Dinescu, la 70 de ani. Rețeta cu portocale prin care un tânăr poet anticomunist a devenit moșier capitalist. Despre scrisoarea pentru Iohannis

Acum vreo 20 de ani, prea tânăr ziarist, mă trezesc trântit de Cornel Nistorescu în mașină cu Dinescu: Du-te și fă un material la «Cetate»!”, așa au sunat indicațiile.

M-am prins mai târziu că probabil era un soi de recompensă, că munceam ca nebunul la “Evenimentul zilei”, iar șeful ziarului, recunoscut pentru generozitatea lui, o fi zis să-mi dea o excursie în loc de niște bani de chirie.

Dinescu mă știa de prin “România literară și alte foi muribunde ale culturii române prin care îmi făceam veacul. Așa că am vorbit ceva literatură. Mașina era de la CNSAS, poetul nostru avea șofer, avea deci și timp de vorbă. Dar nu bârfele din lumea literară au fost revelația, ci însăși explozia continuă a acestui om.

Am trecut cu mașina prin mijlocul unei nunți fastuoase de romi. Dinescu i-a cerut șoferului să oprească. Am coborât în mijlocul unei mulțimi de nuntași înfierbântați. S-a dus direct către un băiat lat în spate și l-a apucat de lanț. “Cât are ăsta?”. “Juma de kil‘”, a răspuns ăla cuminte. “Da nu-i al tău!”, zice poetul, “l-ai închiriat”. Zice ăla: “Normal”. “Și cât mai costă?”. În 5 minute Dinescu smulgea râs, glume, informații ca un aspirator.

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Oamenii îl știau de la televizor, dar în secunda următoare nu mai era ăla de la televizor, omul îți lua creierul și ți-l storcea de povești în fața ta. O așa forță de socializare n-am mai văzut.

Oprirea a doua se petrece la Craiova, la piață. Dinescu umblă cu banii în mână și femeile cu batic îi umplu sacoșa cu mărar, leuștean și altele, refuzându-i banii. Apar apoi fanii-bărbați cu sticle pe care era scris “Vinul lui Dinescu”, ocazie cu care poetul constată cu strungăreața afișată la maximum: “Hăhă, am ajuns și în piața de contrabandă”.

Evadăm și din piața Craiovei, ajungem pe malul Dunării, dau de niște artiști strânși de Dinescu într-o tabără. N-au nicio treabă cu lumea Dinescu, adică berbec la proțap, lăutari locali și veselie. Dar omul le dă două săptămâni de respirație pe gratis unde să mai apuce și ei să picteze, sculpteze ceva.

Dinescu stă cu un iatagan în bucătărie taie dintr-o halcă de ceva felii subțiri, le dă instrucțiuni femeilor (care gătesc de fapt, el doar presară retorică).

Poetul ține discursuri și când taie pătrunjelul. E o tornadă de miștouri, confesiuni, mai pune în pahar, e o furie antireflexivă, ca și poezia lui, de altfel, centrată pe joc de cuvinte și obsesia de seducere a cititorului.

Recomandări

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Mă rog, până la urmă m-am îmbătat cu niște artiști care făceau ceva stâlpi de lemn totemici, am plecat a doua zi, mi-am uitat și hanoracul preferat, o oarecare dramă, având în vedere ce salarii li se plăteau ziariștilor debutanți pe vremea aia.

Ieșit din familie de proletari, star pop fără trupă și showbiz

Mircea Dinescu a fost un produs de vitrină al regimului comunist. Tânărul din Slobozia, ieșit din familie de proletari (băiat de muncitor metalurgist), naiv, dar cu tupeu, cu vână de poet, premiat încă de la debut, cu un look de beatles estic, cu o charismă zdrobitoare.

Literatura era prea puțin pentru Dinescu. Așa cum a fost și pentru Nichita Stănescu sau chiar pentru Păunescu. Ăștia erau, de fapt, staruri pop-rock, fără trupe și fără showbiz, exilați într-un câmp literar prea strâmt.

De fapt, scrisul lor era un detaliu, oamenii ăștia înghițeau camerele TV, rupeau audiențele, fabricau mituri despre ei înșiși cât ai fuma o țigară, sunt pline bibliotecile de texte care nu aduc nici pe departe a critică literară, sunt memorii de iubitori fanatici cum numai MTV-ul avea să poată să producă în anii 80.

