”Integritatea în exercitarea funcțiilor și demnitățiilor publice” este titlul Legii nr. 176 din 2010, cea care a introdus obligativitatea completării declarației de avere și a celei de interese pentru oamenii care dețin posturi publice.

Deși declarația de avere și cea de interese reprezintă acte personale, acestea devin publice tocmai pentru a proba integritatea celor care ocupă funcții în instituțiile statului.

Libertatea a publicat o investigație în care a arătat că generalul Tiberiu-Silviu Dumitrache, aflat la comanda Direcției Generale de Protecție Internă are în proprietate, conform declarației de avere, un domeniu în suprafață de 31.565 mp pe care e plasat un conac de 2.675 mp.

Terenul și locuințele cu lift, piscină olimpică și heliport, reprezintă donații făcute celor doi copii minori ai generalului Dumitrache de către străbunici, care sunt părinții lui Liviu Luca. 

Pentru acest conac, fostul lider sindical, care ispăsește în alte dosare o pedeapsă de 10 ani de închisoare, este acuzat și judecat. Procurorii DIICOT l-au acuzat pe Luca de deturnarea astfel 3 milioane de euro. Prin donația către copiii generalului Dumitrache, scrie DIICOT în rechizitoriu, de fapt ”imobilul a ajuns iar în posesia lui Liviu Luca”.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

DGIPI, instituție condusă de generalul Dumitrache și subordonată Ministerul Afacerilor de Interne, a transmis către public, la întrebările Libertatea, un răspuns. DGIPI susține că este în regulă ca șeful serviciului său secret să dețină această proprietate pentru că donația către familia lui s-a făcut ”în conformitate cu rigorile legii”. De parcă cineva a pus la îndoială actul donației. Da, am scris că donația a urmat calea normală. Dar nu acesta era subiectul! 

Șeful serviciului secret al MAI, cel care-i verifică de vulnerabilități, ca să fim eleganți, pe toți polițiștii și jandarmii țării, are tocmai el ditamai vulnerabilitatea în dosar. Are în patrimoniu o donație, acceptată în numele copiilor săi minori, de la un infractor. Proprietatea primită gratis de general este obiectul unui proces penal.

Ministerul condus de Lucian Bode mai transmite că generalul Tiberiu Dumitrache nu a ascuns donația, fiind trecută în declarația lui de avere. Ministrul susține așadar că totul este OK pentru că donația este trecută în declarație de avere! 

Dacă mergem în logica ministrului Bode, atunci oricare bugetar din țara asta poate să primească donații în numele familiei de la oricine se oferă, indiferent de situația juridică a acestuia. Președintele Klaus Iohannis poate primi de la fugarul Sebastian Ghiță, premierul Florin Cîțu, de la Dorin Cocoș, iar ministrul Lucian Bode de la Nuțu Cămătaru. Important e ca donația să fie trecută în declarația de avere.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Donația către familia generalului Dumitrache a avut loc la câteva luni după ce Liviu Luca a început să fie audiat de procurorii DNA în spețe penale, finalizate cu condamnări pe care le execută acum în închisoare.

Atît de mult a scăzut standardul de integritate în 2021, în poliția guvernată de ministrul Lucian Bode. E suficient să nu fi comis o faptă penală ca să ocupi poziția de șef al unui serviciu secret. În rest, poți avea orice relație patrimonială cu hoții. 

O donație poate fi acceptată sau refuzată. Nimeni nu-ți poate băga cu forța un conac pe gât. Generalul-șef al DGIPI putea alege. Fie renunța la conac, fie pleca definitiv la conac. 

Într-o democrație, standardul, pe care copiii îl învață încă din grădiniță, e că hoții și vardiștii se află în tabere opuse. Nu-și fac cadouri între ei.

Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI