pe Putin, dar n-a avut încotro: treaba a rămas cum voia Secin, iar ministrul respectiv execută opt ani de închisoare.

Antreprenorii crimelor vor să se remarce

Teoria nr. 2 e că otrăvirea a fost iniţiativa unei găşti locale în ascensiune, care îşi semnalizează astfel prezenţa şi oferta Kremlinului ori crocodililor supremi de la punctul anterior, pe o piaţă de servicii criminale tot mai aglomerată.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Lucrurile astea s-au întâmplat tot timpul în Rusia, doar în ultima vreme frecvența inițiativelor morbide a crescut. Diverşi antreprenori privaţi apropiaţi de administraţie îi văd slăbiciunile, constată că “verticala puterii” se clatină periculos şi atunci aplică remedii pe cont propriu, în speranţa de a fi premiaţi.

Înapoi în era violenţei private necoordonate

Oricum ar fi, Kremlinul are o problemă tot mai vizibilă, cum remarcă editorialiştii de la Moscova. Statul rus a pierdut monopolul violenţei, la fel ca în anii 90, în favoarea diverşilor privaţi care o exercită fără binecuvântarea centrului.

Asta e o lovitură mortală pentru propaganda lui Putin, care timp de 20 de ani exact ideea asta a vândut-o votanţilor în campanii: oi fi eu autoritar, dar măcar am rezolvat “haosul din epoca Elţîn”. 

Marea problemă a Rusiei e că, probabil, otrăvirea lui Navalnîi NU a fost ordonată de Putin
Otrăvirea lui Navalnîi, o lovitură pentru Putin | Foto: EPA

Ideea cu “haosul lui Elţîn” e oricum manipulativă şi ideologizată, fiindcă toate statele foste comuniste au trecut prin perioade grele şi inevitabile de ajustare economico-socială în anii 90, fără să ajungă dictaturi mafiote ca Rusia. 

Dimpotrivă, unele sunt azi membre UE, ceea ce arată că existau şi alte soluţii pentru Federaţia Rusă decât cea aplicată de Putin. Iar acum, chiar şi acest pretext al “stabilităţii autoritare” se destramă și cercul se închide: Rusia se întoarce în proverbiala “epocă Elţîn” a violenţei private necoordonate.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

FSB a fost și el depășit

Semnalul disoluţiei autorităţii este că otrăvirea lui Navalnîi s-a produs sub nasul FSB (fostul KGB), care monitoriza fiecare mişcare şi întâlnire a disidentului.

Îl urmărea inclusiv pe timpul călătoriei fatidice în Siberia, după cum ştie toată Rusia şi se demonstrează zilele astea prin filmuleţe care se scurg în public. 

Or, în loc să anunţe o anchetă care ar descoperi probabil asasinul în doar câteva ore, autorităţile ruse sunt paralizate. Rubla şi bursa au căzut, Occidentul vorbeşte de noi sancţiuni.

Deşi a reacţionat ferm la incident, Angela Merkel e presată mai departe de opoziţie şi opinia publică să stopeze proiectul Nordstream 2 în cooperare cu ruşii. Clar, Putin nu avea nevoie de toate complicaţiile astea acum.

Versiunile SF care încearcă să mute vina

Dar el pare cu mâinile legate în acest caz care-i trădează neputinţa. Singura reacţie ce vine din Rusia e valul de fake news orchestrat pe principalele TV (stat şi private, tot aia), constând în uzualele deliruri contradictorii: 

  • pe Navalnîi l-au otrăvit germanii la destinaţie;
  • ori că s-a intoxicat singur ca să-şi facă imagine;
  • ori că nu-i deloc otrăvit, totul fiind o mare minciună a presei occidentale duşmănoase. 

Ba chiar dl. Prigogin, proprietar şi al fermei de troli care pompează zilele astea fake news pe subiect, ia peste picior şi Vestul, şi propriul guvern încolţit, declarând că “nu ne permitem să-l pierdem pe Navalnîi, care distrează lumea de atâţia ani; ne-am plictisi fără el”. 

Ăsta e şi mesajul preluat de idioţii utili ai Moscovei din toată Europa, inclusiv România: persiflarea şi decredibilizarea victimei, la fel ca în 2015, în cazul Boris Nemţov, drept “politician oricum lipsit de şanse electorale, e un teatru ieftin, de ce s-ar complica cineva să-l elimine…”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI