Mobilitatea globală a talentelor, ca vector al dezvoltării. Ce exemple poate urma România în domeniul imigrației înalt calificate

Când vine însă vorba despre politica de imigrație selectivă a marilor puteri, apar surprinzătoare diferențe de abordare. Și surpriza cea mai mare ne este oferită chiar de prima democrație a lumii – SUA – o națiune… de imigranți, care și-a consolidat supremația prin aportul succesiv al nenumăratelor inteligențe strălucite pe care a reușit să le atragă, din secolul XIX până mai ieri. Azi însă, SUA au unul dintre cele mai birocratice și rigide sisteme legale de filtrare a imigranților și nu e vorba doar despre „zidul lui Trump” sau de groaza burghezului american cu bunăstare erodată față de străinii care spală vase, ci de faptul că absolvenții străini ai universităților din Ivy League au minime șanse de a-și construi o carieră pe tărâm american. 

Străinii foarte calificați reprezintă doar 14% din populația SUA, dar asigură 36% din totalul inovațiilor. Legea imigrației cere însă ca fiecărei țări (indiferent de mărime și populație) să i se atribuie maximum 7% din vizele emise anual. Un cetățean străin care tocmai a absolvit summa cum laude M.I.T. sau Columbia University e trimis acasă, alături de zeci de mii de asemenea persoane, care și-ar fi dorit să lucreze în SUA. Regula celor 7% îl obligă bunăoară pe cetățenii indieni să aștepte emiterea unui „green card” chiar și… 134 de ani. Chiar dacă o companie vrea să-l angajeze pe un străin briliant, solicitând o viză profesională de tipul H-1B, ea va cheltui bani cu avocați, fără să-l obțină neapărat pe cel căutat pentru angajare, deși baza de recrutare e largă (73% dintre absolvenții străini de universități americane ar dori să rămână în SUA). Evident că state-mamut, precum China sau India, sunt penalizate economic prin fuga creierelor, dar statele super-dezvoltate nu frânează fenomenul din altruism, ci din incompetență (nu-i poți cere unui ofițer de la biroul de imigrări să evalueze potențialul științific sau în general creativ de care dispune un solicitant de viză îndelungată). 

Recomandări

Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”

Două exemple pozitive ne sunt oferite de Dubai și Portugalia, care și-au flexibilizat enorm legislația pentru a atrage cât mai multe creiere din străinătate. Dubai acordă o viză de zece ani oricui face dovada că va avea acolo un venit lunar de cel puțin 13.600 $, iar formalitățile de instalare – card local de identitate, permis de conducere, un număr de telefon și un card de credit (ca și „licența” pentru a cumpăra alcool) – nu durează decât o săptămână. În ce o privește, Portugalia a fabricat un pachet de facilități care au transformat-o într-una dintre destinațiile favorite ale nomazilor digitali, tot mai numeroși, mai creativi și superior educați în ultimul deceniu. 

Deși suntem o țară cu felurite minorități etnice, deja afectată de o emigrație care, după 1989, a pus umărul la prosperitatea Europei de Vest, ajutând totodată familiile rămase acasă, se cade să admitem că rămânem, ca mentalitate colectivă, o societate autocentrată și ușor xenofobă. Atunci când guvernul, presat de mediul privat, acordă 100k de vize anuale, cei veniți din Asia, pentru a completa golurile de pe piața autohtonă a muncii, sunt aproape exclusiv tineri necalificați, care se ocupă de livrări Glovo, când nu lucrează în restaurante și în construcții. Citeam zilele trecute că 10.000 de străini studiază medicina la noi, dar n-au voie să rămână pentru a o profesa, chit că mii de medici români s-au expatriat, și avem o acută nevoie de cadre medicale. Pe scurt, junii din Pakistan sau Sri Lanka pe care ne-am obișnuit să-i vedem în orașele noastre intră exact în rolul asumat în ultimele decenii de românii plecați prin Italia, Spania, Germania, Franța și UK. 

Recomandări

Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”

N-ar strica să gândim o politică menită să atragă și personal înalt calificat, mai ales că vom intra, nu peste multă vreme, în clasa de top a membrilor OECD, ceea ce va face din România, oricum bogată în patrimoniu natural și construit, o destinație mult mai atractivă. Un schimb interguvernamental de experiență cu Portugalia ne-ar prinde bine în acest sens, dacă inerțiile în care ne complacem ar putea fi treptat dislocate.  

Foto ilustrativ: 123rf

Urmărește-ne pe Google News