Și, deși s-a vorbit toată ziua despre această măsură, de fapt, totul s-a rezumat la eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților, ale aviatorilor și ale ambasadorilor.
Cele mai multe pensii speciale sunt, însă, cele ale militarilor, fie că aceștia au fost angajați ai Ministerului Apărării sau ai Ministerului de Interne. Aceste pensii, în ciuda populismului din Parlament, nu au fost afectate de legea votată marți.
România a mai trecut prin această poveste, în 2010. Atunci, judecătorii Curții Constituționale au decis că tăierea pensiilor magistraților este neconstituțională, așa că magistrații au rămas cu pensiile neatinse.
Există șanse foarte mari ca acest lucru să se repete, mai ales că înșiși inițiatorii legii, politicienii din USR, declară că legea a ajuns la o formă neconstituțională.
Judecătorii, procurorii și grefierii protestează deja de mai multe zile. Mai multe instanțe au activitatea blocată, justiția și-a luat o pauză, cu gândul la ceea ce se va întâmpla cu banii magistraților.
Între timp, în Parlament, aproape toate partidele își triumfă victoria populistă. Din aproape 160.000 de pensii “speciale“ au reușit să rezolve 10.000, sperând că astfel vor obține votul celorlalte milioane de pensionari.
De fapt, probabil că acesta este și calculul meschin pe care și l-au făcut membrii partidelor. Ei au arătat, iată, că au voință, dar vor ridica din umeri atunci când CCR va invalida legea, iar pensiile speciale vor reveni în forță.
Trist este că, după 10 ani, repetăm același circ, deși rezultatele vor fi previzibil aceleași.
Nu se va realiza nici o economie la buget, nu se vor repara inechitățile din sistemul de pensii, marea masă a pensionarilor nu va avea nici măcar satisfacția că a murit și capra vecinului.
“Noi am vrut, dar nu s-a putut!“. Cam acesta ar putea fi, după 30 de ani de la Revoluție, un bun motto de țară, expresia perfectă a neputinței, a incompetenței și a schimbărilor făcute pe genunchi, de dragul unor iluzorii procente electorale.