ComenteazăVedete precum Inna, Andra și Selly au tot fost intervievați; la fel și megaexperții din Parlament și din televiziunile naționale. Mie mi se par mai interesanți ceilalți – oamenii obișnuiți care și-au câștigat statutul de influencer de talie medie nu pentru că-i știa lumea de la televizor și nici pentru că i-a făcut mama foarte frumoși, ci pentru că scriu zilnic postări care, într-un fel sau în altul, pun degetul pe rană și sunt share-uite de mulți alți locuitori ai Facebook-ului de limbă română.
Am vorbit cu trei astfel de influenceri „organici”: Dana Hering, Sorin Cucerai și Marius Comper. Trei oameni pe care îi separă multe (vârsta, experiențele de viață, geografia, meseria), dar care au un lucru important în comun: nefiind vedete umflate cu pompa, vocea lor contează în FB-ul românesc, iar în subsolul postărilor lor se dau bătălii ideologice acerbe între oameni care-i iau în serios și-și fac timp să se ia la trântă cu subiectele propuse de ei.
I-am întrebat pe toți trei ce-i mână în luptă și cum gestionează interacțiunile mai mult sau mai puțin contondente de pe paginile lor.
Cine sunt cei trei influenceri
Dana Hering (51 de ani) este asistent medical în Stockholm, Suedia. Este originară din Oradea și e plecată din țară din 2012. A devenit cunoscută pe FB-ul românesc pe vremea referendumului Coaliției pentru Familie din 2018, când se lua în bețe constant cu vocile anti-LGBTQ și pe pagina ei și pe paginile lor și pe teren neutru. A intrat în PLUS din 2018, iar acum e membră USR Diaspora.
Are 3.639 de friends și în jur de 7.000 de followers.
Sorin Cucerai (53 de ani) este consultant în marketingul politic. Locuiește în București, dar nu lucrează de obicei cu clienți din România, pentru că, zice el, „am o părere relativ proastă despre politicienii români, nu în sens ideologic, ci în sens strict profesional, ca politicieni – mi se par slabi, nu-s politicieni profesioniști și atunci e greu să lucrezi cu ei”. Este cunoscut pe Facebook pentru analizele sale politice și socioculturale, mai ales acelea în care contestă încăpățânarea unora de a percepe politica strict prin prisma ideologiilor „de stânga” și „de dreapta”.
Are 2.815 de friends. Nu are followers, pentru că și-a setat profilul pe Friends Only.
Marius Comper (36 ani) locuiește în Londra și este International Editor la NewsNow.co.uk, un site care agreghează știri din surse verificate. Pe Facebook, este de unul singur o instituție de presă, postând la foc automat linkuri la știri și analize. Fiecare link e însoțit de câteva paragrafe luate cu copy/paste din articol, ceea ce de multe ori elimină necesitatea de a deschide linkul în alt tab. Selecția acelor paragrafe, combinată cu frecvența postărilor și diversitatea surselor, îi asigură lui Comper popularitatea pe FB.
Are maximul de 5.000 de friends și 13.623 de followers.
Jurnal sau persuasiune?
În mod previzibil pentru niște influenceri accidentali, niciunul nu se consideră a fi influencer, pentru că nu fac niciun efort să-și extindă reach-ul ajustându-și postările pentru a păcăli algoritmii Facebook-ului sau căutând să culeagă cât mai mulți prieteni și followers.
Toți trei spun că nu postează strategic. Toți susțin că scriu doar despre subiecte care îi interesează cu adevărat.
Însă chiar dacă nu vin neapărat în întâmpinarea publicului cu subiecte incitante, nu le este totuși complet indiferentă reacția celor care îi citesc. N-or fi având ei strategie de comunicare, dar au totuși o „agendă publică”.
Pentru Comper, ea este centrată în primul rând pe informarea cititorului despre subiecte și surse mai puțin cunoscute, dar la Cucerai și Hering există și un element clar de persuasiune, chiar dacă ambii ezită să-l catalogheze ca atare.
„N-am scris niciodată pentru influență și ca să manipulez pe cineva. Mi-am exprimat doar niște opinii și de câte ori a fost cazul am insistat că acestea nu obligă pe nimeni la nimic. Sunt doar opiniile mele și atât. Dacă se ia cineva după ele este treaba lui și responsabilitatea lui. Eu nu încerc să conving pe nimeni de nimic”, spune mai întâi Cucerai.
Când îl întreb însă despre postările în care îi calcă pe coadă pe stângiștii sau dreptacii angajați, își admite o oarecare misiune ideologică, izvorâtă din propria sa experiență.
„Recunosc ca agendă personală punctul acesta de a dezgrădina oamenii din tabere. Eu am pornit, intelectual vorbind, dintr-o sectă: am fost libertarian. Libertarianismul este o sectă realmente. Și odată ce am ieșit din secta asta, sunt atent la alți oameni din alte secte, pe ideea că le pot și lor flexibiliza punctele de vedere, ca să trăim într-o lume mai puțin sectară”.
Acum două săptămâni, Cucerai a scris o postare despre „tabuurile și necunoscutele” orgasmului femeii. A pus și o bibliografie. Postarea a făcut înconjorul Facebook-ului românesc, fiind distribuită de mai bine de 1.300 de ori direct de la el de pe cont și comentată la nesfârșit, pe toate vocile, de progresiști, feministe, conservatori sau băgători în seamă. Spune că nu l-a interesat să urmărească reacțiile „pentru că nu sunt narcisist și nici n-am avut timp”.
Aceeași dinamică e prezentă și la Hering. La început spune că activitatea ei pe Facebook constă în a-și spune „o părere și lumea este sau nu de-acord cu ea”, fără niciun scop de influențare a opiniei publice. Însă vorbește mai apoi și de „majoritatea tăcută” care citește discuțiile aprinse fără a comenta la ele și căreia merită să-i vorbești.
Vezi, aici poți să zici de „influencer”. [Postările] contează pentru a orienta un curent de opinie. Dar nu neapărat pentru a impune o părere. Modelul meu a fost mereu „Asta fac, asta încerc. Dacă vreți, haideți cu mine”.
Dana Hering:
Relația cu postacii
Bun, dacă n-au o strategie asumată de postare, au totuși una de gestionare a necunoscuților care îi urmăresc, le comentează la postări, îi laudă, îi trolează, îi spamează sau se ceartă cu alții în comentarii?
Așa cum ne-am aștepta de la niște oameni obișnuiți care învață cu ce se mănâncă social media în același ritm ca și noi, cei trei au într-adevăr o astfel de strategie, dar e fluidă și în general reacționară. Au început cu entuziasm, răspunzând multor comentarii, și s-au liniștit pe parcurs, după ce au fost curentați de câteva ori de către echipe de troli sau postaci cu idei puține, dar fixe.
„Am avut o perioadă în care postările erau publice. Am avut un tip de atac de hate foarte bizar, care m-a supărat destul de mult și, ca să păstrez echilibrul emoțional, am lăsat ca postările să fie doar pentru prieteni”, povestește Cucerai. Acum răspunde doar atunci când simte nevoie să-și nuanțeze postarea și când e convins că interlocutorul este de bună credință, un statut care online se cucerește greu și se pierde ușor.
Comper și Hering au o politică foarte liberală față de cei care vin la ei pe pagină. „Am doar 57 de oameni blocați în 10-12 ani de luptă pe Facebook”, spune Hering. „Singurul motiv pentru care blochez pe cineva este limbajul. Dacă te contrazici cu mine civilizat este perfect ok. La mitocani, mârlani, înjurături – acolo spun stop și te-am blocat, dacă nu înțelegi despre ce e vorba”.
Comper e în asentiment cu această abordare.
Dacă tot banezi așa, sistematic, oameni care deviază de la perspectiva ta asupra lumii, o să ajungi să vorbești singur. De-a lungul timpului, am avut și comentarii constructive și utile de la oameni care au fost neconstructivi și chiar aberanți pe alte teme.
Marius Comper:
Nici Cucerai, deși și-a restricționat mult profilul, n-are treabă în general cu criticii pe care îi are deja la friends. „În general blochez foarte rar și sunt tolerant cu puncte de vedere extrem de diverse, inclusiv cu puncte de vedere cărora le sunt profund ostil. Bunăoară, nu blochez teorii antivacciniste ale conspirației, pentru că nu blochez ideologic în niciun fel”, spune el.
Cred că a trăi într-o lume liberă presupune și plata unui preț, iar prețul este de a tolera puncte de vedere care ție ți se par scandaloase. Blochez doar când mitocănia este excesivă.
Sorin Cucerai:
Toți trei au învățat să nu se mai implice emoțional foarte mult în discuțiile în contradictoriu de pe Facebook, dar le mai sare muștarul câteodată,
„Mă enervez destul de rar, poate punctual, la anumite chestii. Asta în general este o excepție, deoarece nu prea mă implic foarte-foarte emoțional. Poate pe vremuri comentam mai mult când aveam ceva util de zis. Acum mai comentez și uneori de fun, de dragul hârjonelii“ spune Comper. Ultima oară când i-a sărit binișor țandăra a fost în zilele disputei AstraZeneca-UK-Comisia Europeană, când a fost dezamăgit de atitudinea Comisiei și vizibil iritat de unele comentarii ale celor care o apărau.
Cât de multă vreme petrec pe Facebook
Comper citește o grămadă de știri pe Internet în fiecare zi, pentru că e parte din slujba lui, așa că nu îi este foarte greu să susțină un ritm ridicat de postare pe Facebook.
Hering, care lucrează într-un spital, postează mult în timpii morți din turele de noapte. „Eu par că sunt pe Facebook tot timpul”, spune ea, râzând. „În realitate, nu-i așa. Îmi văd de treaba mea, mă duc la muncă, fac cumpărăturile, am întâlniri cu prietenii, călătoresc foarte mult. Dar pentru că dau scroll foarte repede, scriu foarte repede, răspund la lucrurile care mie mi se par esențiale, pare că sunt tot timpul pe Facebook. Facebook-ul este parte integrantă a vieții mele! Este felul în care comunic cu prietenii, cu familia, felul în care schimb impresii. La mine e integrat foarte bine în viața cotidiană. N-aș putea să spun exact cât timp stau pe Facebook”.
Cucerai spune că petrece în medie două, trei ore pe zi citind și postând pe Facebook, „de regulă după-masă, seara și un pic dimineața”.
Cum evită dezinformarea
Oricât de mult ar ezita să se autocatalogheze drept „influencers”, cei trei sunt conștienți că multă lume se uită la ei și fac tot posibilul să evite colportarea de fake news.
Comper se folosește din plin de experiența de jurnalist pentru a mirosi informația lipsită de credibilitate. „Încerc să fiu responsabil și să nu postez lucruri neadevărate. Am mai avut câteva scăpări și am învățat din ele. În general sunt precaut. Lucrând în domeniul ăsta de mult timp, cam știu sursele și am o bună înțelegere a peisajului media. Eu urmăresc foarte, foarte mulți jurnaliști și știu cum au scris de-a lungul timpului la diferite publicații, așa că le cunosc track-record-ul. De-a lungul unui deceniu cam ajungi să înțelegi ce e plauzibil (și ce nu)”, spune Comper.
Și Cucerai s-a ars cu ciorba de câteva ori și acum suflă și-n iaurt.
„Odată a fost un fals discurs al Papei. Foarte progresist discursul. Dar era un hoax, iar eu dădusem share la chestia asta. A doua oară mi s-a întâmplat pe vremea luptei anticorupție, când într-o publicație britanică, dacă nu mă înșel, am găsit o analiză a unui ONG critică la modelul românesc de luptă anticorupție. Ridica niște probleme. Și-am luat-o de bună. Când colo era ONG-ul lui Adamescu, o fundație fantomă care-i făcea PR ăstuia. Groaznic”, își amintește Cucerai.
