Reacția lui Mircea Geoană după fuga cumnatului său a mizat pe aspectul legal și pe cel uman. El a spus, pentru Digi 24, că „deciziile judecătorești trebuie duse la îndeplinire”. 

Discuția îndatoririlor de familie

Politicianul a continuat, pe plan empatic, cel care aduce puncte electorale, și s-a angajat să aibă grijă de copiii fugarului. „Eu și Mihaela vom continua să fim alături de nepoții noștri și să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”, a încheiat el.

E cald, e omenește ce spune, dar, ca prioritizare a energiei, e incongruent cu exigențele și renunțările presupuse de demnitatea de secretar general adjunct NATO și de cea de aspirant la președinția unei țări UE. 

Mircea Ionuț Costea este dat în urmărire internațională

Oamenii care ocupă astfel de funcții nu au, în primul rând, grijă de nepoții lor, ci de toți copiii. Ce să înțelegem? Că, la o adică, Mircea Geoană își va evacua familia cu un avion NATO și-i va lăsa pe cei neînrudiți cu el în fața pericolului? 

Nici pentru NATO, Geoană nu poate fi un caz obișnuit.  Asta dacă continuăm să sperăm că în establishmentul nord-atlantic nu e chiar un fapt cotidian ca oameni din familia extinsă să fugă de justiția țărilor care compun alianța.

Cât despre potențiala candidatură din România, într-un astfel de subiect, treaba unui președinte e, în primul rând, să convingă partenerii europeni să respecte tratatele de extrădare și să arate compatrioților că nu acceptă ca banii și puterea să te scape de justiție. 

Ce face Mircea Geoană ca unchi e o treabă privată, deși a ținut să ne spună. Ce are de gând să facă împotriva fenomenului masiv al sustragerii de la deciziile judecătorești, asta ne interesează pe toți, de la magistrați la cetățeni. Și asta n-a spus.

Alegătorii nu cer de la cei aleși nepotism

Funcția actuală internațională a lui Geoană și cea națională la care tânjește presupune renunțarea, temporară, la prioritatea propriul interes, ca să poată servi mai bine interesul public.

În dosarul Costea se confirmă extrem de repede ceea ce profesorul Cristian Preda observa într-un interviu luat de Magda Grădinaru, pentru SpotMedia: Mircea Geoană are o istorie a avantajului personal, multifațetat, dobândit din ocuparea pozițiilor publice. Tiparul său de comportament e în dezacord cu ce așteaptă societatea contemporană, în primul rând generația Z, dar și oamenii de toate vârstele și orientările politice, de la liderii moderni. 

Episodul Geoană – SOV – Popa

În 2009, în confruntarea cu Traian Băsescu, Mircea Geoană a fost puternic lovit de legătura cu Sorin Ovidiu Vîntu. 

La rândul său, Vîntu era fragilizat de legătura cu fugarul Nicolae Popa, colegul și prietenul său de la FNI. SOV îl ajuta pe fugarul din Indonezia. 

Acum, Geoană anunță că o să sprijine familia unui om care, la rându-i, fuge de închisoare. Dacă în 2009, candidatul a fost subminat public de o asociere, indirectă, cu un condamnat care se sustrăgea de la împlinirea justiției, ce urmări pot apărea acum, când legătura Geoană-Costea e directă? Ion Cristoiu observa că relația celor doi nu e una formală, „un dat” al zeilor plicticoși ai familiei, un raport de rude care se văd din an în Paște, ci o țesătură recunoscută ca apropiată, cu amprente de sprijin reciproc. 

Ce spui și ce fumezi

Nu în ultimul rând, situația în sine e complet opusă imaginii și promisiunii pe care Mircea Geoană le-a promovat în toate aparițiile publice din ultimii ani. 

În iulie 2022, în fața studenților de la Târgu Mureș, el a făcut elogiul șanselor pe care le are o Românie democratică, față de regimul iliberal al lui Viktor Orban. „Voi veți fi cei care vor auzi zgomotul întunericului prăbușindu-se”, le-a spus el, profetic, tinerilor absolvenți. Ce face Geoană acum, când statul de drept, prezentat de el ca fiind călcat în picioare de către Orban, este umilit, de data aceasta acasă, în România și de către un membru apropiat al familiei sale? 

