“Beth Hart vine la Festivalul de blues de la Brezoi”, pe la finalul primăverii informația se share-uiește rapid pe Facebook, sună bine, dar pare ciudat. Sună a fake-news, ce tupeu au ăștia s-o folosească pe Beth ca să promoveze o sărbătoare locală, e primul gând. Dar, uimitor, apar confirmările.
Marea voce, micul oraș, mica Italie
Beth Hart e considerată una dintre cele mai mari voci feminine ale blues-ului, e comparată cu Janis Joplin și cu Etta James, dar Beth e un muzician original și complex, are o poveste de viață spectaculoasă, trăiește în State și concertează sold out în marile capitale ale lumii.
Un concert Beth e o poveste, un rollercoaster de blues, jazz și rock, iar Brezoi, păi, Brezoi e localitatea de pe Valea Oltului, punctul ăla unde trebuie să faci dreapta dacă mergi la schi la Transalpina, e și-un popas acolo, se mânca pe vremuri ciorbă de fasole în castron de pâine.
Brezoi a fost granița dintre Transilvania și Țara Românească, aici s-a stabilit, mai apoi, pe vremea lui Carol I, o comunitate de italieni pietrari, veniți în România să lucreze podurile și tunelele pentru calea ferată ce avea să străbată munții.
De pe vremea “micii Italii”, în Brezoi au rămas doar vreo 30 de suflete și-o biserică de piatră, suficient de inedit ca să-l inspire pe regizorul Silviu Purcărete pentru filmul “Undeva în Palilula”, dar total, total insuficient pentru ca localitatea să recapete o identitate sau să devină atracție turistică, mai ales că anii socialismului au amprentat Brezoiul cu halele inestetice ale marii fabrici de cherestea, cu blocuri chinuite și înghesuite, cu zidurile lor gri și geamurile mici, înșirate ca niste soldați triști și disciplinați de-a lungul drumului principal, cu cei 6.000 de locuitori, o populație în continuă scădere din anii 90 încoace, oameni rămași fără locuri de muncă și fără speranță…
Peisajul ca avantaj
Ei bine, acest oraș atât de asemănător cu alte sute de orașe
din țară, încremenite în timp și lipsite de perspective, organizează un
festival. Nu de folclor, ci… de blues.
Ajuns la a treia ediție, aruncă pe piață un line-up de excepție: debutează joi, 18 iulie, cu Beth, încheie duminică, pe 21, cu Oscar Benton. Da, da, olandezul în vârstă de 70 de ani cântă încă, o face din 1967 alături de aceeași trupă și urmează să urce pe scena de la Brezoi. La Brezoi?!
Open Air Blues Festival are pagină de Facebook, apare lista completă pentru 2019, patru zile de blues cu alte nume sonore, vin Eb Davis, AG Weinberger, vine Ana Popovic, e confirmat și Jonathon Boogie Long, se pun în vânzare bilete, abonamente. La prețuri rezonabile, 200 de lei pentru toată perioada, 75 pe zi. Toată lumea vorbește, dar nimeni nu știe nimic, despre ediția întâi nu-s informații, de la cea de anul trecut există ceva imagini, a fost intrarea liberă și s-a desfășurat în Parcul Central din localitate, vreo 3.000 de oameni s-au adunat atunci, nu tocmai promițător, dar peisajul pare superb, parcul e larg, cu copaci și iarbă, e înconjurat de munți.
La Brezoi se-ajunge greu, circulă niște trenuri cu legături ciudate, autocarele sau microbuzele care leagă orășelul de Sibiu, de Craiova ori de București n-au tocmai un orar avantajos și informațiile sunt greu de găsit. La Brezoi nu există nici un hotel, sunt câteva pensiuni pe booking, la distanțe de 2, 5, 8 kilometri de localitate.
Și totuși, în această urbe e un festival la care vin Beth Hart și Oscar Benton? Ok, mă duc.
Un salt în viitor
Am fost la Open Air Blues Festival Brezoi 2019. Am plecat pregătită pentru ce-i mai rău: haos, țepe, proastă organizare, “arsură” românească. Cu duba încărcată, cu mâncare în lada frigorifică și apă în bidoane. Cu abonamentul pe patru zile în format electronic, dar și printat, în caz că nu merge vreo aplicație.
Am ajuns joi, și, la fix ora 18.00, am pășit direct în viitor. Într-un viitor al normalității, al bunului-simț, al civilizației.
Primăria a transformat un parc și-un teren de fotbal în zone de campare pentru corturi și rulote. Spațiile au fost gândite în așa fel încât să existe suficient spațiu pentru fiecare mașină/cort sau rulotă. Un loc de joacă pentru copiii mici, un teren de sport pentru copiii mai mari, dar și pentru adulți, cu porți de fotbal și coșuri de baschet, toalete, dușuri, puncte de alimentare cu curent, totul păzit și luminat 24 de ore din 24. Alei de piatră pe iarbă, în caz că plouă – și-a plouat – ca nimeni să nu se umple de noroi – și nimeni nu s-a umplut.
