Spectacolul de teatru imersiv la care invită regizorul Andrei Huțuleac şi echipa sa nu este unul familiar publicului românesc. A sparge al patrulea zid – cel imaginar, dintre actor şi spectator – şi a implica activ spectatorul în naraţiune este un act de curaj. Începând cu scenariul teatral (semnat de regizor împreună cu actriţa Corina Moise, parte a distribuţiei), continuând şi sfârşind cu conducerea poveştii în spaţiul de joc.
Foarte inspirată este alegerea Palatului Bragadiru pentru reconstituirea spaţiului în care urmează a fi cufundat publicul. A-l determina să „înoate” în marea de iluzie pe care i-o construieşti – acesta este demersul cel mai dificil. Chiar în varianta de faţă, în care regizorul pare să fi ales calea mai facilă: de a distribui publicul în rolul exclusiv al figuraţiei.
Dress code-ul, cocteilurile, numele Gatsby promit spectatorilor postura de invitaţi la o petrecere exclusivistă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14Din păcate, numai spectacolul intră în imersiune, se scufundă. Al patrulea perete cade peste public şi actori deopotrivă. Atmosfera lui Francis Scott Fitzgerald, autorul capodoperei, este caricaturizată grotesc. De la costumele ieftine ale actorilor (unele neglijent întreţinute) până la interpretarea şarjată a acestora, „Marele Gatsby” este transformat în comedie. Spectatorii sunt atraşi cu cioace, glumițe, ceea ce pentru un public nepregătit pentru teatrul imersiv echivalează cu distracția. Dacă ar fi beneficiat de un public instruit în experimentalism, realizatorii s-ar fi pomenit că li se trage scenariul teatral de sub picioare, echipa rostogolindu-se de-a berbeleacul într-o altă poveste…
„Marele Gatsby” mi-a lăsat un puternic sentiment de confuzie: am asistat la falimentul visului american în anii nebuni de după Primul Război Mondial sau la un spectacol cu Chiriţa – în Iași, în provincie, în voiaj, în balon?
Fotografii: Marele Gatsby: Un Spectacol de Teatru Imersiv / Facebook