ComenteazăCând Hillary Clinton i-a numit pe suporterii lui Donald Trump „deplorables” (deplorabili, în sensul de „amărâți și răi”), aceștia și-au agățat cu miile cuvântul „deplorables” în piept și au continuat să rostogolească mișcarea care i-a adus înfrângerea candidatei democrate.
Ce se face Klaus Iohannis dacă simpatizanții USR ridică de jos insulta pe care le-a aruncat-o și o transformă în insignă și în chemare de campanie? „Neimportanții” poate suna azi cum a sunat la începutul anilor 90 „Golanii” lui Ion Iliescu.
Prost moment și-a ales președintele. De la Bruxelles, el a spus că partenerii săi de guvernare din USR „au vrut să arate cât de importanți sunt, dar au arătat cât sunt de neimportanți”. Se repetă eroarea pe care a făcut-o când a demonizat peee-seee-diiiștiii. Șeful statului nu-și dă seama că atunci când îi depreciezi pe reprezentanții unui partid, pe plan emoțional se simt vizați și votanții acestuia.
După anul 2020 am trecut în anul 1300
Și mai e ceva, chiar mai important, specific acestei perioade. Pentru toți românii, împărțirea în 1 vaccinat și 2 nevaccinați a fost șocantă. Acel „un om” vaccinat, din minoritate, nu se aștepta să fie atât de singur. După cum și majoritatea s-a trezit, surprinsă, că are puterea numerică în societate și dominația vocii. Vorba avocatului Piperea, în Piața Victoriei: „Noi, nevaccinații, suntem majoritatea”. Dar și majoritatea, și minoritatea sunt frustrate, pe bună dreptate.
Revenind la minoritate, simpatizanții dreptei, în special cei activi social, votanți USR mulți dintre ei, se simt înghesuiți, izolați, în pericol. Cumva, trăiesc nevroza eșecului. Au pierdut, au sentimentul că li se închid perspectivele.
Sperau că țara e mai bine și, de fapt, e mai rău decât în cele mai pesimiste estimări. După anul 2020 am văzut cu toții, indiferent de simpatii, că a venit anul 1300, Evul Mediu.
Spre deosebire de aleșii lor, ei nu au guvernat, ba chiar au fost nemulțumiți de gesturi ale celor pe care i-au votat. Ei s-au vaccinat, au respectat restricțiile. Și-au făcut datoria. Și, brusc, se văd nu doar minoritari, dar și legați de mâini și de picioare. Ce pot ei face, în plus față de ceea ce deja au făcut, ca să se termine mai repede criza?
Multe sute de mii de oameni, dacă nu milioane, care sunt pro știință, pro Occident, pro lege, își simt zdruncinată speranța că România o să se schimbe vreodată. Și, exact în momentul în care se simt neputincioși, vine și Klaus Iohannis, cel pe care l-au votat, ca să-i facă „neimportanți”.
Există și o învățătură de minte în acest episod. Prea multă vreme destui dintre votanții USR i-au jignit și i-au considerat neimportanți pe oamenii simpli, de pildă, pe simpatizanții PSD. Nu i-au scos din „povară socială” și „întreținuți”. Iată-i acum stigmatizați cu același instrument bont al „neimportanței”.
„Fragili și dezorientați, dar în acelaşi timp importanţi şi necesari”
Vă amintiți probabil de scena în care Papa Francisc a ieșit singur, în uriașa piață San Pietro, în martie 2020. Momentul a rămas în memoria publică. „Ne-am dat seama că suntem în aceeași barcă, toți fragili și dezorientați, dar în acelaşi timp importanţi şi necesari, chemaţi cu toţii să rămânem împreună, având toţi nevoie să ne aducem mângâiere unii altora”, a spus Papa.
„Importanți și necesari”, a zis Sfântul Părinte și nu întâmplător i-a numit astfel pe oameni. A explicat câteva minute mai târziu că rareori întâlnim insultă și durere mai mare decât să ne spună cineva că nu ne pasă de noi, că suntem neimportanți, că nu contăm.
„Când discutăm între noi, în familiile noastre, unul dintre lucrurile care ne doare cel mai mult e când auzim că ni se spune: «Nu-ți pasă de mine?». Este o frază care rănește și stârnește furtuni în inimă”.
De la Bruxelles, președintele Iohannis Importantul a stârnit o furtună în inimi, iar emoția în alegerile oamenilor poate juca un rol neașteptat.