Mircea Geoană a anunțat că va ajuta, omenește, familia cumnatului Ionuț Costea, condamnat pentru corupție. Cine ajută însă familiile românilor plecați să muncească, nu ca să fugă de închisoare?

Reacția lui Mircea Geoană după fuga cumnatului său a mizat pe aspectul legal și pe cel uman. El a spus, pentru Digi 24, că „deciziile judecătorești trebuie duse la îndeplinire”. 

Discuția îndatoririlor de familie

Politicianul a continuat, pe plan empatic, cel care aduce puncte electorale, și s-a angajat să aibă grijă de copiii fugarului. „Eu și Mihaela vom continua să fim alături de nepoții noștri și să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”, a încheiat el.

E cald, e omenește ce spune, dar, ca prioritizare a energiei, e incongruent cu exigențele și renunțările presupuse de demnitatea de secretar general adjunct NATO și de cea de aspirant la președinția unei țări UE. 

Nici pentru NATO, Geoană nu poate fi un caz obișnuit.  Asta dacă continuăm să sperăm că în establishmentul nord-atlantic nu e chiar un fapt cotidian ca oameni din familia extinsă să fugă de justiția țărilor care compun alianța.

Cât despre potențiala candidatură din România, într-un astfel de subiect, treaba unui președinte e, în primul rând, să convingă partenerii europeni să respecte tratatele de extrădare și să arate compatrioților că nu acceptă ca banii și puterea să te scape de justiție. 

Alegătorii nu cer de la cei aleși nepotism

Funcția actuală internațională a lui Geoană și cea națională la care tânjește presupune renunțarea, temporară, la prioritatea propriul interes, ca să poată servi mai bine interesul public.

În dosarul Costea se confirmă extrem de repede ceea ce profesorul Cristian Preda observa într-un interviu luat de Magda Grădinaru, pentru SpotMedia: Mircea Geoană are o istorie a avantajului personal, multifațetat, dobândit din ocuparea pozițiilor publice. Tiparul său de comportament e în dezacord cu ce așteaptă societatea contemporană, în primul rând generația Z, dar și oamenii de toate vârstele și orientările politice, de la liderii moderni. 

Episodul Geoană – SOV – Popa

În 2009, în confruntarea cu Traian Băsescu, Mircea Geoană a fost puternic lovit de legătura cu Sorin Ovidiu Vîntu. 

La rândul său, Vîntu era fragilizat de legătura cu fugarul Nicolae Popa, colegul și prietenul său de la FNI. SOV îl ajuta pe fugarul din Indonezia. 

Acum, Geoană anunță că o să sprijine familia unui om care, la rându-i, fuge de închisoare. Dacă în 2009, candidatul a fost subminat public de o asociere, indirectă, cu un condamnat care se sustrăgea de la împlinirea justiției, ce urmări pot apărea acum, când legătura Geoană-Costea e directă? Ion Cristoiu observa că relația celor doi nu e una formală, „un dat” al zeilor plicticoși ai familiei, un raport de rude care se văd din an în Paște, ci o țesătură recunoscută ca apropiată, cu amprente de sprijin reciproc. 

Ce spui și ce fumezi

Nu în ultimul rând, situația în sine e complet opusă imaginii și promisiunii pe care Mircea Geoană le-a promovat în toate aparițiile publice din ultimii ani. 

În iulie 2022, în fața studenților de la Târgu Mureș, el a făcut elogiul șanselor pe care le are o Românie democratică, față de regimul iliberal al lui Viktor Orban. „Voi veți fi cei care vor auzi zgomotul întunericului prăbușindu-se”, le-a spus el, profetic, tinerilor absolvenți. Ce face Geoană acum, când statul de drept, prezentat de el ca fiind călcat în picioare de către Orban, este umilit, de data aceasta acasă, în România și de către un membru apropiat al familiei sale? 

În octombrie 2022, în Aula de la ASE, Mircea Geoană a apelat la retrezirea demnității românești. Geoană a spus că una dintre marile probleme ale României a fost „absența curajului” de a „impune” soluții „partenerilor noștri occidentali”. 

Numai că sustragerea a zeci de condamnați din România, în primul rând în Italia, Anglia și Grecia, este receptată de români drept o trădare a partenerilor occidentali și o lașitate a statului român, care nu știe să-și protejeze interesele. Dacă nici recunoașterea internațională a actului național de justiție nu ni se acceptă în UE, unde e egalitatea?

A ajuns Curtea de Apel a Mării Egee să ia peste picior Înalta Curte a României

Adevărul simplu și dureros este acesta: instanțe din insula Syros, din Salonic și din Bari spun că deciziile judecătorilor români de la București, Cluj sau Iași nu pot fi recunoscute pentru că nu vor ele.