Nu de coronavirus mi-e teamă, ci de ce distruge el. În noi

Scoase din context, imaginile cu sute de mașini aliniate la intrarea în țară au rezonanță de sărbătoare. Așa e de Crăciun, așa urma să fie de Paște. Să vină românii acasă, să întindă mese în familie, să-și vadă parintii, frații, copiii, nepoții, să le aducă daruri frumoase “de afară” și să cheltuie bani în țară.

Să ne frecăm mâinile a satisfacție și să calculăm cu cât a contribuit diaspora la PIB.

Să ne mai aducă și câte ceva din experiența lor, din tradițiile țărilor unde muncesc, gust și miros din “altă lume”.

E 11 martie azi. Au trecut puțin peste două luni de la Crăciun, mai sunt mai puțin de două luni până la Paște. Dar românii din străinătate vin acasă.

E vremea coronaviruslui.

Și psihologic, și sociologic e un fenomen greu de explicat. Vorbim mult despre responsabilitate, comparăm sisteme de sănătate, acuzăm, ne mirăm. Dar pe de altă parte totul e atât de ușor de înțeles. Nu asta facem toți când ne e frică? Fugim acasă, orice formă ar avea acest acasă pentru fiecare dintre noi.

Românii vin acasă și, aseară, târziu, cu ochii în televizoare ori în telefoane, pe internet, cozile din vamă nu ne-au bucurat, nu ne-au făcut să zâmbim, ci ne-au dat fiori.

Recomandări

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Pentru că, de data asta, nu-i așa, românii nu vin să dăruiască, ci să ceară. Ajutor.

Și de data asta nu aduc bani în țară, ci țara trebuie să cheltuie bani pentru ei. Pentru carantine, pentru teste, pentru “anchete epidemiologice”, pentru eventuale spitalizări.

Vremea coronavirusului e cumva vremea decontului. Am primit și pare că trebuie să dam înapoi. Și asta ne sperie. Iar frica ne distruge rațiunea. N-ar trebui s-o lăsam să ne distrugă și națiunea.

Urmărește-ne pe Google News