Nici veșnicia, nici prostia nu s-au născut la sat. Pentru Cîmpeanu, Miclea și alți „filosofi” care nu înțeleg ce se întâmplă cu elevii din mediul rural

Țăranii sunt mici rentieri, asta dacă și-au mai păstrat ceva pământ, pentru că primesc niște bani și unele produse de la mari industriași agricoli sau enorme fonduri de investiții în agricultură. Mulți „țărani” nu mai au nici pământ, nici nimic, doar corp de închiriat cu ziua. „Fermierii” sunt mai mult mit decât realitate. Își zic „fermieri” afaceriști care au nevoie de subvenții publice serioase ca să reziste. Sincer m-am cam săturat de naționalismul viclean tip „fermier”, venit de la tot felul de vătafi care au supt bani la greu din agricultură, întorcând prea puțin societății: taxe puține spre deloc, primitivism în exploatarea muncii. 

Cam ăsta-i satul, muncă la negru, zilieri care n-apar în actele instituțiilor care supraveghează munca, neasigurați, fără vreun viitor previzibil. Tot de la sat munca informală sau invizibilă a duduit, din Spania până în Vaslui. Industria îngrijirii, a „culesului”, construcții etc. – prea puțini au ieșit întregi din aceste confruntări cu „piața liberă”. 

În aceste condiții vin și Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, și un soi de rival intelectual, fostul ministru Mircea Miclea și-i tot dau cu „ruralul”, învârtind mereu aceleași două-trei cifre. Ok, am înțeles, sunt mult mai mulți elevi de la sat care iau note mici. Și de aici trag ei concluzia că e ceva în neregulă cu sistemul. Să le explicăm amândurora niște evidențe.

Recomandări

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Vă e frică să spuneți „clasă”?

De ce folosesc atâta rural/urban, opoziție obosită și fără sens? Pentru că le e frică să spună „clase sociale”, e prea comunist. Dar fix despre asta e vorba. Priviți doar Ilfovul, domnule Cîmpeanu! Ne mirăm de promovabilitatea mică. Dar ați văzut câta poporul ilfovean tunde iarba prin domeniile plăcute ale elitelor bucureștene cu domeniu în jurul marelui oraș? Din poporul ăla, jumătate sunt adolescenți. Salahoria din construcții adună tineri din rural din toată Prahova, Ialomița, Teleorman, Călărași și, evident, Ilfov. Copiii ăia sunt scoși din școală de salariile bune (adică ceva mai bune decât alocația) pentru servicii necalificate. 

Așadar, o chestiune despre care nu vorbește nimeni este că piața muncii la negru-gri e principalul concurent al Ministerului Educației.

În loc să tot frecăm testele și aplicațiile, mai bine am face constatarea simplă că nevoile vieții de la țară împing copiii devreme în munca informală: tăiat lemne, păzit oi (alți mari „fermieri”, oierii, care culeg sălbatic orice băiat sărac, părăsit ca să-l bage „în producție” pe doi lei și un PET de bere).

Recomandări

Vladimir Putin, primul discurs după ce Ucraina a folosit rachete ATACMS ca să lovească Rusia. Avertisment pentru Occident: „Întotdeauna va exista un răspuns”

Presiunea muncii de supraviețuirii se adaugă vechilor presiuni: familii destrămate de migrație, statul cu fratele/sora mai mică, munci domestice etc. Dacă tot împărțiți copiii pe urban-rural, v-ați gândit vreodată să-i împărțiți pe venituri? Veți constata că un copil de funcționari bine plătiți de la țară învață la fel de bine ca unul de condiție echivalentă de la oraș. S-ar putea deci ca problema cea mare să nu fie în școală, ci pe lângă școală.

Să vorbim și de aspirații

Unii mai neinstruiți spun că elevii sunt instruiți prea mult de TikTok și de maneliști populari. Ăștia, oricât de vedete ar fi, au venit după realități, nu înainte. Adică aspirația de a vinde în Germania o fată mai săracă din sat nu a venit cu Dani Mocanu, era de dinainte prezentă, acum e și mai publică o astfel de nenorocire. 

Tot felul de prostii periculoase plutesc prin societatea tinerească, și de la sat, și de la oraș. Să zicem că în urban unii visează la averi din crypto, iar la rural, din păcănele, din „combinații”, „lovituri”. Asta nu ne arată decât în ce societate fără variante credibile de carieră trăim. Aspirațiile au început să arate fix precum modelele de succes din jur: polițist (salariu mare, pensie devreme), lucrător afară (cei echilibrați și cu noroc reușesc proiectul cu munca afară) sau un semiinterlop (școala vieții). După cum vedeți aspirațiile de polițist și interlop nu se exclud, ci se completează armonios, ca-n orice societate făcută praf.

