Nimicul care va veni

În România, nici tinerii nu o duc mai grozav decât bătrânii (se știe) sau decât copiii (sunt atâția copii care se culcă flămânzi în țara asta, încât ăsta ar trebui să fie, provizoriu, imnul nostru național – corul mațelor goale ar trebui să răsune în Casa Poporului până ne vine mintea la cap și sufletul în inimă).

Dar nu despre cazurile extreme vreau să vă scriu, ci despre tânărul mediu statistic. Așa cum îl putem constata pe stradă, în școli, în mijloacele de transport în comun, în trafic. Ce modele are? La cine se raportează? Care îi sunt valorile? Care îi este orizontul? Ce crede despre dreptate, despre adevăr, despre libertate, despre demnitate umană și despre valoare. Ce muzică ascultă? În cine crede? Ce înseamnă pentru tânărul acesta cuvântul dat?

Îndrăznesc un diagnostic, bazat strict pe observație. România stă foarte, foarte prost cu prezentul, dar nici viitorul nu se arată grozav. 

Dar tinerii au și această uluitoare capacitate de a schimba și de a se schimba. De a deveni alții și de a face lumea din jurul lor alta – mai bună. 

Dacă trebuie să ne legăm speranța de ceva, doar de tineri ne putem lega. De la ei trebuie să vină schimbarea, iar schimbarea nu va veni atâta timp cât modelele sunt loazele, borfașii, prostituatele de toate sexele, neobrăzații și odioase creaturi post-sapiens, lipsite de creier și obraz.

Adevăratul plan național de redresare și reziliență ar trebui să înceapă de la noile generații, care ar trebui educate cu totul și cu totul altfel decât cele dinainte. Nu doar cu Gelu, Glad, Menumorut, formarea statelor medievale românești și comentarii la romanul „Ion”.

Singura schimbare posibilă pentru România este ca tinerii ei să aibă educație juridică, financiară, morală, civică, sexuală, să învețe nu doar matematică și limbi străine (nici nu îndrăznesc să visez la o cultură clasică, în care latina să redevină esențială!), ci și despre gestionarea emoțiilor, să li se cultive umanitatea și empatia.

Și după aceea vor veni toate, chiar și decența în serviciul public.

Dacă nu, nu va veni nimic. Dar și nimicul care va veni va fi mai rău decât nimicul de acum.

Deocamdată, știți cazul: se merge pe bază de șpagă de la naștere până la groapă. Și asta, fără să fie, se numește în România „viață”.

Foto: Dumitru Angelescu

Urmărește-ne pe Google News