Națiune și incultură. Glose despre educatorii sufletești din România postcomunistă 

Pavăza uniunilor de creație e totuși fragilă. Schimbarea sociopolitică și revenirea capitalismului („de cumetrie”), apoi concurența „la liber” cu creatorii, modelele și standardele din Occident, plus apariția internetului și a social media – cu explozia lor de „conținut” diletant – i-au pus pe profesioniștii „sectorului cultural” în grea cumpănă.

Mai toți au fost obligați să se recicleze în alte domenii (de la catedre la agenții de publicitate), să colonizeze editurile private și să acceseze resurse interne sau europene, în cadrul unor programe cu scopuri alese de alții, de sus, din afară. Nu puțini au fost cei arodanți unor partide politice, în clasica postură machiavelică de „menestreli” ai puterii. Și mai puțini au trecut prin parlament sau diplomație, fără să se poată fixa. 

Am observat în special lumea scriitorilor, adică a „umanioarelor”. Cu cât i-a prins revoluția din 89 mai aproape de maturitate sau chiar dincolo de ea, cu atât au devenit nostalgici naționaliști și eurosceptici, animați de nostalgia vremurilor când „fondul literar” al Uniunii Scriitorilor funcționa ca sursă de împrumuturi nerambursabile, tirajele erau mari, cărțile, ieftine, iar acrobațiile cu plasă (așa-zisele „șopârle”) nu implicau riscuri majore și asigurau o măgulitoare popularitate.

Recomandări

Mizele curtării lui Nicușor Dan. Pleiadă de prezidențiabili care bagă capul în poză – Analiză

De partea lor, scriitorii tineri au fondat organizații alternative, blestemând încremenirea vârstnicilor și formând propriile coterii literare, cu sau fără stindard ideologic. Capitala a rămas polul atracției și centrul prestigiului simbolic, împărțind aceste funcții cu principalele cetăți universitare, mai cu seamă de peste munți, fără să scutească întregul peisaj de amuzantul (sau deprimantul) nostru provincialism, adică de disproporția dintre scopuri și mijloace, combinată cu reflexul pompos al mimetismului occidental. 

Cel mai bine o duc nu atât cei mai talentați și prolifici scriitori, cât cei introduși în mașinăria de marketing a editurilor de prim-plan. Dacă „mediul e mesajul”, cum spunea Marshall McLuhan, piața cărții dintr-o economie liberă, în cadrul oarecum populist al democrației, e și ea mai mult o chestie de ambalaj decât de conținut. Piața cărții! Un paradis găunos, cu mult sclipici și destule drame, mai cu seamă la noi, rămași constant pe ultimul loc european (și în acest domeniu).

M-am uitat deunăzi pe un material al dnei Oana Despa, publicat pe site-ul „Europa liberă”, și n-am găsit motive de optimism: 11 milioane de români n-au citit nicio carte în 2023, unul din trei români (35%) n-a citit nicio carte în toată viața lui (conform INS), tirajul mediu e de circa 1000 de exemplare pentru ficțiune și ceva mai mult pentru nonficțiune, iar autorii operelor primesc doar 7-10% din prețul volumului, în vreme ce librăriile încasează jumătate din el. 

Recomandări

George Simion a intrat peste Mihai Gâdea, în direct, la dezbaterea Antena 3 CNN: „Nu vă învăț reguli de politețe”

O fi românul născut poet, vorba poetului, dar nu și cititor avizat sau împătimit, iar rata analfabetismului funcțional (acest vașnic triumf al TikTokului, asistat de politici publice rahitice) nu e menită să amelioreze situația, chiar dacă venitul mediu crește și călătorim mai mult ca oricând, înfingându-ne mai mult în restaurante decât în muzee și biblioteci.

Pe scurt, nu ne definim prin emulație culturală în căutare de rafinament estetic și moral, ci ne hrănim mândria identitară din mititei, fresce voievodale de vodevil și frazeologie șoșocară, continuând să-i detestăm pe intelectualii „paraziți” și să vedem lumea spiritului ca pe un zorzon facultativ sau ca pe o sursă de sminteală, numai bună pentru o mână de excentrici. 

În loc să fie liantul civic al unei societăți care-și savurează plusul creativ de autonomie, sfera culturii plutește restrâns deasupra unei comunități majoritar formate la „școala vieții”, sub oblăduirea unei „elite” politice alcătuite din șmecherași mieroși, semidocți obraznici, parveniți mediocri și slugoi militanți, cu ochii fixați pe mărinimia capricioasă a șefului și pe rezervorul nesecat de bani publici mutați în buzunarele proprii.

Recomandări

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

După „modernitatea eșuată” a comunismului, ratăm și conectarea la postmodernitatea capitalismului târziu, demonstrându-ne vitalitatea fără țintă și dezinvoltura de a trăi gregar de pe o zi pe alta. Nu contează! Atâta vreme cât avem lideri care ne flatează frustrările și ne promit de pe bannere electorale progresul automat, atâta vreme cât impulsul dinspre UE salvează direcția de fond și asigură aparența unei evoluții, putem cultiva nestingheriți convingerea că facem parte din lumea bună, chiar și de la marginea ei pândită de războaie revizioniste și propagandă dictatorială. Cheful de viață nu vine oare din certitudinea tipic orientală că viața e o chermeză?

Foto: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News