Recomandări

Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele războiul. De la HIMARS la ATACMS, reușite și eșecuri I Analiză

De ce au greșit exercițiul ăla?

Cum mai explică Miclea-Cîmpeanu situația dezastruoasă: la țară nu-s meditații, deci nu-și fac profesorii treaba! Nu mai vorbesc de contradicția logică flagrantă – păi, dacă la oraș se fac multe meditații înseamnă că-și fac profesorii treaba? – însă avem și explicații mai simple totuși. 

De exemplu, acel exercițiu-minune la care au greșit peste 90% dintre copii. Eu înțeleg perfect de ce greșesc și elevii buni. Pentru că lumea lor e în rețele de socializare, iar acolo absolut totul e scris greșit. E scris greșit nu tot de alți copii, ci și de mulți adulți. Când mediul gramatical în care trăiești 4 ore pe zi e varză, ce să mai aștepți? Din nou, e o luptă disproporționată. Îmi amintesc când se lansa Facebook în România, mai bine de un an stătea scris  pe acolo „fi prietenul meu!”, fără să sesizeze nimeni din măreața afacere că e greșit. Analfabetismul digital e contagios, trebuie combătut cu medii sterile gramatical, inclusiv în mediul IT.

Pe scurt

Așa că să nu mai tot dansăm prin jurul problemelor, fără să le atingem:

Cel mai important: și la oraș, și la sat, copiii de acum sunt generația crescută de cei mai încercați muncitori și muncitoare (contracte aiurea, muncă la negru, imprevizibil, flexibilitate la maximum). Sunt cei care au crescut în sălbaticii ani 90 și care sunt acum părinți. Capitalismul dement al acelor ani nu a fost cu nimic combătut după aceea, dimpotrivă, a fost urmat de epoca cinismului de piață.

Decurge de aici firesc: la țară inegalitățile sociale sunt și mai mari, și cu tensiuni și mai complexe decât la oraș. Aici, la țară, sunt unii copii care vin la școală să se încălzească în lunile mai friguroase. Și tot aici, la țară, vârstnicii tratează scurt și dur problema inegalității și-mi spun: „s-au întors boierii!”.

Ar trebui tratată situația în funcție de clasă. De multe ori sărăcia bucureșteană e mai agresivă decât cea rurală, te exclude și mai radical. Dacă tot spunem că ruralul e sărăcia și urbanul e bogăția, uităm de sărăcia orașelor mici sau de sărăcia marginilor de oraș mare. Și mai uităm că și la țară e o subțire clasă de mijloc care contrazice toate aceste teze: sunt copii la țară care învață la nivelul oricărei școli de fițe, asta pentru că au și profesori mai ok decât își închipuie lumea, dar și pentru că o familie echilibrată, cu părinți angajați pe un ban decent, produce aproape automat și școlari fără probleme gramaticale.

Nu în ultimul rând, nu v-am auzit să urlați împotriva filosofiei „fiecare copil să fie tratat egal”. Adică statul să aloce aceiași bani și copilului de mare burghezie din Primăverii, și copilului care taie lemne cu ziua. Ce vedeți aici e produsul acestor filosofii „banul urmează elevul”, filosofie care a făcut dezastru și în sănătate: „banul urmează pacientul”. 

De fapt, toate aceste orbiri și filosofeli ascund tendința de a acorda din ce în ce mai multe facilități învățământului privat. Ne plângem de „sistem”, deși mie mi se pare că sistemul încă funcționează miraculos la ce probleme sociale sunt în jur. Și fetișizăm testele, ca să viseze clasa de mijloc că-și dă copilul la ceva privați care produc 10 pe bandă rulantă. 

„Veșnicia s-a născut la sat”, spunea Blaga. „Prostia s-a născut la sat”, ne spun experții zilei. Greșite amândouă. Satul e mort cu tot cu veșnicia lui, lumea a evoluat în alte direcții, ar trebui să gândim integrarea zonei rurale decât să tot fantazăm cu „ruralul, altă lume”. Iar lipsa de performanță școlară ascunde, de fapt, inegalități mult mai adânci decât sesiuni de exorcizare oengistică a sărăciei cu dansuri și donații. 

Urmărește-ne pe Google News