O iarnă implacabilă este decorul în care derulează Stere Gulea ultimul episod din trilogia Moromeţilor 3. Reconstituie în filigran o etapă istorică, privind-o prin ochelarii cu dioptrii mari ai lui Marin Preda.
Obsedantul deceniu, ca iarnă fără ieşire pentru protagonişti, este radiografia intelectualului român în stalinism. Răsucirile interioare ale eroului – interpretat impecabil de Alex Călin – nu au stridenţele cu care ne-a obişnuit o întreagă filmografie dedicată epocii. Nu obişnuita muzică de fanfară a acesteia, ci muzica de cameră a lui Stere Gulea pune personajele în relaţie, chiar şi în scenele crude, culminând cu arderea cărţilor. Triunghiul amoros care pulsează în acest Moromeţii îşi consumă drama aproape în şoaptă – jocul Olimpiei Melinte şi al Marei Bugarin respiră cu fineţe psihologică în atmosfera filmului.
Între confuzie şi dezmeticire, între obediență şi revoltă, Niculae Moromete patinează pe gheaţa subţire a existenţei sale, într-o lume unde duplicitatea se instalează ca să dăinuie.
Figura tutelară a tatălui, spiritul ţărănesc întrupat, greu de strivit până şi de tăvălugul cooperativizării, este adusă pe ecran, într-un registru de la încrâncenare la candoare, de Horaţiu Mălăele. De neuitat intonaţia şi mina replicii „Măi, Niculae, la om, totul porneşte de la cap”.
Magician al alb-negrului, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile pictează cu lumină pe muzica evocator-neliniştitoare a lui Cristian Lolea, izbutind să te pătrundă de frigul obsedantului deceniu.
Moromeţii 3 – un film de referinţă, prin care Stere Gulea îşi marchează vârful ascensiunii artistice.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!