ComenteazăCe ascund managerii spitalelor noastre? Ceea ce ar arăta un studiu de prevalență de moment.
Practic, un astfel de studiu îți indică rata reală de infecții la un moment dat în timp în spitalele analizate. El se uită, caz cu caz, la toți pacienții internați acolo pe parcursul celor 24 de ore cuprinse în studiu. Astfel de studii pot da autorității de sănătate publică o idee despre cât de mult se abat spitalele de la adevăr. Mai exact, cât mint.
Sau, cum scrie mai elegant, în acest document al INSP:
„Studiul de prevalenţă de moment este un instrument simplu, rapid şi relativ necostisitor pentru a identifica țintele care necesită îmbunătățirea calității și a evalua efectul intervențiilor.”
Ultimul studiu de prevalență a infecțiilor nosocomiale a fost realizat în 2017: pe 90 de spitale și un total de 24.214 pacienți. În acel an, spitalele din România raportau încă rate oficiale mai mici de 1%, însă studiul arăta că media rezultată din studiu a infecțiilor asociate actului medical era de 5,9%.
Managerii spitalelor continuă să raporteze procente foarte mici din infecțiile nosocomiale, în ciuda faptului că nu riscă nimic atunci când le raportează.
După studiul de prevalență din 2017, la cârma Ministerului Sănătății au fost șase miniștri:
- Sorina Pintea
- Victor Costache
- Nelu Tătaru
- Vlad Voiculescu
- Ioana Mihăilă
- Atilla Cseke (interimar)
Alexandru Rafila este al șaptelea. Au fost miniștri din partea PSD, PNL, USR-PLUS, UDMR. În toți acești ani, niciunul nu a mai cerut un astfel de studiu de prevalență de moment. (Unii dintre ei au prins părțile cele mai grele din pandemie, poate că au circumstanțe atenuante.)
În loc de 200.000 de infecții, în media europeană, noi raportam mai puține de 30.000
Înainte de pandemie, numărul internărilor din România ajungea la 4 milioane într-un an. Dacă le raportăm la media europeană a infecțiilor asociate actului medical, România ar fi trebuit să numere în jur de 200.000 de infecții pe an (presupunând că nu suntem foarte diferiți de restul statelor UE).
În realitate, noi raportam între 27.000 și 35.000. „Ne lipsește un zero”, spune chiar ministrul Rafila, care a fost, și pe vremea când nu era ministru, foarte vocal pe subiect și a susținut mereu că subraportăm infecțiile.
Pe parcursul ultimilor 5 ani, media raportărilor infecțiilor intraspitalicești a crescut, într-adevăr: de la o rată de 0,5% în 2017 la una de 1,3% în prezent (conform unor date prezentate luni, 1 august 2022 de ministrul Rafila, într-o conferință de presă).
Pare paradoxal, dar asta e vestea bună: raportăm un procent dublu de infecții față de înainte, ceea ce înseamnă că poate chiar ascundem mai puține sub preș.
În primul trimestru din 2019, au fost înregistrate oficial 6.484 de infecții nosocomiale. Trei ani mai târziu, în primele trei luni din 2022, au fost raportate 13.393 (informația apare într-un slide al conferinței susținute de ministrul Rafila, nefiind publicată încă pe site-ul INSP).
Aproape de două ori mai multe. „Onestitatea” spitalelor crește, dar crește lent. În timp ce majoritatea țărilor din Vestul Europei măsoară rate de infecții intraspitalicești de 6-7%, unitățile medicale din România se opresc la a recunoaște o rată de patru ori mai mică.
Unde duce asta? Dacă nu știi o problemă în toate dimensiunile ei, nu ai cum să o repari, nu ai cum să vii cu strategia și resursele corecte.
E ca și cum ai încerca să consolidezi o casă fără să știi unde se află toate fisurile ei. Sau ca și cum ai încerca să vindeci un pacient cu o boală care îi afectează multiple organe, dar îi tratezi doar pielea, pentru că numai acolo manifestările sunt vizibile.
