Comentează„Mama doarme în camera de vizavi. Ne despart două uși mari de lemn, cu geamuri la fel de mari. O aud cum tușește și strănută. Face asta aproape constant, de ani de zile, de când a încetat să mai caute un tratament pentru alergia ei și a învățat să trăiască cu ea.
Dar astăzi alergia ei are sunetul fricii. Mama s-a întors acum o săptămână din Franța, unde locuiește cu tata de la începutul anului.
Înainte să vină la mine, la București, mama a trecut și prin Belgia, unde trăiește fratele meu. Pe atunci, nici Franța, nici Belgia nu erau zone considerate periculoase din cauza pandemiei de coronavirus, așa că nu a fost necesar să treacă prin nicio perioadă de autoizolare.
Acum stau cu mama în casă și încercăm să ne limităm contactele fizice cu realitatea de afară. Ea se oferă să se ducă o dată la câteva zile la cumpărături și gătește de parcă am locui toți patru aici, nu doar noi două.
Mama are 51 de ani și, teoretic, categoria de vârstă din care face ea parte este mai afectată de coronavirus decât categoria mea de nici 30 de ani.
Dar mama nu se ia după categorii și decide că ea e mai puțin vulnerabilă decât mine. Așa a făcut mereu.
Până acum, în România sunt confirmate 123 de cazuri.
Vorbim de câteva ori pe zi cu fratele meu și cu tata, să vedem cum se simt, dar și care mai e situația răspândirii virusului în țara în care trăiește fiecare.
Cumva, suntem obișnuite ca discuțiile cu restul familiei să fie purtate online, dar acum ceva se simte diferit. A apărut frica pentru cei dragi, aflați la distanță, iar regulile coronavirusului sunt altele, de la țară, la țară.
Tata are 58 de ani și de peste o decadă lucrează ca instalator sanitar pe șantierele din sudul Franței. Categoria de muncitori din care face el parte este printre ultimele care vor rămâne acasă în plină pandemie de coronavirus.
Tata nu face și nu a făcut niciodată parte din categoria celor care și-ar permite privilegiul de a lucra de acasă.
Până astăzi, 91 de persoane și-au pierdut viața din cauza infecției cu coronavirus în Franța. Alte peste 4500 au fost testate pozitiv.
Atunci când vorbim cu tata, îi spunem să se dezinfecteze cât de des poate pe mâini. Dar cum poți face asta, când locul tău de muncă implică aruncarea mâinilor în cele mai prăfuite măruntaie ale unei locuințe?
Când mama a plecat din Franța în România, avea de gând să stea aici maximum două săptămâni, cât să își refacă buletinul de identitate, care e pe cale să-i expire. Între timp, instituțiile statului au închis sau limitat contactul cu publicul, așadar data de expirare a buletinului ei se scurge în continuare. În același timp, data biletului ei de întoarcere este greu de preconizat.
Pandemia de coronavirus a pus o nouă graniță între părinții mei, învățați deja să aibă o relație la distanță, chiar în anul în care credeau că granițele s-au șters.
În Belgia, la peste 500 de cazuri, a avut loc un deces cauzat de coronavirus.
“Cozile se formează încă dintre rafturile magazinelor. E prima dată când am văzut așa ceva aici”, ne-a spus ieri fratele meu despre cozile din supermarketuri. De săptămâna viitoare școlile își vor suspenda activitatea și acolo, iar oamenii stau cât de mult pot în casă, cât mai aproape de cei dragi, dacă îi au alături.
Niciunul dintre noi nu știe cât va dura această criză sau când ne vom putea vizita din nou, fără frică. Suntem în fața unei situații în care singurul plan pe care ni-l putem face e cât de des să ne spălăm pe mâini. Și să transformăm frica în vorbe bune pentru cei dragi, indiferent pe ce cale le transmitem. Cel mai important lucru e să avem grijă de noi înșine și unii de alții, oriunde am fi.”