ComenteazăCa și fostul „Parteneriat pentru Pace”, conceput de NATO ca platformă de cooperare cu niște posibili membri pe care nimeni nu-i dorea, de fapt, în Alianță, Parteneriatul Estic fusese articulat ca instrument menit să democratizeze (fie și parțial) Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan și Armenia, fără să le coopteze în UE.
Comisia Europeană viza securizarea propriului flanc estic, printr-o strategie de „soft power”, complementară cu demersurile NATO. Ambele demersuri politico-diplomatice sperau să stabilizeze vecinătatea răsăriteană, postsovietică, a celor două organizații, fără să irite prea mult Federația Rusă, care n-a renunțat niciodată la ambiția de a controla statele amintite, măcar prin influența ei politică, economică și culturală.
Dacă Putin nu ar fi atacat masiv Ucraina în februarie 2022, jocul foștilor competitori din perioada Războiului Rece ar fi continuat să genereze ambiguitate regională pentru următoarele decenii. Guverne proeuropene și proruse s-ar fi alternat la Kiev, Chișinău, Minsk, Tbilisi, Baku și Erevan, fără ca direcția lor strategică să se clarifice pe termen mediu și lung.
Atât timp cât Occidentul se concentra pe „digerarea” noilor membri UE și NATO, în vreme ce Rusia folosea șantajul energetic, salba de conflicte înghețate și rețelele de corupție pentru a stopa evoluția celor șase state-tampon către o democrație funcțională, situația regiunii ar fi rămas cenușie, iar decidenții ambelor „tabere” nu ar fi fost obligați să o elucideze.
Prin hotărârea lui Putin de a trece la fapte, NATO și UE s-au mobilizat, iar formulele de compromis și tatonare utilizate în ultimele două decenii au devenit peste noapte anacronice. De noul context regional par să profite, pentru moment, Ucraina și Republica Moldova, care au primit statutul de țări candidate la UE. De fapt, Ucraina era de mult piesa de bază pe câmpul de luptă pentru influență dintre Occident și Moscova.
Prin resurse geologice, dimensiuni geografice, populație și potențialul său economic, importanța strategică a celei mai mari țări din Parteneriatul Estic le era tuturor evidentă. Mai mult, întregul Parteneriat Estic era, de fapt, blocat tocmai de proporțiile Ucrainei, aflată în epicentrul confruntării geopolitice dintre modelul occidental și cel eurasiatic.
Decizia Comisiei conduse de doamna Ursula von der Leyden, iminent oficializată în Consiliul European (și pe care recenta vizită la Kiev a domnilor Macron, Scholz, Draghi & Iohannis a pregătit-o simbolic), a fost primită cu entuziasm în multe capitale europene, deși ea nu e decât primul pas dintr-un proces îndelungat, dificil, cu geometrie și calendar variabil. Multe întrebări-cheie își așteaptă răspunsul. În ce condiții va adera Ucraina? Cu întregul său teritoriu recucerit, prin împingerea tuturor forțelor rusești peste graniță și recuperarea peninsulei Crimeea? Cu un teritoriu amputat, în cadrul unor negocieri de tip Minsk III?
Cum își va negocia aderarea Republica Moldova fără a rezolva chestiunea separatismului din Transnistria? A eliminat Chișinăul reformator al președintei Maia Sandu riscul ca, prin alegeri relativ corecte, să revină la guvernare o coaliție prorusă? Mai poate fi Putin un actor acceptabil la masa oricăror negocieri de pace?
Va fi procesul de aderare la fel de exigent și detaliat precum cel din cazul altor state candidate – din trecutul recent – sau ar putea fi simplificat, date fiind urgența de a reconstrui economic Ucraina și extrema fragilitate a Republicii Moldova?
Cum vor acționa SUA în fața fisurii europene generate de opoziția tacită dintre „partizanii păcii” (obținute în detrimentul intereselor legitime ale Ucrainei) și cei ai „dreptății” (care implică înfrângerea militară categorică a Rusiei)?
Cred că Factorul Zelenski va contribui decisiv la dezlegarea acestor întrebări și la planificarea evoluțiilor imediate. De acord, nu vorbim, în principiu, decât despre un președinte în ținută militară, care gestionează eroic drama națiunii sale agresate.
La o privire mai atentă, ne putem însă felicita pentru că – deși prins în ochiul unui ciclon strategic – dl Zelenski vădește o gândire limpede și un moral perfect, pe care le transmite zi de zi compatrioților săi.
Tot ce e încă neclar printre aliații occidentali ai Kievului se va lămuri foarte curând, datorită lucidității acestui șef de stat, convins că o pace nedreaptă nu e decât scurta pauză dintre două războaie și că pacea durabilă a întregii Europe depinde, ca atare, de soarta cea mai justă a Ucrainei.
foto: EPA