Poezia a fost întotdeauna un detaliu în cazul lor, astfel de personaje aveau nevoie de un star-system. Dinescu a fost un câștigător al unui regim, a fost apoi contestatarul lui de vârf, nici curajul său nu trebuie minimalizat.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

A muls sistemul capitalist cu tupeu de Slobozia

După 1989, Dinescu a intrat în linia privilegiată a privatizării infrastructurii culturale de primă linie. Vedetele-ziariști, vedetele-scriitori de dinainte de 1989 au explodat într-o perioadă în care ziarul și scrisul se vindeau nebunește, totul și cu un continuu sprijin de la stat și mai ales cu mijloacele de producție reconfiscate și livrate în proprietate privată.

Dinescu n-are grețuri, povestește ceea ce prietenii lui spun cu jumătate de gură: a primit moca tot felul de chestii, și-a folosit din plin rețeaua de prieteni și capitalul simbolic pentru monetizare.

A dus la perfecțiune combinația public-privat, a fost prieten și cu diverse puteri politice, și cu tot ce înseamnă oligarh de vârf. A muls sistemul capitalist cu un tupeu de Slobozia și talent intelectualo-mediatic.

În lunga carieră de la postul public a fost din ce în ce mai greu de urmărit. Pe lângă rețetele diverse peste care stoarce invariabil niște portocale, mă mai surprindea totuși cu câte un “dialog” cu tot felul de baștani, un interviu cu Ovidiu Tender, de exemplu, făcut în plină furtună de acuzații la adresa celui din urmă (și urmăriri penale oficiale).

Mi-am dat seama că Dinescu o fi fost disident anticomunist, dar disident anticapitalist nu va putea fi niciodată, îi place prea mult viața bună, nu are niciun stop natural, nici măcar o grimasă de scârbă lângă un ceas Rolex care costă cât bugetul emisiunii lui pe un an (care nu e mic).

Aici școala comunistă a dat greș. Au reușit să smulgă copii talentați din medii proletare sărace, dar, când i-a scăpat pe câmpiile pieței libere, duși au fost.

“Șahinșah” și naționalismul precupeț

Văd că s-a și viralizat o scrisoare citită de Dinescu lui Iohannis, “șahinșahul”. Textul se caracterizează printr-un naționalism precupeț. De aia nu-mi place mie genul “pamflet”. Sub pretextul talentului în înjurătură, de fapt se folosesc trucuri ieftine de captat popularitate.

Dacă nu ești Arghezi sau Vinea, lasă pamfletul să doarmă, e un gen periculos. Dinescu, și nu numai el – că doar avem o întreagă serie de staruri care folosesc fără scrupule “ce merge la popor” – sunt bune radare de trenduri populiste. Azi sunt naționaliști, mâine sunt capitaliști ultraglobaliști, în funcție de cum simt publicul.

Dinescu a reușit (alături de mulți alții, CTP fiind un reprezentant de vârf, deși l-am văzut indignat de textul poetului) să fie nu doar binemeritate vedete în sistemul comercial de presă, dar au ajuns în unele momente adevărate fiare de marketing.

Ce a simțit Dinescu după măsura aberantă împotriva piețelor? Că cea mai bună soluție ar fi să zgândăre un spirit oltenesc târgoveț împotriva unor etnii. Complet aiurea, dar asta nu înseamnă că nu funcționează.

Am văzut, acum ceva ani, și ziariști de top scriind articole rasiste pentru că un rom a omorât un handbalist în Ungaria. Este o iresponsabilitate care le-a produs bani și faimă. Talentul nu e de ajuns. Trebuie să ai o cruzime comercială ca să folosești în direcții din astea pamfletul.

Dinescu și-a păstrat o aură de băiat de la Slobozia, dar și-a câștigat și siguranța de moșier în atitudine. Este un poet de neevitat în istoria literaturii, mai ales cu ce a scris până la începutul anilor 90. Este autorul unor experimente incredibil-grotești precum Plaicuboi, s-a opus admirabil unui regim autoritar și apoi s-a pliat perfect pe un nou regim monetar. Îi urez “La mulți ani!”.

Omul ăsta continuă să mă fascineze, așa cum mă fascinează Britney Spears sau Tudor Gheorghe, adică nu mă omor după produsele lor, ci mă interesează cum pot exploda astfel de personalități, sunt studii de caz prin care practic poți încapsula o istorie întreagă.

De aceea mi-am amintit și de excursia de la Cetate: oricât am stat de aproape de omul Dinescu, m-am uitat la el cum mă uit și acum, ca la o mașinărie superperformantă de înghițit admiratori.

Când astfel de mașinării dau rateuri, împroașcă societatea cu steroizi populiști periculoși. Și nu orice se rezolvă la un pahar de vin completat de un purceluș de lapte cu o portocală în gură.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News