Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a descoperit că, în cazul licitației pentru cel 100 de tramvaie noi, comisia Primăriei Capitalei a inversat, pur și simplu, clasamentul. În loc să câștige Astra Vagoane cu 7 puncte avans, au câștigat cei de la Durmazlar din Bursa cu un punct.
Cum au manipulat rezultatul angajații Gabrielei Firea? I-au lăsat pe turci să depună acte după data limită stabilită prin caietul de sarcini!
Consiliul a anulat rezultatul licitației. A cerut primăriei să reanalizeze oferta turcilor și să desecretizeze documentele la care nici măcar competitorii Durmazlar n-au avut acces. Nu veți vedea această știre pe televiziuni.
E vorba de o achiziție publică de 180 de milioane de euro și, mai important, de siguranța a sute de mii de cetățeni care călătoresc cu tramvaiele. Dar nu veți vedea știrea.
De peste o lună, de când Primăria a anunțat că Durmazlar a câștigat o licitație ținută la secret, televiziunile (cu notabila excepție a B1 TV) au întors privirile în cealaltă parte. S-a ajuns până acolo încât emisiuni programate, în care jurnaliști care investigau licitația fuseseră invitați, au fost anulate de la o oră la alta.
Dacă patronul de la Astra Vagoane, Valer Blidar, ar povesti ce i-au spus șefii din televiziuni, uneori aceiași care primeau cu două mâini în alte ocazii, opinia publică ar înțelege ce putere formidabilă are Gabriela Firea.
Dar Blidar, el și alți oameni de afaceri, vor tăcea. Au responsabilități, apără locuri de muncă, așa cum pe vremea lui Ceaușescu părinții spuneau că tac pentru a-și proteja copiii. Asta e, meritați presa pe care o cultivați!
La fel a tăcut și Mercedes după ce a pierdut licitația pentru autobuze în București, de asemenea păstrată la secret, tot în fața unei companii din Bursa.
”Nu a fost rândul vostru, data viitoare vă vine și vouă”, era expresia preferată a arbitrilor corupți din fotbalul românesc, când echipa învinsă le reproșa că au favorizat pe față adversarii. Iar echipele acceptau umilința și tăceau, pentru că știau că le va veni rândul ca arbitrii să fure pentru ei.
Așa e și cu firmele în ciclul corupției. Tac, înghit, poate le vine rândul data viitoare la o licitație.
În acest joc, cei care pierd sunt cetățenii. Acum câteva zile, un cititor ne-a trimis la Libertatea un email în care întrebase cât a cheltuit Primăria Capitalei pentru publicitate și dacă e legal, iar Curtea de Conturi i-a răspuns, în bătaie de joc, că PMB nu a cheltuit bani cu publicitatea.
Nu Primăria face publicitate, ci centrele culturale, administrația spitalelor și zecile de companii ale Primăriei Generale și ale sectoarelor.
Condusă de Mihai Busuioc, omul lui Liviu Dragnea, Curtea de Conturi este minată din interior și-și pierde, zi după zi, din capacitatea de a controla instituțiile.
Zeci de milioane de euro cheltuiți pe publicitate îi țin în picioare pe primari la nivelul imaginii. Pe acești bani mizează Gabriela Firea și clonele ei de la sectoare pentru alegerile din iunie 2020. Ei reprezintă nu știm dacă cea mai dezastruoasă garnitură de edili pe care i-a avut orașul, dar cu siguranță cea mai risipitoare și insolentă față de bucureșteni.
La TV se inaugurează spitale, se face curățenie, se aude muzică și copii aleargă liniștiți în parcuri. În realitate, e jale.
În ciuda propagandei, nemulțumirea bucureștenilor crește pentru că viața reală are prostul obicei de a se impune în fața ficțiunilor.
Acum 10 ani, când și-a cumpărat știri pozitive la televiziuni măsluind o licitație de 600.000 de euro, Monica Iacob Ridzi a mers la închisoare. Între timp, sumele au crescut de zeci de ori, la fel ca și tupeul celor aleși de cetățeni. E ușor să disperăm. Și suntem îndemnați să credem că nimic nu se schimbă, că orice efort e în van, că țara e pierdută, că progresul nu e posibil pentru că suntem divizați.
Firea și Florea și Tudorache și Băluță par invincibili, imuabili și inevitabili. E ușor ca cetățenii să dispere.
Dacă ne uităm însă un pic înapoi, recunoaștem atât de mulți politicieni invulnerabili care au căzut și televiziuni care s-au făcut de râs. Posturile care luau banii de la Ridzi sunt aceleași care iau banii de la Firea. E, pur și simplu, prea mare trădarea interesului public ca să țină la nesfârșit.
Așa cum spunea scriitoarea Susan Griffin, o luptătoare pentru drepturile femeilor încă din anii 70, când puțini credeau că se va schimba ceva: ”Am văzut atâtea schimbări în viața mea ca să știu că disperarea nu e doar o autosabotare, ci e și nerealistă”.
Nu renunțarea, ci speranța că România se poate face bine e realistă.