44 comentariiȘi, dincolo de orice sentimente de revoltă, trebuie să înțelegem că nu vom rezolva niciuna dintre problemele sistemului medical dacă vom generaliza. Însă o schimbare trebuie să se producă: atitudinea de superioritate, de „dumnezei”, de elite de neatins, pe care o întâlnești în unele spitale de la portar până la manager, trebuie să dispară. Abia apoi putem începe să discutăm despre cum ne putem face bine.
În marea lor majoritate, medicii din România se luptă pentru pacienți în spitale cu infrastructură dezastruoasă, cu lipsuri de echipamente medicale esențiale. În condiții care ar părea ridicole și în orice spital municipal din Vest. O fac pe salarii bune, desigur, raportate la țara noastră, dar sub cele pe care le-ar câștiga dacă ar pleca în străinătate. Chiar dacă mitul străinătății nu e pentru toată lumea: cel mai probabil „medicii-problemă” din spitalele mari, care tot apar anual cu acuzații de malpraxis și lipsă de empatie în presă, nu ar fi angajați nici ca brancardieri „afară”.
Din fericire cred, și spun asta cu fermitate, acești medici-problemă sunt o minoritate. Dar asta nu înseamnă că este normal să nu ai mecanisme prin care să interzici accesul în sistem al unor oameni care nu au ce căuta acolo. Trăim în țara în care avem medici care au făcut propagandă antivaccinare în pandemie și încă profesează bine-mersi.
Soluția nu este să-i numim pe toți „criminali în halate albe” și să refuzăm să mai mergem în spitale. Este ultimul lucru de care avem nevoie în țara în care oamenii apelează la medic abia în ultima clipă, când nu mai pot duce pe picioare bolile pe care le au.
La Iași, 50% dintre femeile care vin să nască nu au fost în cele nouă luni de sarcină, vreodată, la medic
Spre exemplu, la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, jumătate dintre gravidele care nasc acolo într-un an nu au mers vreodată, pe durata celor nouă luni de sarcină, să fie consultate de un medic.
Directorul medical al unității, dr. Bogdan Doroftei, a explicat pentru presa locală că femeile se întâlnesc prima dată cu specialiștii când li se rupe apa și se pregătesc să nască sau când apar probleme. Asta în condițiile în care la maternitatea din Iași nasc se nasc anual aproximativ 6.000 de copii.
Ce spune un medic
Am fost la Botoșani în rândul oamenilor care protestează și care cer dreptate pentru Alexandra. Care spun, în stradă, cum au supraviețuit din situații similare, uitați într-un salon doborâți de durere. Dar în ciuda faptului că este foarte multă furie strânsă, oamenii reproșează cel mai mult felul în care sunt tratați și cum li se vorbește când intră în spital.
Cred că este un lucru minimal pe care-l putem face cu toții: pacienții să nu-i mai facă pe medici criminali, iar medicii să nu-i mai facă pe pacienți animale.
Pentru că, dincolo de emoții, despre cazul Alexandrei se putea vorbi cu manualul de medicină în față. Am discutat cu mai mulți medici din țară, încercând să înțeleg, din punct de vedere medical, ce a dus la agravarea atât de bruscă a stării sale de sănătate. A existat și o altă problemă de sănătate care nu a fost văzută, în spatele sarcinii care s-a oprit din evoluție?
Spre exemplu, dr. Răzvan Socolov, medic obstetrician din Iași, explică, într-o postare pe Facebook, că operația de chiuretaj nu e atât de simplă pe cât pare la prima vedere, iar în cele mai multe cazuri, la sarcinile oprite în evoluție, intervenția se programează și după câteva zile și este necesară o pregătire medicamentoasă.
„În multe cazuri, procedura poate fi realizată în termen de până la câteva zile sau o săptămână după confirmarea opririi în evoluție. Vorbind la cazul acesta, după bateria de analize care să confirme că nu au apărut complicații (infecții, tulburări de coagulare), se decide de obicei evacuarea sarcini prin chiuretaj dacă sarcina este în trimestrul 1. Manevra nu este simplă, are riscuri asociate, complicații imediate și la distanță pentru care pacienta trebuie să își dea acordul informat”, explică medicul.
Într-un sistem medical sănătos, greșelile sunt asumate
Iar majoritatea specialiștilor pe care i-am consultat voiau să vadă și ei rezultatele necropsiei, pentru că era greu de legat direct o sarcină stopată cu sângerarea masivă de la nivelul plămânilor care a dus la moartea Alexandrei. Fiindcă într-un sistem medical sănătos, cazurile în care te-ai înșelat, care te-au păcălit și, mai ales, unde ai greșit, să discută ca studii de caz cu toți specialiștii. Pentru ca nimeni altcineva să nu mai facă greșeala respectivă.
Dar în momentul de față, în cazul Alexandrei emoția care ne domină pe toți face imposibilă analiza la rece a cazului.
Cum să facem asta, dacă raportul DSP descrie cum a stat aceasta timp de 7 ore în salon, roasă de dureri pe care nu ni le putem închipui, fără să fie băgată în seamă? Cum să facem asta, când au apărut mesajele ei, un om aflat la limita disperării, care încă găsea putere să vorbească civilizat și calm, crezând că cei cărora le cere ajutorul sunt oameni de bună credință? Câți dintre noi, aflați în locul ei, la un pas de a o lua razna din cauza durerii, am putea să le vorbim medicilor cu „vă rog din suflet”?
Așa că, până să analizăm lucrurile la rece, stăm astăzi și ne întrebăm, la cald, ce suflet poate avea orice personal medical care lasă un pacient să fie ros șapte ore de durere. Și pornind de aici, să încercăm să găsim drumul spre a fi iar oameni unii cu ceilalți, fiindcă momentan am rămas la criminali și animale.