DISCLAIMER. Libertatea publică, la rubrica de opinii, două tipuri de comentarii. Unele aparțin jurnaliștilor din redacție și celelalte, invitaților. Numiți și contributori după tradiția presei democratice, acești invitați sunt oameni cu profesii, convingeri și asocieri politice diferite. Ziarul le oferă o platformă de exprimare, convins că pluralitatea opiniilor și diversitatea ideilor ne ajută pe toți să înțelegem mai bine lumea în care trăim.

Textul care urmează, semnat de Laura Ștefănuț, se înscrie în categoria opiniilor de la contributori. Fostă jurnalistă, Laura Ștefănuț oferă consultanță în domeniile de expertiză pentru ”Planul pentru București” al lui Vlad Voiculescu, candidat PLUS la Primăria Capitalei.

Legea deja pedepsea cu închisoarea agresorii
dascălilor. În plus, mărirea pedepselor s-a dovedit în cele mai multe cazuri
inutilă, fiindcă nu adresează problemele de fond care duc la situațiile de
conflict.

În aceste condiții, de ce au considerat decidenții
oportună și utilă o astfel de lege, adoptată în 3 februarie 2019?

Cel mai probabil, legea este doar reafirmarea
unor mentalități care văd elevul ca pe un actor pasiv, cu emoții și opinii
irelevante, un individ care trebuie disciplinat militărește. 

Citind legea, mi-am amintit despre modul în care a fost hăituit un elev din Liceul Hasdeu, Buzău, după ce a făcut o glumă privată despre videoclipul care obiectifica femeile, realizat de profesoara lui.

65 de profesori au votat ca elevul să primească doi la purtare, ceea ce îi distrugea visul de a intra la Academia de Poliție. După ce instanța a anulat decizia școlii de a-l pedepsi cu doi la purtare, școala a făcut apel – folosind bani publici pentru procese.

Mai mult, școala a făcut o plângere penală împotriva elevului, plângere pe care autoritățile au clasat-o, fiindcă au considerat că nu există fapta. În continuare, școala i-a scăzut nota la purtare invocând niște absențe pe care a refuzat să i le motiveze – în această situație, după plângerile părinților, Ministerul a trimis Corpul de Control la școală. Părinților li s-a transmis că școala a fost amendată, însă Ministerul nu mi-a transmis raportul Corpului de Control până la momentul publicării articolului de față.

În același liceu de elită, conducerea a permis
unui profesor acuzat de pornografie infantilă (ulterior și condamnat) să
continue să vină la școală.

Mai mult, directorul Liceului Hasdeu s-a plâns presei că a fost nevoit să sune la 112, din cauză că elevul căruia i-au dat doi la purtare a intrat peste el în birou ca să îl agreseze. Jurnaliștii au aflat că nu a existat nici un apel la 112: “Reprezentanţii Biroului de Presă al IPJ Buzău au declarat însă că nu a fost făcută nici o solicitare din partea Colegiului Hasdeu”.

În contextul acestor realități românești, cum
poate fi de ajutor o lege care mărește pedepsele cu o treime pentru elevii sau
părinții agresivi?

Statele Unite au avut o lungă perioadă în care au marșat pe asprirea pedepselor, pentru ca după vreo cinci decenii să măsoare și să constate că doar între 10% și 15% din crime scad ca urmare a modului în care sunt formulate pedepsele.

Mai mult, unii consideră că asprirea pedepselor fără adresarea cauzelor reale care conduc la infracțiuni (situații familiale, boli mintale etc.) au condus la creșterea recidivei. Este acum evident că un sistem precum cel din SUA, care a mers pe asprirea pedepselor și creșterea duratei de detenție are rezultate cu mult mai slabe decât sistemul finlandez, care a investit în reabilitare.

Violența din școli este o realitate românească ce trebuie adresată integrat, cu măsuri care protejează atât elevii, cât și personalul școlii. Cu măsuri care adresează cauzele sistemice ale violenței.

Nu trebuie să fii expert sau psiholog pentru a
ști că un elev violent are nevoie în primul rând de consiliere, nu de
amenințarea cu mai multe luni de închisoare. Nu trebuie să ne ferim să admitem
că uneori chiar dascălii au un rol activ în generarea situațiilor conflictuale.

Orice legislație care privește învățământul ar
trebui să pună elevul pe primul plan.

În mod sistemic, învățământul din România
tratează elevii ca și cum ar fi o masă amorfă cu indivizi lipsiți de
discernământ și rațiune, care trebuie să stea în banca lor și să nu incomodeze
în vreun fel.

În noua lege adoptată de Senat nici nu se
încearcă argumentarea interesului elevilor. În schimb, încă din primul articol
menționează că “personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi control se
bucură de: respect și consideraţie faţă de persoana sa şi faţă de profesie
(…); un climat de ordine, disciplină şi respect, în timpul desfăşurării
actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale; autoritatea
de a lua decizii oportune, care să îi permită să menţină un mediu adecvat în
timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar şi pe parcursul
desfăşurării de activități extraşcolare etc.”

Am ascultat interviul Adrianei Nedelea de la Libertatea cu șeful sindicatului din învățământ care a propus noua lege, Simion Hăncescu. Intervievatul a început prin a-l acuza pe fostul intervievat, reprezentantul Consiliului Elevilor, că nu și-a făcut tema, că nu a citit corespunzător legea.

Îl trimitea în banca lui pe un tânăr care adusese argumente împotriva legii și semnalase, precum fostul secretar de stat Gabriel Ispas, că o altă urmare a legii ar putea fi că profesorii capătă statutul de funcționar public.

Astfel, profesori s-ar putea trezi în situații de incompatibilități care decurg din statutul funcției publice – spre exemplu, nu ar mai putea oferi meditații. Fără argumente, sindicalistul a negat acest scenariu și l-a acuzat pe tânăr de superficialitate.

Peste tot în lume, copiii și adolescenții încep să fie ascultați
și respectați tot mai mult. O adolescentă, Greta Thunberg, a pornit o întreagă
mișcare globală pe subiectul schimbărilor climatice.

În România, nu doar că învățământul de tip pasiv continuă să fie
încurajat, dar sistemul își abandoneză complet copiii.

Dintr-o generație de elevi din România, doar  20% obțin o diplomă de studii superioare – potrivit datelor din raportul de cercetare UEFISCDI, care a analizat generația celor care s-au înscris în clasa I în anul 2003. Aproape jumătate nu a absolvit liceul. Doar o treime a promovat examenul de bacalaureat. Doar un sfert a intrat la facultate, iar 30% dintre aceștia nu au dus-o la bun sfârșit.

În România acestor realități, decidenții pierd timpul cu legi inutile sau chiar dăunătoare. E nevoie de o schimbare sistemică, de lideri care să asculte elevii, să implice elevii.

De atitudine care pune pe primul loc binele elevului. După cum scria Bob Dylan, laureat al premiului Nobel pentru literatură: “Your old road is rapidly agin / Please get out of the new one if you cant lend your hand / For the times they are a-changing” (Drumul vostru îmbătrânește rapid / Dacă nu puteți pune umărul, vă rog să vă dați la o parte din calea cea nouă/ Fiindcă timpurile se schimbă”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News