Astăzi, ministrul a anunțat că va fi derulat un studiu nou de prevalență – ca parte a unei inițiative mai ample a Centrului European de Prevenție și Control al Bolilor. Studiul va fi realizat pe final de 2022 sau la începutul lui 2023.
ECDC face într-adevăr aceste studii pe plan european o dată la 5 ani, dar nu există nimic care să oprească un stat să deruleze, independent de instituția europeană, propriile studii de prevalență mai des.
Tocmai pentru a avea o imagine mai clară asupra problemelor care țin nu doar de raportările managerilor, dar și de supravegherea și monitorizarea infecțiilor de către instituții ca DSP-urilor.
Rafila vorbește despre cum „lucrăm la cadrul care să permită raportarea acestor infecții”. Ar fi o frază încurajatoare, dacă nu am fi auzit-o, cu mici modificări, din gura fiecărui ministru al sănătății, cel puțin de la momentul Colectiv încoace. Rezultatele nu au ajuns-o vreodată din urmă.
În timp ce pe plan local înaintăm cu pași de melc și vorbim încă despre cum trebuie creat „cadrul” pentru a lupta cu infecțiile asociate actului medical, un raport al CDC arată o realitate sumbră: cum pandemia a șters ani buni de progrese făcute de sistemul medical din SUA în acest război cu bacteriile rezistente la antibiotice.
Între 2012 și 2017, americanii reușiseră să scadă cu 30% numărul deceselor provocate de infecții cu microbi rezistenți, asociate actului medical – mulțumită unor investiții la scară largă în prevenție. Progresul continuase apoi până la începutul pandemiei, în 2020. Însă pandemia a însemnat, laolaltă:
– spitale mai aglomerate,
– mai multe infecții cu bacterii multirezistente,
– un consum mai mare de antibiotice,
– mai puține date colectate,
– mai puține acțiuni de prevenție,
– mutarea resurselor umane implicate în controlul infecțiilor intraspitalicești spre combaterea COVID-19.
Toate aceste lucruri – care s-au întâmplat și la noi în țară – au făcut ca 2020 și 2021 să fie primii doi ani în care rata de infecții cu bacterii rezistente în SUA a crescut, în loc să scadă, cum se întâmplase în cei opt ani dinainte.
Logica ne spune că și în România s-a întâmplat același lucru, dar nu avem probele statistice, tocmai pentru că raportările continuă să fie înșelătoare. Sau să nu fie publice deloc.
În România, ultimul raport privind consumul de antibiotice, infecțiile asociate actului medical și rezistența microbiană a fost publicat în septembrie 2021, pe site-ul CNSCBT (echivalentul CDC-ului la nivel național) și se referă la anul 2019.
Singurele date la zi sunt oferite într-un tabel pe site-ul INSP: în cifre absolute (nu ca procent), pe județe și tip de infecție (respiratorii, digestive etc.) pentru primul trimestru din 2022. Nu este calculată nici media națională, nu este făcută nici comparația cu anii anteriori și practic lipsește orice încercare de analiză sau de punere în context a acelor cifre. (Ca să ajung la link-ul pe care l-am lăsat aici, am sunat doi oameni din Ministerul Sănătății și INSP.)
Nu mă așteptam ca MS sau CNSCBT să ne pună la dispoziție un raport de 44 de pagini, cum este cel creat de CDC în SUA. Americanii detaliază, pentru fiecare bacterie rezistentă, situația la zi, dar și toate măsurile aplicate într-o țară de 332 de milioane de locuitori.
Nu sunt atât de optimistă.
Dar speram ca datele pe care le folosește ministrul Rafila ca să ne spună că „stăm ceva mai bine” să fie date puse și la dispoziția publicului, transparent, așa cum erau puse înainte de pandemie.