Martiriul eșuat al lui George Simion

Și, totuși, imaginea Inquam Photos publicată de Libertatea m-a transportat în timp, în urmă cu 30 de ani, în zilele celei de-a patra mineriade. 

Pe 26 septembrie 1991. După o zi și o noapte de bătălii începute în Piața Victoriei și extinse ulterior în tot centrul Bucureștiului, jandarmii au cedat inexplicabil și s-au retras în unități. Bucureștenii, îmbrăcați în hainele de duminică, ieșiseră pe străzi, alături de mineri. 

Pe bulevardele care leagă Piața Victoriei de Piața Unirii oamenii se plimbau în ambele sensuri, de parcă s-ar fi pregătit de o ieșire la iarbă verde. În stațiile de metrou de la Victoriei, Romană și Universitate mai dăinuiau nori din gazele lacrimogene împrăștiate peste noapte. Dar dacă în subsolul orașului te pufnea involuntar plânsul, la suprafață se zâmbea cu gura până la urechi, iar minerii flirtau cu tinere domnișoare pe care le cunoscuseră în timpul nopții pe străzile din jurul Lipscanilor.

Atmosfera de picnic de toamnă blândă era întărită de imaginile din Dealul Mitropoliei. Sute de oameni se odihneau pe iarba din mijlocul străzii, sorbindu-și în liniște berile, sucurile sau apa minerală și împărtășind sendvișuri, covrigei și gogoși. Câteva sute de oameni, mineri și civili deopotrivă, erau strânși în fața Camerei Deputaților, ce pe atunci își avea sediul în actualul palat patriarhal. În clopotniță, un miner lehămețit lovea, din când în când, în clopot, folosind o imensă cheie fixă. 

Recomandări

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Mulți dintre oamenii lui Miron Cozma afișau, fără sfială, trofee din luptele de peste noapte: căști, pulane și scuturi de-ale jandarmilor. În pridvorul Camerei Deputaților, un alt miner plictisit își folosea brișca pentru a ciopli o boată. Ion Rațiu, omul acelei zile, stopase din fașă eventuale violențe, ieșind singur în fața mulțimii și luându-i cu el în Parlament pe Miron Cozma și pe câțiva ortaci de-ai săi, într-o încercare curajoasă de a-i învăța democrația și respectul față de instituțiile unui stat democratic. Nu mai exista pic de ură și de îndârjire. 

Premierul Petre Roman fusese forțat să se retragă și, în ciuda dorinței bucureștenilor ca Ion Iliescu să-l urmeze, furia minerilor se potolise ca prin farmec. A patra mineriadă, ultima care s-a desfășurat în București, se fâsâise într-o mare petrecere pastorală.

Cam așa a fost și revoluția de două ore a lui George Simion. În imaginea Inquam pe care am amintit-o, unul dintre „revoluționarii” AUR se uită nedumerit în obiectivul camerei foto, în timp ce molfăie un covrig. E destul de clar că nu pleci la revoluție făcându-ți timp ca în drum să te oprești și pe la patiserie.

Întâmplarea de astăzi, totuși, ne vorbește despre forța reală a AUR. În ciuda faptului că liderii partidului pretind mereu că vorbesc mereu în numele românilor, încercând să-și transforme, astfel, subțirelul bazin electoral într-o mulțime copleșitoare, la „revoluția” lui Simion au participat 2-3.000 de oameni. Care, este drept, au reușit să intre în curtea Palatului Parlamentului, forțând firavul cordon de jandarmi, dar nu au mers mai departe de scările instituției.

Recomandări

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Strategul de galerie și-a regăsit bunele reflexe din vremea când organiza suporteri de fotbal. De cele mai multe ori, între jandarmi și ultrași exista o înțelegere tacită: ne îmbrâncim, ne înghiontim, ne facem că ne urâm de moarte, dar nu dăm la operație și nici nu ne stâlcim mutrele, să nu rămână urme. Iarăși, nu faci revoluție cu mănuși de box. Marea revoltă împotriva certificatului anticovid a fost, în fapt, un mare fâs.

Simion visa, probabil, la altceva. Dată fiind și data protestului, simbolic aleasă fix pe 21 decembrie, crezând, și el, că Facebook-ul reflectă realitatea, copreședintele AUR își închipuia o mulțime furioasă care să umple Bucureștiul. Ce-ar mai defilat triumfător în fruntea armatei sale… Dar n-a fost să fie. În Bucureștiul lui Nicușor Dan nu s-a băgat încă apă caldă nici individual, d-apăi pentru băi de mulțime.

Mergând pe drumul deschis de USR în mandatul 2016-2020 (o perioadă pe care actualul USR ar vrea să o facă uitată), copiind și amplificând comportamentul și obiceiurile aduse în Parlament de o Cosette Chichirău sau Stelian Ion, George Simion și-a atins azi limitele competenței și a demonstrat că nu conduce nici un partid de mase și nici un partid meșterit de servicii. Dacă AUR ar fi fost ori una, ori alta, Bucureștiul ar fi fost copleșit de sute de mii de protestatari nervoși. N-a fost cazul. Există speranță, putem crede că românii nu se mai aruncă înainte în pseudo-revoluții conduse de bufoni.

Recomandări

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Martiriul eșuat al lui Simion, faptul că nici azi n-a reușit să devină eroul plin de sânge al unei mișcări haotice, ar trebui să ne permită să mai nădăjduim. Poate, pe undeva, nu mai avem chef să urmăm falși profeți, dispuși să se ofere pentru răstignire pe cruce, dar numai dacă, în prealabil, cuiele au fost dezinfectate.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News