Viva.ro
Acum mai bine de zece ani, Honorius Prigoană apăruse în spațiul public , dar, la un moment dat, a dispărut, pur și simplu, și NU s-a mai auzit nimic despre el..Ei bine, acum s-a aflat un detaliu INCREDIBIL despre moștenitorul cel mare a lui Silviu Prigoană
X01Y • 22.12.2022, 17:08
Intrebare ptr d-l Gherman: este strict opinia dvs, nu știu cum ați reușit să stimulați sentimentele revanșarde ale cititorilor, dar cum de n-ați făcut nicio conexiune cu mult lăudatul proiect "România educată", cu ajutorul acordat la greu Ucrainei, în timp ce inflația la noi dansează undeva aproape de 25%, la faptul că nu mai avem loc in trenurile noastre de doamne îmbrăcate în țoale de la Emporio Armani, vorbind rusește toată ziua, de refuzul categoric de acces în Schengen, dar mângâiați părintește pe cap de madam Ursula, de așa zisa susținere a *** americane, care n-a suflat un cuvânt la umilitorul refuz al Austriei, dar care ne "apără" fiecare mm pătrat de teritoriu, în caz de atac al blestemaților de ruși. De ce? Ptr că din cauza politicienilor trădători de țară, am ajuns mai rău ca poporul Israel. Dacă nu mă credeți, priviți frontierele din vest, supra aglomerate de sărmanii lucrători în alte țări.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
trifa • 22.12.2022, 16:26
Sa-i mai ajutam?
Trandafir • 22.12.2022, 16:20
Am fost acum 4 ani in Ucraina. Etnicii romani sunt umiliti, dispretuiti, tratati ca rasa inferioara. Au desfiintat invatamantul in limba romana. Dar nici un conducator al statului roman nu a luat atitudine, practic nu i-a pasat. Acum conducatorii nostrii se intrec in laude si ajutoare, ca asa da bine la americani.
RolandP • 22.12.2022, 15:35
Fiți solidari........ Sunt in criza...... ca si curvele
Noneme • 22.12.2022, 14:42
O lectie pentru Romania. Sa nu mai fie fraiera, nu merita sa acirdam drepturi decat pe baza de reciprocitate dar ma indoiesc ca vor invata
Saurin • 22.12.2022, 17:40
Noneme • 22.12.2022, 14:42
O lectie pentru Romania. Sa nu mai fie fraiera, nu merita sa acirdam drepturi decat pe baza de reciprocitate dar ma indoiesc ca vor invata
Drepturile sunt drepturi. Ele trebuie acordate în orice situaţie, indiferent de politică.
parpalache • 22.12.2022, 14:06
Intreb,nu dau cu parul(ca sa ma cenzurați):N-ar trebui ca România sa-și foloseasca dreptul de veto(la admiterea Ucrainei in UE)?!La Realitatea Plus s-a comentat ca ministrul de externe al României(mult laudatul Bogdan Aurescu),tocmai ce a cerut...renunțarea la regula unanimitații(implicit a dreptului de veto)!Dar ce plângem noi de soarta minoritaților românești din vecini,când aici-in România-românii sunt desnaționalizați !
Daniel1 • 22.12.2022, 13:53
Sa mergem cu totii pe front,sa murim ptr Zelensky,poate asa va binevoi si salvatorul planetei sa dea ceva drepturi românilor din Ucraina. Daca mai aveati dubii de ce a inceput razboiul....
andrei.v.c • 22.12.2022, 12:06
Nu știu ce e greu de înțeles aici. In momentul in care o altă țară pune in discuție identitatea ta, spune că limba ta de fapt nu există și critica existența ta e clar că soluția e sa întărești tot ce tine de identitate națională. Daca Ungaria ar fi fost de vreo 40 de ori mai mare, ar fi avut o armata mai avansata și ar fi criticat existența României, Romania ar fi făcut ce face și Ucraina acum. Ar fi încercat să stârpească orice urma de limba maghiară și identitate maghiara, așa cum Ucraina face cu rușii din ucraina. Doar că legile astea nu pot fi date cu dedicație că după se vede clar intenția. Trebuie specificat minorități, altfel o sa fie clar ce și cum. Romanii și ungurii și alte minorități din Ucraina sunt victime colaterale ale luptei lor de purificare a rusnacilor din Ucraina. dar aici nu e doar Ucraina, e și romnia. Cum a reacționat Ungaria cu Romania când ungurii din Romania aveau o așchie in deget? De parcă le-ar fi fost amputate mâinile. Ungaria a știut să comenteze și să negocieze astfel ca ungurii sa aiba ce au ei chef, Romania prin reprezentații ei nu știu sau nu le pasa. Sunt foarte sigur că dacă problema persista Romania nu o sa voteze împotriva aderării Ucrainei în UE ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
Acostachioae • 22.12.2022, 11:45
Adica acest jurnalist a plecat din Cernauti, a se citi -a fugit din Cernauti - pentru a nu misca un deget in apararea Ucrainei sau macar a pamantului natal, iar acum ii invata pe ucraineni scriind din Romania, cum sa isi faca legile. Oare cum crede acest ziarist ca se vor uita ucrainienii la el cand se va termina razboiul si se va intoarce acasa in Cernauti? I-as recomanda sa mearga in teren prin scolile minoritatilor nationale din Romania si sa vada ca nici acolo mult laudatele drepturi ale celor din diverse etnii nu sunt respectate cum zice legea.