Am ajuns să promovez baronii locali bizari fără să-mi dau seama. Evident că și în cazul discursului Papei și în cazul prostioarei celeilalte cu Adamescu, mi-am exprimat public scuzele, am atenționat că e o greșeală, că-i fake news, pentru că așa mi se pare etic să faci.
Sorin Cucerai:
Al treilea episod de fake news prin care a trecut Cucerai a fost legat de Dan Barna. Influencer-ul spune că a făcut o „mică investigație” și a găsit un conflict de interese între copreședintele USR PLUS și o firmă care ar fi fost tot a lui sau apropiată de el.
„Și iarăși flamboiant am expus cazul public pe Facebook. Când colo, firma aia n-avea nicio legătură (cu el) și nu era din Sibiu cum credeam eu, în ciuda a ceea ce găsisem eu. Făcusem niște greșeli absolut grosolane”, explică Sorin Cucerai.
„Menționez cazul ăsta pentru că a fost singurul caz în care imediat cum mi s-a atras atenția am făcut absolut toate rectificările, dar am și șters postarea. Pe-alea cu Adamescu și cu Papa nu le-am șters, dar pe asta da, deși în mod normal nu se șterg astfel de postări, pentru că m-am temut că lumea o va distribui chiar dacă e precizat că e falsă. Va lua din ea ce-i convine, cum se fac acum capturi de ecran, și se va transforma într-o campanie bizară anti-Barna care ar fi pornit de la mine într-un mod absurd. Și n-am vrut să fac lucrul ăsta. Deși nu e etic să-ți ștergi postările, în cazul ăsta am considerat că e etic”, încheie Cucerai.
„Feministă născută, nu făcută”
Pentru Hering, momentul care i-a schimbat radical relația cu Facebook-ul a fost campania Coaliției pentru Familie de a modifica Constituția României pentru a elimina orice șansă de căsătorie între parteneri de același sex. A descoperit că poate face valuri, atrăgând și aprecieri și înjurături.
Am depus enorm de multă muncă în campania anti-CpF și asta a însemnat nu numai postări pe Facebook, dar și lupta la baionetă, așa, om cu om. Am fost atunci efectiv în bulele conservatoare zi și noapte, că îmi spuneau ăștia că sunt trol. Nu cred că m-au uitat foarte mulți.
Dana Hering:
N-au uitat-o, iar acum unii n-o mai scot din „sexo-marxistă”, un termen consacrat la noi de către profesorul Adrian Papahagi.
„Povestea asta cu sexo-marxismul am depistat-o foarte repede ca fiind o etichetă. (Era menită) a eticheta un grup de oameni cu scopul de a-i nimici – că asta era ideea, noi eram dușmanii lor. Cu eticheta asta de «sexo-marxiști» se pot identifica cei care luptă împotriva tradiționalului, împotriva valorilor noastre scumpe. Inițial a prins foarte repede nu numai în bula CpF-istă, ci peste tot și începuse să devină oarecum periculoasă. Și atunci da, mi-am asumat că sunt sexo-marxista neamului. Și am reușit să demontăm [eticheta], fiindcă a devenit un subiect de mișto. Toată lumea râde, toată lumea e deja sexo-marxistă. Sexo-marxismul nu înseamnă nimic”.
Eu sunt progresistă de rit vechi, să spunem. Eu sunt feministă născută, nu făcută. În România eram la fel de feministă fără să știu mare lucru despre feminism la ora respectivă, prin felul în care s-a derulat toată viața mea și atitudinea pe care am avut-o de-a lungul timpului. Deci feminismul este un lucru care m-a îmbrățișat el pe mine, nu l-am îmbrățișat eu pe el.
Dana Hering:
„Cu drepturile minorităților a fost la fel. Eu am crescut într-un oraș multicultural. Era absolut firesc să nu consider că există vreun fel de diferență între minoritatea maghiară sau minoritatea romă [și majoritatea română]. Venind aici, în Suedia, unde există foarte multe culturi și oameni de rase diferite, de culturi diferite, a fost foarte simplu să mă integrez”, spune Hering, al cărei profil de Facebook e el însuși o țară mică și multiculturală.