Născut în comunism, defect din producție. De ce cred că marcarea pe televiziuni a filmelor făcute înainte de 1990 e ridicolă

Ce propune CNA? CNA propune, astfel, două opțiuni la difuzarea filmelor: 1. Fie organizarea unei dezbateri, înaintea filmului, cu invitați care să cunoască producțiile cinematografice. 2. Fie afișarea pe ecran, la începutul difuzării, a unuia dintre mesajele: „Film realizat în perioada comunistă, în care difuzarea era condiționată de o viză a cenzurii” sau „Film realizat în perioada comunistă, în care funcționau cenzura şi propaganda de stat”.

Motivul? Ca telespectatorul să nu confunde filmul cu realitatea, să fie conștient că ce spune filmul și ce a fost în realitate sunt două lucruri diferite. Adică să impună un soi de mecanism de contrapropagandă – o propagandă pe invers. Cineva decide pentru noi care este sensul, adevărul, cum să ne uităm și interpretăm un film. Un soi de „mini-minister al adevărului” din Orwell. 

Cui i-a venit această idee năstrușnică? Senatorului USR de Constanţa Remus Negoi. USR e faimos prin legile-restricții: are, cred, până acum vreo 20 de propuneri legislative care au ca scop „interzicerea a ceva”: de la „interzicerea hrănirii porumbeilor” până la această lege. Am înțeles că era mai dură și CNA a „îmblânzit-o”.

Primul lucru care-mi vine în cap este simplu: acești oameni ne cred idioți. Pentru asta plătim senatori, parlamentari și instituții? Ca să facă o lege prin care să ne spună ceea ce știe un copil de grădiniță: „viața bate filmul” – „viața nu-i ca în film”. 

Recomandări

Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV

Dar la un film nu te uiți ca la o realitate: asta în mod normal se învață acasă, la școală, din experiență. Nu e nevoie de legi și „ministere ale adevărului” că reproduci autoritarism. La filmul artistic nu ne uităm pentru a afla „adevărul istoric”, ci pentru plăcerea de a ne afla în ficțiune, în poveste și pentru divertisment. 

Cu filmele de la Hollywood ce facem? Îl marcăm și pe Rambo?

Propagandă? Ideologie? Păi, filmul le poate conține, indiferent de regimul sau sistemul sub care se produce. Producția hollywoodiană dă clasă. Ce facem cu ele? Noi cei crescuți cu Rambo, dar educați în comunism știm bine asta: aplaudam când îi bătea pe sovietici de unul singur. Un singur Rambo face cât toată producția de la Buftea și Mosfilm împreună. Pe ce lume trăim? Ce facem? Le explicăm și pe acelea, le etichetăm – „pericol de propagandă capitalistă”? Sau există propagandă bună și propagandă proastă? Cine decide asta și cum? În numele cui?

Dar cu calupul de reclamă ce facem? Orice om educat vizual și care înțelege un minim din zona comunicării știe că reclama este propaganda mărfii, comerțului, profitului – reclama este propaganda care te minte pentru a-ți vinde lucruri inutile și a te face dependent de consum. Ce făceau în vechiul regim „politrucii” fac acum publicitarii: cei vechi vindeau „ideologie”, cei noi vând marfă, ideologia mărfii. Pe vremuri era o singură instituție – Ștefan Gheorghiu. Acum ai sute de instituții care produc această propagandă. Ce facem? Scriem: „Urmează un calup de propagandă a consumului care vă poate face dependenți”. 

Recomandări

Acord istoric: Uniunea Europeană îi propune lui Trump tarife „zero” la toate produsele industriale. „În caz contrar, vom răspunde prin contramăsuri”

Sau poate despre cenzură să vorbim? Păi, nu e o invenție comunistă. A existat și înainte, a existat și după și e diversă. Comuniștii, da, s-au folosit de ea la greu, dar cum procedăm? Cum pui disclaimer pe filmele lui Pintilie sau Tarkovski? Sau pe comediile nevinovate, dar foarte populare din acea epocă? Râd copiii de noi. Vă bateți joc de noi pe banii noștri.