steauagalbena • 22.12.2022, 14:56
Acostachioae • 22.12.2022, 11:45
Adica acest jurnalist a plecat din Cernauti, a se citi -a fugit din Cernauti - pentru a nu misca un deget in apararea Ucrainei sau macar a pamantului natal, iar acum ii invata pe ucraineni scriind din Romania, cum sa isi faca legile. Oare cum crede acest ziarist ca se vor uita ucrainienii la el cand se va termina razboiul si se va intoarce acasa in Cernauti? I-as recomanda sa mearga in teren prin scolile minoritatilor nationale din Romania si sa vada ca nici acolo mult laudatele drepturi ale celor din diverse etnii nu sunt respectate cum zice legea.
Am citit mai multe articole ale domnului Gherman. Au fost multe articole bune, dar nu pot spune că mi-a devenit foarte simpatic sau că am înțeles cam ce convingeri sau valori are și promovează. Nu îmi dau seama daca face parte din cei care au părăsit Ucraina pentru siguranța familiei, sacrificand-o pe cea a statului ucrainean sau pur și simplu refuza din principiu sa lupte pentru integritatea teritorială a unui stat care integrează teritorii românești, stat care, iată, desconsidera și a trecut chiar la eradicarea comunitații românești care a locuit în pace cu celelalte etnii in acele teritorii.. Dar în ceea ce te privește, din câteva fraze am înțeles cam ce valori ai și cum le promovezi. Ești mare patriot matale, asta e clar. Și îmi vine să pun pariu că ai pasaportul eliberat taman in martie-aprilie anul acesta.
Sqr.Q • 22.12.2022, 14:20
Acostachioae • 22.12.2022, 11:45
Adica acest jurnalist a plecat din Cernauti, a se citi -a fugit din Cernauti - pentru a nu misca un deget in apararea Ucrainei sau macar a pamantului natal, iar acum ii invata pe ucraineni scriind din Romania, cum sa isi faca legile. Oare cum crede acest ziarist ca se vor uita ucrainienii la el cand se va termina razboiul si se va intoarce acasa in Cernauti? I-as recomanda sa mearga in teren prin scolile minoritatilor nationale din Romania si sa vada ca nici acolo mult laudatele drepturi ale celor din diverse etnii nu sunt respectate cum zice legea.
Prietene se vede clar ca esti dus cu capul ! In Tara noastra au venit copiii ukrainenilor si au fost SI SUNT ajutati sa invete in LIMBA LOR TOATE M<ATERIILE (chiar au fost facute scoli speciale pentru ASTA) pe cand acolo doar in scolile private copiii minoritatilor nationale au acest drept !!! Aici un coil de UKRA are dreptul sa primeasca 3u700 de lei pe luna pe cand un copil roman,discriminat in propria lui tara- doar cativa lei acolo !!! Ori esti pus sa scrii ASA, ori REPET esti dus cu capul ! Aici UKRA au venit ca la balci, cu catel fara puircel la casa masa si alte facilitati GRATUITE acolo insa romanasii nascuti acolo ... DACA aici etnicii maghiari ar avea conditiile etnicilor maghiari de acolo, ar lua toata tara FOC, atat din interior (UDMR) cat mai ales din exterior... Sunt doar cateva dintre obiectiile mele la postarea ta ...in realitate sunt mai multe obiectii de facut !!!
Imparatul_e_gol_pe_YOUTUBE • 22.12.2022, 11:26
Statul ucrainean condus de Zelensky a fost 100% ostil romanilor din Ucraina. Nu exista dezbatere pe aceasta tema, pentru ca realitatea vorbeste, si "eroul" trebuie tinut pe piedestal. Eu am verisori in satul Mamaliga din Ucraina. "MAMALIGA" mai romanesc nume de atat exista oare ? Ma indoiesc. Si in satul Mamaliga copiii nu mai au voie sa invete in limba romana la scoala decat materia "limba materna", in rest ucraineana. Din decizia presedintelui Zelensky si a partidului sau. Ce legatura are razboiul din 2022 cu legile date de acesti indivizi in 2017 ? Pana sa inceapa razboiul, statul roman de ce nu si-a retras ambasadorul din Ucraina pentru aceasta lege ? Kievul condus de Zelensky duce practici de genocid la adresa fratilor nostri romani, asupra verisorilor mei! Genocidul este definit ca exterminarea unei culturi, a unei limbi, a unei etnii. Ori cand interzici limba romana in orice context oficial, cand interzici educatia in romana. Exact asta face si Putin. In ambele armate minoritatile nationale sunt supra-reprezentate in randul celor incorporati cu forta. Romanii din ucraina, alaturi de restul minoritatilor non-ruse, au fost luati cu totii la razboi, pe cand *** din Kiev tin rave-parties si pride parades. Varu-miu la 48 de ani cu 3 copiii l-au trimis pe front. Studentii de la facultati private nu sunt categorie incorporabila. Asta e realitatea razboiului pentru romanii din Ucraina
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
‹ 1 2 3 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.