ComenteazăExistă oameni, deci și români, care sunt în posesia grației de a sări peste rahatul din drum. Nu-l miros, nu-l văd, nu există. Viața e frumoasă și frumos mirositoare. Eu nu posed această grație. Dacă am călcat în rahat, ceea ce fac cu oarecare frecvență, metaforic vorbind, îmi trebuie vreo două săptămâni să uit mirosul.
Există oameni, deci și români, care nu văd decât căprioarele pe câmpiile României. Eu sunt genul care văd lupii. Și chiar dacă sunt departe de câmpiile României, lupii tot îi văd. Și rahaturile lor.
La vederea lupilor, oriunde ar fi ei, am un sentiment de deja-vu care mă trimite la “acasă”.
L-am avut când am deschis televizorul într-o dimineață să aud că acele 7 tablouri minunate de la Kunsthal în Rotterdam au fost furate de români. Iar săptămâna asta l-am avut din nou.
Victor Ponta și soția pe aeroport
A nu se trage concluzia că românii sunt toți, mai știu eu, nici nu-ndrăznesc să formulez. Nu. Întâlnesc tot felul de români în Olanda, de treabă, mai puțin de treabă, “realizați” sau în pragul sărăciei, studenți, artiști.
Unii atât de minunați, încât i-aș lua acasă, dacă acasă ar fi ceva mai definit. Nu mă înțelegeți greșit, eu vorbesc de un deja-vu pe care-l am uneori, ca atunci când l-am auzit pe Ponta pe Schiphol conversând cu prima nevastă, când încă nu era prim-ministru.
Un deja-vu care-mi face bila să se revolte. Uneori vreau să mă fac că plouă, dar bila nu poți s-o minți.
Așa mă uitam săptămâna asta la un documentar în premieră pe Netflix, din 23 iulie anul coronei, “(On)wel”, despre uleiuri esențiale, de parc-aș fi știut că iar o să mă ia cu greață. De la uleiuri esențiale s-a trecut scurt la kama sutra și după o poveste cu traume americane trecem în Thailanda, acasă la kamasutra, unde un guru vindecă orice traumă, americană sau neamericană.
Atunci am avut deja-vu-ul și bila mi-a dat semne că trăiește. Cum să recunoști un om pe care nu l-ai văzut niciodată? Uite că se poate, dacă e român. Cum să fie român, doar îl cheamă Swami Vivekananda Saraswati?
Dar nu te pui cu presentimentul. Sub imaginea lui Swami citesc Narcis Tarcău și oricât de trecută pe furculision aș fi, un nume românesc tot îl recunosc. Dar îmi calmez bila, pentru că pe ecran plânge o domnișoară că a fost violată de domnul guru.
Una, două, pe internet citesc că 31 de femei au depus plângere împotriva lui Swami din Bacău, pe motiv că le-ar fi abuzat sexual. 31 de femei și doi bărbați. Să nu se zică c-am fi înapoiați, noi ăștia care-am stat atâția ani ascunși după cortina de fier.
M-am uital lung la el, la Narcis al nostru. Seamănă un pic cu Adrian Cioroianu. M-am întrebat cum o fi fost acasă la el când a crescut?
Ce-l mână pe Narcis în lupta de a înșela, abuza, viola, atât de departe de vatra strămoșească din Bacău?
Ce s-ar fi ales de el dacă rămânea în Bacău? Cine i-or fi fost părintii, ce l-o fi învățat învățătoarea, chestii de-astea puerile, că de la șoc nu mai gândeam coerent. O fi mândru că s-a realizat, guru peste sutele de femei cărora le vindecă prin viol blocajele sexuale? Povestea oare între două violuri despre țara natală?
A visat din copilărie să fie guru și, precum maestrul lui, Bivolaru, a visat să aibă un harem de fecioare?
Citesc în presa olandeză că acelor cărora “tratamentul” li se părea un pic cam dubios le spunea că el știe mai bine și că o femeie ar trebui să aibă 5 parteneri diferiți pe săptămână.
Dar asta e știre de acum doi ani, între timp, guru din Bacău a fugit din Thailanda și (știre relativ nouă) s-a întors la același yogaresort, Agama, în Thailanda, unde continuă să vindece femei de blocaje sexuale. Încă nu i-a luat nici un jurnalist român un interviu? Câți români se pot lăuda cu o astfel de carieră în străinătate?
Lumea e mare, dar uneori pare că începe și se termină în Bacău. Unde eu nu am fost niciodată. Nici n-a fost nevoie, pentru că, oriunde aș fi, oriunde aș emigra, vine din când în când Bacăul la mine.