În octombrie 2022, în Aula de la ASE, Mircea Geoană a apelat la retrezirea demnității românești. Geoană a spus că una dintre marile probleme ale României a fost „absența curajului” de a „impune” soluții „partenerilor noștri occidentali”. 

Geoană a reproșat indirect Occidentului, dar și propriei noastre lipse de demnitate: nu știm să ne apărăm interesele. Poate că, odată cu venirea lui la Cotroceni, gata cu căciulirea. 

Numai că sustragerea a zeci de condamnați din România, în primul rând în Italia, Anglia și Grecia, este receptată de români drept o trădare a partenerilor occidentali și o lașitate a statului român, care nu știe să-și protejeze interesele. Dacă nici recunoașterea internațională a actului național de justiție nu ni se acceptă în UE, unde e egalitatea?

A ajuns Curtea de Apel a Mării Egee să ia peste picior Înalta Curte a României

Adevărul simplu și dureros este acesta: instanțe din insula Syros, din Salonic și din Bari spun că deciziile judecătorilor români de la București, Cluj sau Iași nu pot fi recunoscute pentru că nu vor ele. 

Asistăm la momente de un comic decupat din scrierile lui Ion Băieșu: Curtea de Apel a Mării Egee a afirmat, în cazul lui Dragoș Săvulescu, după o deliberare atent unsă cu o cremă de protecție cu factor SPF 50, că deciziile justiției române, documentele emise de Interpol și tratatele europene de extrădare nu valorează nimic. Kalimera!

Pedepsiții pedepsesc societatea și se răzbună

În fiecare lună, de la Oprescu la Săvulescu, de la Ghiță la Costea, de la Popovici la Adamescu jr, de la Vîlcov la Burci și alte zeci și zeci de persoane mai puțin cunoscute, toți urmăriți sau deja condamnați definitiv, fug din țară. De acolo, ei își continuă, netulburați, afacerile și influențele din România. 

Fugarii se implică în acțiuni politice în țară, fac jocuri cu televiziuni, iau contracte din bani publici din județele unde au influență, trag sforile într-o lume din care, doar teoretic, au fost excluși, tocmai pentru că societatea, prin justiție, a considerat că merită excluși o vreme. 

În loc de acceptarea pedepsei lor, ei sunt cei care, de fapt, au puterea de a pedepsi societatea, de a se revanșa. 

Ce face statul român? Nici Ministerul de Justiție de la București, nici Ministerul de Externe, nici Guvernul sau președintele Klaus Iohannis nu întreprind nimic consistent pentru a restaura încrederea românilor în propria justiție și în egalitatea de tratament față de celelalte țări UE. 

Până se va muta în Est puterea Europei, crește văzând cu ochii furia oamenilor

Cazul cumnatului lui Mircea Geoană vine în răspăr cu tot ce a declarat politicianul în ultimii ani: a vorbit tinerilor despre încredere, șanse egale și integritate, despre o Românie schimbată în bine, despre faptul că „noul pol de putere al Europei migrează spre Est”. S-o muta în Est, pe vorbe. 

Deocamdată, cum se zice în fotbal, românii observă cu o resemnare plină de dezgust că se înclină terenul spre Vest, la câtă influență, bani și ani de pușcărie se mută odată cu fugarii care-și cumpără libertatea în Occident. 

Și, de acolo, ei continuă să manipuleze și să țină sub o influență plafonantă aceeași țară cu democrație de cazarmă și care își exportă competențele și voințele. 

Situația la zi stă astfel: avem un secretar general adjunct NATO, aspirant la Cotroceni și o fostă șefă a Crucii Roșii din România care s-au arătat gata să se ocupe, cu sensibilitate umană, de familia unui om care nu a plecat să muncească, de neajunsuri, în străinătate, ci a ales să fugă, de frică, după ce a fost condamnat pentru un furt masiv din banii publici. 

Așa arată o apărare „pe bază de valori” a flancului sudic al NATO și o platformă prezidențială de nerefuzat.

Urmărește-ne pe Google News