Accesul în incinta festivalului a fost asigurat de voluntari, aplicațiile au funcționat perfect, toată lumea a primit brățari, nici o coadă, nici o aglomerație. În afara celor firești, dar suportabile la bere, la mici, la fripturi, la scoici, creveți, pește, hamsii. A fost si-un cort cu clătite – umplute cu gemuri cu proveniență locală, afine, fructe de pădure, un cort cu înghețată artizanală, altul cu fructe și, desigur, unul cu porumb fiert.
Băutura s-a vândut pe bază de cupoane, ca să ușureze munca
angajaților și să preîntâmpine, probabil, și alt gen de probleme. Valoarea unui
cupon a fost de 6 lei, iar toate produsele au avut prețuri cu multiplu de
șase.
Parcul Central din Brezoi, reabilitat după anul 2000, are avantajul unui relief sub formă de amfiteatru, astfel că scena principală a putut fi vizibilă din aproape orice punct. Pe toată suprafața au fost distribuiți paleți, iar oamenilor le-a fost permis accesul cu scaune pliante.
La minut și la superlativ
S-a auzit bine, plin, curat. Nici o bâlbă pe sunet, nici o întârziere față de orele anunțate. Publicul a avut parte, în afară de muzică bună, și de un istoric al trupelor. Făcut succint de prezentator – muzicianul Mihai Godoroja.
Beth Hart a fost electrizantă și-a cântat aproape două ore – în ultima parte a show-ului desculță – în fața unui public care depășea de aproape trei ori populația orașului-gazdă. A râs, a plâns și a mulțumit. Spectatorilor și organizatorilor, al căror efort a fost dublat de faptul că artista și întregul ei staff au fost transportanți de la Sibiu- unde au aterizat, la Brezoi – unde au cântat, la Râmnicu Vâlcea – unde au fost cazați și mai apoi înapoi la Sibiu, la avion.
Festivalul a fost încheiat, duminică seară, de concertul
extraordinar al lui Oscar Benton, al cărui Bensonhurst blues a răsunat de două ori în parcul din
Brezoi, căci, chemat de public, artistul olandez s-a reîntors de trei ori pe
scenă.
Inima festivalului și circulația banilor
Am aflat. Inima festivalului e Mihai Răzvan Mugescu, zis Mihai Aby – după numele localului din Vâlcea pe care-l patronează și unde aduce, de ani buni, trupe să cânte live. Niște minifestivaluri de muzică bună. Până la marele festival, a fost doar un pas (de fapt, au fost mulți, multe încercări, multe discuții, multe locuri, multe refuzuri. Pe la Ocnele Mari, la castrul roman din Căciulata, totuși, nu s-a concretizat nimic până în februarie 2017, când primarul de la Brezoi, Robert Schell, a zis, într-o discuție lejeră, ok, de ce nu?). Și pasul a fost făcut.
A urmat munca, luni, zile, nopți.
Primăria se implică, reușeste să convingă Consiliul județean
Vâlcea să dubleze, în 2019, suma de 30.000 acordată pentru eveniment în 2018.
Vin, așadar 60.000 de lei de la județ, vin sponsori.
Un calcul lejer pe line-up-ul de la Brezoi 2019, (făcut de un prieten care se pricepe) duce către 250.000 de euro suma cheltuită doar pentru artiști, pe cele patru zile de festival. Potrivit organizatorilor, s-au vândut 9.000 de abonamente. Plus biletele pe zile. Plus chirii pe zonele de campare. Plus cât s-a cheltuit local pe transport, cazări, mâncare, băutură.
Nu știu să spun dacă evenimentul a fost, financiar vorbind, profitabil. Din toate celelalte puncte de vedere, concluzia e că da.
«Pacient» în agonie, resuscitat cu muzică bună
2019 este anul în care, iată, cel puțin 9.000 de oameni descoperă că, pe Valea Oltului, există Brezoi, un loc cu peisaje superbe, cu un parc central elegant, cu posibilitatea de trasee pe munții din jur. Și mai ales cu șansa de a participa la un eveniment reușit, bine organizat.
Festivalul de blues, un prilej de a aduce lume la Brezoi, îi pică
bine primarului Schell, care a început, de ceva vreme, demersurile de a
transforma orășelul încremenit în timp în stațiune. Cu un proiect de 12
kilometri de piste de biciclete, cu o piscină, cu un camping pentru rulote
întins pe 50 de hectare.
Sigur, localnicii au a-i reproșa că, în loc să se ocupe ca orașul să aibă apă caldă, de reabilitatea clădirilor, de găsirea unei soluții pentru încălzirea apartamentelor de la bloc – alta decât cu sobe pe lemne, edilul are tot felul de proiecte fanteziste.
Totuși, aceiași localnici le-au zâmbit turiștilor veniți din toată țara și de prin toată Europa, i-au primit în case, le-au gătit, le-au povestit despre orașul lor, ba, au ajuns și la festival, mai ales în ultima seară, să-l vadă pe Oscar Benton, omul cu “bui, bui”, legenda vie care a venit de departe tocmai până-n mica lor localitate. Și s-au bucurat.
M-am bucurat și eu. Pentru că Festivalul de la Brezoi n-a fost doar despre blues. A fost o lecție despre drumul de la a visa, la a construi și la a reuși. Pentru cine vrea s-o înțeleagă.
Celorlalți le rămâne muzica. Nothing but the blues.
“But thanks for the lesson
Cause the life that I choose
Wont make me feel like living
With the Bensonhurst blues”Oscar Benton