Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amendat cu 10.000 de lei televiziunea B1 TV pentru emisiunea „Bună, România!”, realizată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir. Motivul? Pentru că 24 de ediții ale emisiunii, difuzate timp de trei luni, l-au vizat, printre alte subiecte, pe Lucian Bode, ministrul de interne. Bode a fost ținta celor doi ziariști pe trei chestiuni: eșecul Schengen, cumpărarea de autoturisme BMW pentru Poliția Română și acuzațiile de plagiat. Temele jurnalistice sunt justificate.
Numai că pe membrii CNA i-a deranjat frecvența, altfel spus, Bode a fost „tocat” de Zamfir și Buzăianu. Nu este corect, nu se respectă legea! – a reacționat CNA la o reclamație înregistrată pe 20 decembrie 2022.
Foarte repede s-a mișcat Consiliul. În alte cazuri, trece mai bine de jumătate de an până când se discută o reclamație. Au fost destule situații caraghioase în care CNA a analizat o reclamă TV după ce campania de promovare se încheiase. CNA se mișcă greu, se știe, dar se mișcă repede când este „înghiontit”.
Amenda pentru prestația jurnalistică de la „Bună, România!” pare să fie o înghionteală.
Nu avem nicio dovadă că amenda a fost aplicată la o comandă politică. De aceea, o spunem apăsat: nu, n-a fost un pumn politic băgat în gura celor doi ziariști. Pentru că nu avem dovezi. Dar modul cum s-a găsit repede un articol (confuz) din Codul de Reglementare a conținutului Audiovizual pe care cei doi ziariști nu l-au respectat este suspect.
Art. 67 – În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.
Jucan, o pledoarie demnă de Nae Cațavencu
Valentin Jucan, vicepreședintele CNA, a făcut un mare efort pentru a convinge colegii că propunerea sa, amenda de 10.000 de lei, este justificată. În multe locuri, pledoaria sa ne-a amintit de Cațavencu:
„Înțeleg că este un pamflet (emisiunea „Bună, România!” nota P.B.) și nici nu o să reținem așa ceva, dar după 24 de ediții nu ai cum să rămâi cu o părere nici neutră, darămite… Nici nu-și propune nimeni să fie una pozitivă, dar să fie una echilibrată. Nimeni nu trebuie să iubească un om politic, nu trebuie să-l urască, doar să își formeze propria opinie”, conform Pagina de Media.
Defectul emisiunilor a fost dezechilibrul care induce o anumită opinie publicului telespectator, în speță, o opinie negativă la adresa ministrului Bode – este interpretarea lui Valentin Jucan, ajuns în CNA la propunerea fostului guvern PNL-USR-UDMR, dar a fost împins de PNL Cluj. Argumentele lui Jucan nu i-au convins pe trei membri ai Consiliului – Dorina Rusu, Mircea Toma și Nicolaie Bălaşa, care au votat pentru o somație. Ceilalți membri au votat pentru amendă.
Coaliția PSD-PNL a funcționat în CNA. Prin aprobarea acestei amenzi, Valentin Jucan și-a luat „doctoratul” în proaspăta sa funcție de vicepreședinte al CNA. A dat dovadă de „inițiativă”, a fost „proactiv”, cum se spune în activismul politic. Sau în servilismul politic.
Problema nu este amenda de 10.000 de lei, oricum peste o săptămână se va uita de această sancțiune, ci mesajul transmis de CNA nu numai către cei doi ziariști, ci către presa audiovizuală: nu vă mai legați de Bode, nu-l mai tocați pe bietul Bode! CNA a dovedit, încă o dată, că nu este o instituție credibilă, echilibrată, deși le solicită radiodifuzorilor echilibru și echidistanță. Curată ipocrizie!
mrc.inl • 03.02.2023, 10:37
Bravo PNL, ținându-l în brațe pe plagiatorul Bode mai pierdeți 5% în sondaje și apoi la alegeri. PSD pierde numai 2-3 procente pentru Bode, că „e” „decât” complice. După rotativă, PNL îl va ține în brațe și pe plagiatorul Ciucă, care acum beneficiază de o imunitate tacită, fiind premier. Câte procente va mai pierde PNL? În prezent e deja sub AUR cu un procent.
Gandalf_the_Grey • 04.02.2023, 10:05
mrc.inl • 03.02.2023, 10:37
Bravo PNL, ținându-l în brațe pe plagiatorul Bode mai pierdeți 5% în sondaje și apoi la alegeri. PSD pierde numai 2-3 procente pentru Bode, că „e” „decât” complice. După rotativă, PNL îl va ține în brațe și pe plagiatorul Ciucă, care acum beneficiază de o imunitate tacită, fiind premier. Câte procente va mai pierde PNL? În prezent e deja sub AUR cu un procent.
Care PNL? Despre ce partid se vorbește acum? - Text din viitorul apropiat :D
misu50 • 03.02.2023, 09:17
Eu cred ca amenda data de *** aia de la CNA nu e in legatura doar cu "doctorul" Bode, ci e o atentionare in legatura cu toata clasa politica ,care de peste 30 de ani se "lupta" cu succes sa tina Romania pe ultimul loc in Europa in toate domeniile!
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.