Nicolae Moga este un afacerist descurcăreț, un politician
fără scrupule în campaniile electorale, un partener și prieten al capilor
corupției de la malul mării. Un revoluționar fără Revoluție. Tragi linie și îți
iese un mic dinozaur de 66 de ani pe care s-a sprijinit sistemul foștilor
Constanței. Un șmecheraș.
Un șmecheraș care, însă, prin demisia-fulger, transmite
că a înțeles diferența dintre o sinecură și un minister
înghițit de o criză fără precedent. O criză care depășește granițele
instituțiilor și vidanjează în măruntaiele unei societăți putrezite de
resemnare, nepăsare și prejudecăți.
Or, astfel de responsabilități nu sunt pentru ei
În ziua în care Moga depunea jurământul față
de fiecare om din țara asta, o copilă vorbea cu un subordonat de-al său care o
trimitea la plimbare pentru că îi ținea linia ocupată. Copila a fost ucisă, iar
toată armata de șefi, șefuleți, șefi mai mari, șefi mai mici sau subordonați, și
mai subordonați, cei mai subordonați, nimeni n-a fost în stare să împiedice moartea
fetei sau să o facă mai puțin șocantă.
Așa arăta realitatea în care Nicolae Moga,
un inginer de termocentrale, a ajuns ministru de Interne.
Sigur că nu Moga este de vină pentru impotența
Internelor putrezite de neglijență și cocoșate sub greutatea sistemului de
relații de toate felurile. Un sistem în care subordonarea ierarhică este
mestecată pe dos. Un sistem care a ieșit de 30 de ani din comunism, dar comunismul
încă n-a ieșit din el.
Tragedia din Caracal, cu toate detaliile
ei șocante sau revoltătoare, i-a explodat în față noului ministru care a vorbit
mai incoerent ca niciodată în fața camerelor de luat vederi. Bulversat de
evoluția fulgerătoare a evenimentului și de întrebările care îl sâcâiau din
toate părțile, ministrul abia dacă a reușit să îngaime că a cerut niște demisii,
la o adică o chestiune clasică, standard, într-o situație de criză.
Două lucruri ar trebui să reținem de la fostul
ministru Moga: ce a spus la începutul și la sfârșitul mandatului:
”Nu am vrut să ocup această funcție, dar dacă tot a fost să fie…”
și, 6 zile mai târziu,
”Retragerea din această activitate trebuie văzută ca un nou început pentru minister”.
Poate pentru asta ar trebui să îi mulțumim ministrului cu cel mai scurt mandat din MAI, acolo unde a rezistat doar 145 de ore, din 24 iulie, ora 11:00, în 30 iulie, ora 12:00.
Poate, în sfârșit, un om care a fost cocoțat
pe Ministerul de Interne pentru orice altceva doar pentru competențele sale nu,
trage, de fapt, un semnal de alarmă și cere ca acolo, la MAI, să nu mai ajungă
niciodată un altul ca el.
Nici generali de carton care merg la
coafor, nici secretare care trimit bastoane și gaze peste oamenii care se revoltă
împotriva corupției endemice, nici afaceriști luați cu japca de pe plaja din
Mamaia, nici alții ca ei.
Ministerul de Interne nu era splendid
înainte de Moga și nu Moga l-a sluțit în 48 de ore.
Nicolae Moga, un inginer cu businessuri și
fost partener al corupților, ajuns șef peste Poliție, e doar emblema unui sistem
care nu s-a reformat niciodată după Revoluție și pe la conducerea căruia s-au perindat,
cu câteva excepții, oameni care pur și simplu nu aveau ce căuta acolo.
Nicolae Moga este doar fotografia de
final a unui sistem ticăloșit, unde prostia și lehamitea au ajuns, astăzi, să
ucidă.