Oricâte legende ați auzi cu criptomonedele, oricâte personaje semizei necunoscute v-ar popula imaginarul, tot zâmbetul necruțător al unui Jeff Bezos (Amazon) spune adevărul: am capital, am putere, puteți să inventați voi orice monedă vreți. Pe cât de retras și sec e Bezos, pe atât se vinde exhibiționism al bogăției „din nimic”. La criptomiliardari mereu există cuvântul „se pare”. Un Bezos sau un Gates îți vor zice că bogăția nu e cu „se pare”, e sigură ca un tanc.

Bogăția de „fală” e industrie în sine. Ba rețeta Kardashian cu plasare de produse în viața de familie, ba sportivi care înoată în bani cash (mai ales campioni în lupte, box, bătăi în cușcă), ba această specie de cryptomilionari/miliardari care au început să îngroape prin extravaganță vedetele de muzică pop.

John McAfee și-a făcut banii mai serioși cu antivirusul cu același nume, dar mai ales știind să vândă știri paranoide presei. Ne mănâncă virușii, vin hackerii cu glugă pe cap și ne cuceresc calculatoarele, asta era narațiunea producătoare de bani la începuturi, prin anii ‘80.

Apoi a continuat să întrețină relații vinovate cu presa și cu fanii. Secte „iluminate”, meditație în grup, orgii cu localnice sărace din Belize, paranoia cu bande armate. Până la urmă, ultima acuzație strânsă în portofoliu, evaziune masivă cu criptomonede.

Din ce poți vedea prin presă, care potențează cu fiecare necrolog acest mit al „milionarului excentric”, treaba e mai simplă și mai ghiolbănească: cu banii ăia nevăzuți cumpărăm și mai multă publicitate pentru promovare interesată, una care să ridice câte o monedă, mai aburim niște fraieri, ne cumpărăm loc în față pe twitter și facebook și ne construim propria statuie. McAfee fusese acuzat că a folosit zeci de milioane de dolari pentru promovare de informație mincinoasă pe piața criptomonedelor (sursa). 

Dar toate clișeele astea cu boșorogi care-și cumpără arme și femei vin și ele de undeva, nu doar din serialele anilor ‘80.

McAfee e interesant prin „filosofia de viață”, filozofie pe care o veți întâlni peste tot pe la acești nonconformiști. Pentru că până la urmă, nonconformismul lor e cel mai mare conformism: statul să nu intervină, taxele sunt hoție, antreprenorul e un sfânt și știți toată poliloghia.

Antreprenorul libertarian care visează la o lume fără stat care să controleze piața monetară, care își face singur poliție privată (cum făcea McAfee prin Belize), ăsta e eroul smuls parcă din „Revolta lui Atlas”, romanul lui Ayn Rand, carte-fetiș pentru mulți antreprenori digitali ai ultimei jumătăți de secol. Și nu doar cărțile bune fac istorie, și cărțile proaste pot avea destinul lor. „Religia” lui Ayn Rand e fix această speranță a banului „din nimic”, pe forțe proprii, doar iei decizii bune și, pac, milionul!

Lumea conspirației are și ea monedă

Nici misteriosul român găsit înecat prin Costa Rica, Mircea Popescu, nu ieșea din acest tipar. Pe blogul său, Trilema, filozofia de viață mergea în aceleași direcții. Libertate financiară, criptomonede și stil de viață excentric. Singurul moment în care s-a remarcat public a fost când reproducea scenarii BDSM pe străzile Timișoarei, cu două femei prinse în lesă. Înainte încercase în politică, nu i-a ieșit, însă a prins trenul cu bitcoin. 

N-o să intru în disputa ce bine, ce rău e cu criptomonedele, nu mă pricep. Ce pot să spun e că pot citi cărți de economie din care să înțeleg multe lucruri, dar foarte greu parcurg textele de susținere a tehnologiei blockchain și a promovării criptomonedelor. Un motiv poate fi prostia mea, dar un alt motiv ar putea fi experiența mea în lectură, antivirusul pe care mi l-am format organic pentru respins abureli, vrăjeli, mitologii. 

Iar bitcoin, cu tot cu legendarul și enigmaticul său tătuc, Satoshi Nakamoto (dispărut fără urmă și digital, în persoană neștiindu-l nimeni), rămâne o poveste în care se combină povești despre matematici superioare cu povești de adormit adulții.

Fenomenul criptomonedă este produsul perfect al unei lumi educate să se creadă mai deșteaptă decât e. E acea lume unde vezi conspirații la orice pas. Cine crede în conspirații? Nu neapărat „prostimea”. Mai ales aceia care au și ceva educație, măcar cât să-și facă filme complexe despre lucruri simple.

Conspiraționismul este cea mai valoroasă marfă și pentru giganții digitali clasici, facebook și Google. Bitcoin nu e decât încă o odraslă a lumii suspiciunii și manipulării în care tocmai cei care cred că nu pot fi manipulați pun botul la tot felul de scenarii stupide.

Criptomoneda conspirației. Oamenii nu au încredere că pământul e rotund, dar au încredere într-un sistem monetar pe care nu-l înțeleg. Nu mai au încredere în știință, dar misticismele de doi lei sunt la mare căutare. Nu cred în încălzirea globală produsă de om, dar caută extratereștri.

De aceea, și cei care par că investesc științific (și care îți arată concret cum au devenit milionari din bitcoin) nu fac decât să citească corect o piață haotică, instabilă, în care se caută convertibilitatea like-ului și inimioarei în ceva palpabil material. Poți fi un investitor deștept deci, dar nu mă aburi cu revoluția crypto.

Fie că e McAfee, Popescu, Nakamoto sau mai știu eu cine, dincolo de persoanele lor, există o figură mitică, un semizeu al timpurilor noastre: cel care îți tot spune „eliberează-te” cam cum strigau ăia cu scheme piramidale prin România anilor 90. Mie îmi pare mai curând trist că din toate visele pe care ni le-am făcut cu tehnologia în anii 90 au mai rămas doar fake-news, fake-money și multe alte fake-uri. Am crezut în Neo din Matrix că ne eliberează, și Neo s-a apucat de spionat consumatori și vândut reclamă falsă.

Imaginarul popular a fost dominat ba de poeți romantici tuberculoși, savanți nebuni, dar geniali prin secolul 18, aventurieri burghezi cuceritori ai lumii prin secolul 19, staruri pop în secolul 20. Pentru secolul 21, avem miliardari care își aruncă mașinile prin spațiu, îmbolnăviți de un soi de cripto-religie, toate condimentate cu câte o extravaganță de gangster, așa cum am învățat de prin filmele de serie C.

Se pare că lumea noastră are acum nevoie de un soi de Robin Hood întors cu capul în jos. Cum inegalitățile cresc oricum, ce-ar fi potrivit pentru mulțimile fără bani? Poate niște cripto religie, niște credință în averile „din nimic”.

Ce e mai trist-eroic în știrile despre moartea acestor oameni? Cam ce observa Financial Times, că, după moartea lui Mircea Popescu (sursa), e posibil să mai crească prețul bitcoin, cam cum se întâmplă după ce moare intempestiv câte un mare deținător de astfel de monede. Iată și unde stătea profitul suprem al acestei piețe complet „libere”: în moartea participanților.

 
 

Urmărește-ne pe Google News