ComenteazăTehnologia aștepta pe preșul din fața ușii de minim zece ani. Parte din găurile din pereții caselor noastre, acelea prin care trece fibra optică, sunt ferestrele spre viitorul nu foarte îndepărtat pe care le-am ignorat suveran. Viitorul era aici, la îndemână, doar că nu eram pregătiți pentru el.
Ce veți citi în continuare nu este un studiu științific. Este o
posibilă viziune, un exercițiu. Nu este nici riguros statistic, dar nici
ficțiune. Tratați cu indulgență.
Experimentul pe care nimeni nu și-l permitea
Ce ne-a lipsit să facem mai devreme pașii ce vor urma?
Certitudinea că se poate.
A fost nevoie de o pandemie mondială – cel puțin la nivel declarativ – pentru a ne da seama că da, se poate și că, da, lucrurile se vor schimba.
„De circa o lună, de când toţi colegii de la sediu, vreo 2.500 de oameni, lucrează de acasă. Noi ne-am temut că va fi dezastru, însă productivitatea oamenilor a crescut. Cred că asta va fi norma şi asta va rămâne într-un procent foarte mare. Eu mă gândesc de ce să mai chinuim oamenii să stea două ore dus şi două întors în trafic. Dintre cei 2.500 de angajaţi, nu se vor întoarce toţi la birou după această criză“. Aceasta este declarația lui Iulian Stanciu, CEO al eMAG.
eMAG este nu doar cel mai mare retailer online din România, care vinde aproape orice, de la chipsuri la automobile, ci și o companie care a inovat mereu pe piața românească. A existat viziune, îndrăzneală și au fost, deloc de neglijat, și resurse financiare.
Dar nici măcar eMAG n-a avut îndrăzneala să experimenteze pe scară largă munca la domiciliu. Pentru că un astfel de experiment, cu multe necunoscute, greu de controlat, greu de implementat, ar fi presupus întreruperi în fluxul de zi cu zi, inerente bâlbâieli tehnice, infinite reglaje fine. În vremuri normale, cu cât compania este mai mare, cu atât astfel de experimente sunt mai greu de făcut. Inerția unei firme cu mii de angajați este asemănătoare cu cea a unui petrolier uriaș. Oricât și-ar dori să fie sprințar și să se poată adapta rapid, să vireze ca o barcă de viteză, tot are nevoie de kilometri pentru a frâna sau pentru a schimba cursul.
Dar pandemia, ce pare a-i fi luat absolut pe toți prin surprindere, a transformat experimentele îndelung amânate în decizii rapide de business, a forțat trecerea peste noapte la un mod de lucru pe care mulți își propuneau doar să-l discute poate peste 2-3 ani, poate la sfârșitul deceniului.
Noutatea care nu e noutate
Munca la domiciliu sau telemunca nu este nici pe departe o noutate. S-a crezut și încă se mai crede, însă, că sunt foarte puține meserii care se pot practica de acasă. Numai că această credință ține mai degrabă de modelul de muncă al epocii industriale și postindustriale. Considerăm că progresul, evoluția sunt liniare și unidirecționale.
Dacă reunirea micilor artizani și meșteșugari în fabrici din ce în ce mai mari a fost o evoluție, am rămas blocați în această paradigmă. S-a considerat că nu se poate merge decât în această direcție: fabrici din ce în ce mai mari, angajați din ce în ce mai mulți lucrând în aceste fabrici, clădiri din ce în ce mai mari, birouri din ce în ce mai mai multe, angajați din ce în ce mai mulți lucrând la aceste birouri, pentru a acoperi volumul de muncă din ce în ce mai mare.
Desigur, există domenii, în special în zona industriilor grele,
unde nu se poate lucra de acasă. Dar aici este altă poveste. Sfârșitul
actualului mod de lucru în industriile grele nu este răspândirea lucrului de
acasă, ci automatizarea, robotizarea. Cum am spus, altă poveste, altă discuție.
Cerințele specifice celor mai multe joburi de birou, însă, pot fi îndeplinite și de acasă. Actuala criză medical-economică a întărit ceea ce mulți știau sau profețeau, dar puțini erau dispuși să accepte: munca de acasă nu mai este doar apanajul liber-profesioniștilor, al freelancerilor și al profesioniștilor independenți, ci poate fi extinsă.
Schimbare impusă de economii și creșterea profitului, nu de
viziune
Creșterea productivității observată de către Iulian Stanciu este, poate, înșelătoare. În această perioadă, în care mulți au fost obligați de restricțiile de circulație și de impunerea distanțării sociale să lucreze de acasă, angajații au muncit, real, mai multe ore decât munceau la birou.
Cele 8 ore legale ale unei zile de muncă s-au transformat, în multe cazuri, în 10 sau 12, fără a se plăti ore suplimentare. Dar angajatorul reține, în subconștient, o zi de muncă. Atât. Angajatul care venea la birou la ora 8.00 și pleca, rupând ușa, la 17.00 (luând în calcul și pauza de masă de o oră), a lucrat, în perioada asta, de la 8.00 la 18.00 sau chiar 20.00. Nu avea ce ușă să rupă, pentru că nu avea unde să plece.
Sarcinile neterminate într-o zi de lucru normală și lăsate pe a doua zi, deși mai era nevoie doar de 25 de minute pentru finalizare, s-au transformat în sarcini rezolvate în aceeași zi. Timpul de lucru s-a extins, orele nepetrecute în trafic fiind considerate, iată, un câștig pentru angajator și, în același timp, orele de lucru s-au amestecat cu orele de odihnă, telefoanele au rămas deschise, diferența dintre timp-spațiu privat și birou aproape că a dispărut.
Acestea sunt abuzuri și autoabuzuri generate de schimbarea rapidă și de incertitudinea locului de muncă în perioada de criză. Ele se vor regla în timp, mult mai rapid decât ne imaginăm acum.
Ce rămâne este certitudinea multor angajatori că pot face economii folosind munca la domiciliu și, astfel, pot crește rata de profit, mulțumindu-și acționarii.
Povara din perioada stării de urgență
De exemplu, în cele două luni ale stării de urgență (încă nefinalizate), chiria pentru spațiile de birouri și utilitățile plătite a fost o povară pentru angajatori, în măsura în care nu au folosit aceste spații. Oricum, spațiile de birouri, acolo unde nu se lucrează în fluxuri de 24/7, sunt oarecum o risipă de resurse. Dacă ai un model de afacere care presupune un program de doar 8 ore pe zi, timp de 5 zile pe săptămână, spațiile de birouri, de fapt, sunt folosite cam 2.112 ore pe an. Dar plătești chirie și pentru restul de 6.648 de ore. Folosești 1/3, plătești pentru întreg, pentru că ocupi spațiul respectiv.
Având foarte mulți angajați care, iată, pot lucra foarte productiv de acasă, angajatorii își vor pune foarte serios chestiunea utilității unor birouri vaste și scumpe. Vor renunța destul de rapid la ele, păstrând doar strictul necesar. Vor economisi nu 66% din costurile administrativ-locative, ci, probabil, 90% sau chiar mai mult.
Vă propun pentru episoadele următoare o trecere în revistă mult mai aplicată a schimbărilor potențiale, pe categorii: locuire și domeniul imobiliar, transport și trafic, alimentație publică și retail, turism, mediu, comunitate/civism, democrație și alte câteva.