Vorba criticului Paul Cernat: „Mai întâi, cei care se uită la ele n-o fac pentru latura lor istorică, ci pentru cea de ficțiune și divertisment. Să vezi, de pildă, în filmele cu BD niște forme parșive de intoxicare a tineretului cu idei comuniste arată nu doar lipsă de simț al umorului, ci și de simț al ridicolului. În al doilea rând, nici partea istorică nu e întotdeauna ineptă sau falsificatoare. Pe logica asta, legionarii ar trebui eroizați fiindcă erau demonizați de comuniști, iar un film ca «Actorul și sălbaticii» ar trebui și el «disclaimerizat»”.

Despre cenzură vorbim? Ați auzit de Codul Hays (Hays Code) sau Codul producției de film (The Motion Picture Production Code)? Denumirea de Hays provine de la creatorul său, Will H. Hays. Codul era un set de reguli din partea cenzurii care a condus producția majorității filmelor din Statele Unite lansate de studiourile importante în perioada 1930-1968. 

Vă imaginați cum ar fi să fie puse ștanțe pe toate filmele clasice americane cum că sunt produse sub Codul Hays? Iar un istoric al cinema-ului îmi șoptește: „codul ăla chiar era draconic de strict, urmărit cu sfințenie de toți producătorii de film de la Hollywood”. Ia încercați în America, în SUA o astfel de lege? 

Recomandări

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Dar poate să facem un pas mai departe. De ce să ne oprim doar la filme? În acea epocă s-a produs enorm de mult în multe alte domenii culturale care au trecut prin mecanisme similare. Ce facem cu producția de carte? Păi, cum să o lăsăm așa liberă să circule? Dacă o citesc cei tineri și se molipsesc: trebuie frumos ștanțate – „Carte realizată în perioada comunistă, în care funcționau cenzura şi propaganda de stat”. De la Preda la Sadoveanu și de la Labiș la Stănescu – toată producția.

Poate facem un pas mai departe: puțin să le curățăm, să scoatem lucrurile inutile, riscante, periculoase, nocive din operele epocii. Ca să nu dăuneze. Dacă tot am pornit pe această cale. Să facem „purificarea” până la capăt. Sună cunoscut? Parcă am mai trecut pe aici?

Bine că acum totul e perfect, fără cenzură, educația brici – România educată duduie-, scutiți de propagandă și ideologie. Oare? Nu, dragi „politruci” de la „ministerul adevărului” – toate aceste lucruri le avem din plin și unele mult mai agresive în diverse forme. Nu așa se luptă cu ele. 

Și o situație subversivă. Și dacă vin unii, de pe alt palier de interpretare, cu ideea de a extinde aceste plăcuțe explicative și pe zona arhitecturală și infrastructurii? „Aceste locuințe au fost făcute în RSR și oferite locatarilor gratuit”? Dacă se extinde și la infrastructură? Așa, ca să înțeleagă omul ce și cum, să nu creadă că s-au făcut sub Iliescu, Constantinescu, Băsescu sau Iohannis? Înțelegeți perversiunea situației? 

Istoria unei țări e o chestiune complicată. Indiferent ce regim se perindă pe aici, țara trebuie să aibă o unitate internă pentru că e un cumul de continuități. Că e monarhist, că e regimul Antonescu, că e fascist sau comunist, liberal sau social democrat – tot România este. Trecutul trebuie asumat demn și înțeles.

Dar ca să distingi în acest hățiș, e nevoie de educație, multă educație, nu contrapropagandă și „ministere ale adevărului”, care pun etichete. 

Deocamdată asta ne arată nivelul de degradare instituțională, de degradare a politicienilor – țara arde și politicianul pune etichete pe scrum – și mai ales degradarea sistemului de educație. Deocamdată trebuie pus un singur disclaimer:  „Atenție, proiectul România educată a eșuat”. Doar într-o Românie needucată, oamenii au nevoie de legi ca acestea.

Foto: colaj din filmele „Brigada Diverse” (BD), „Mihai Viteazul”, „Reconstituirea” și „Noi, cei din linia întâi”

Citește și: Replica lui Mircea Toma, membru CNA de anul trecut, fost jurnalist și activist civic. Ce a votat de fapt CNA pe tema marcării filmelor realizate în comunism și ce au înțeles unii comentatori

Urmărește-ne pe Google News