În bătălia politică a intrat rapid și candidatul PSD Marcel Ciolacu care a susținut nici mai mult nici mai puțin că există deja servere cu ferme de boți într-o clădire din Capitală, care ar lucra pentru campania lui Mircea Geoană. 

Aflându-ne pe ultima sută de metri a campaniei electorale, jurnaliștii specializați în fact-checking ar trebui să deslușească rapid ce este adevăr și ce este minciună în acest thriller electoral, ca românii să poată trage concluzii raționale. Să probezi cu instrumente jurnalistice că există un deal asumat între Mircea Geoană și Tal Hanan poate necesita însă mult timp, iar adevărul gol-goluț elucidat după primul tur al alegerilor prezidențiale oricum nu ar mai fi relevant. 

Miza acestor acuzații este bătălia politică fără scrupule pentru cine va intra în turul al doilea. Este evident că Marcel Ciolacu nu dorește să joace finala prezidențială în competiție directă cu Geoană, cu atât mai mult cu cât așa-numitul independent este un fost pesedist care mențiune conexiuni cu actuali membri PSD, iar bătălia ar fi una grea pentru ambii.

Așa cum este evident că este în interesul politic al Elenei Lasconi să adune voturi mai multe decât Geoană, pentru un personaj proaspăt politic cum este ea, intrarea în sine în finala prezidențială reprezentând o mare victorie. Lasconi apelează astfel la orice armă are la îndemână, inclusiv la decredibilizarea jurnaliștilor, așa cum a procedat și Mircea Geoană pus în fața investigației Context. 

Strict din perspectiva cetățeanului de rând, spectacolul politic devine însă din ce în ce mai dezamăgitor, pentru că asistă neputincios la degradarea jocului politic fără să aibă niciun fel de armă împotriva acestei situații. Nu numai că această garnitură de candidați pentru cea mai puternică funcție în stat nu trece simultan standardele de competență și integritate, dar nici nu impune linii roșii de natură morală, care nu se pot trece într-o luptă pentru putere dusă într-un mod civilizat.

Realist vorbind, acest tip de jocuri electorale murdare nu sunt un specific al României, să ne amintim că un pattern asemănător s-a întâmplat și în campania americană din anul 2016, când scurgeri rusești de informații, care o defavorizau pe Hillary Clinton, au fost folosite fără scrupule (inclusiv de presa liberală) în avantajul lui Donald Trump, acesta reușind de altfel să obțină primul său mandat de președinte. 

E plină istoria de jocuri machiavelice de putere, dar ele nu ar trebui să ducă la un sentiment de resemnare din partea electoratului. Resemnarea electoratului nu face decât să mențină și mai mult această criză de leadership politic prin care trece România, or acest cerc vicios ar trebui spart undeva, astfel încât clasa politică să înceapă să producă și acei lideri capabili să aprindă sentimente pozitive, cum este speranța, în rândul românilor. 

Așa cum explicam într-o opinie recentă, emoția/iraționalitatea este cea care va decide președintele României pentru următorii cinci ani, întrucât rațiunea ne facem să avem dubii în privința tuturor candidaților. Odată ajuns la acest adevăr dureros, perioada rămasă până la ziua votului devine o formalitate dezamăgitoare. 

Și, totuși, ce va fi după aceste alegeri? Ce ar trebui să facem astfel încât să apară și acei lideri pentru care să avem sentimentul că votăm senini cu ambele mâini, nu să alegem resemnați acel personaj politic cel mai puțin toxic odată ce puterea ajunge în mâinile lui? 

 
 

Urmărește-ne pe Google News