În cartea „URSS a murit, Trăiască Rusia!” Helene Carrere dEncausse, membru al Academiei Franceze, scria că Rusia nu trebuie înțeleasă, ci simțită. Deseori intelectualii și politicienii încearcă să încadreze Rusia într-un „corset analitic” occidental, de aceea acțiunile Moscovei par imprevizibile, dar nu sunt așa.
Acum, în contextul războiului ruso-ucrainean, necesitatea de a simți Rusia este mai mult decât actuală.
Mediul academic a ajuns să caute justificări pentru Kremlin
Cititorii din Occident deseori se întreabă de ce rușii nu înțeleg ce se întâmplă în statul lor? De ce nu protestează față de un guvern care ucide? Oare mai au rușii gândire critică?
Este ilustrativ în acest context un articol publicat de ziarul Novaya Gazeta din Rusia. Autorul a asistat la o lecție de la Universitatea de Stat din Sevastopol în timpul căreia profesorii prezentau cu „argumente științifice” tezele ideologice ale Kremlinului: Donbassul a fost bombardat 8 ani de ultranaționaliștii ucraineni, Rusia eliberează Ucraina de nazism, sancțiunile vor întări economia națională, Moscova va decide de una singură cum va împărți statul ucrainean după victoria istorică, mult așteptată.
Articolul arată cum oamenii de știință din Rusia îmbracă în haine științifice tezele propagandei oficiale. Este o revenire la narațiunile academice din perioada sovietică, atunci când toți cercetătorii aveau ca scop să demonstreze cât adevăr pur găsim în declarațiile lui Lenin, Brejnev sau ale altor lideri comuniști.
Mimarea gândirii critice. Cum Orwell a intrat în casele rușilor
Rusiei nu îi lipsește gândirea critică. Dar a obținut-o înlocuind gândirea critică firească individuală cu o gândire critică produsă de stat.
Rusia a produs de-a lungul ultimilor decenii un sistem pretins-democratic în care există partide de putere, controlate de Kremlin, dar și partide de opoziție, de asemenea controlate de Administrația Președintelui.
Autoritățile au creat atât organizații ecologiste, dar și website-uri care criticau aceste entități. Guvernul controla procesul democratic ca formă, discuțiile, deciziile și presa. Kremlinul permitea dezbaterile publice, dar temele acestor dezbateri erau, pe parcursul ultimilor ani, controlate cu rigurozitate de Moscova.
Treptat, rușii au început să creadă că asta e democrația. Iar greutățile vieții sunt rezultatul ei. Altfel, care ar fi problema? Au o libertate mare de a discuta, de a alege, de a crede, de a compara, asta și-au imaginat, fără să-și dea seama că trăiesc într-o lume a dilemelor false – ca în articolul citat mai sus din Novaya Gazeta: „Orwell s-a oprit la Sevastopol”.
Marea dezamăgire a rușilor – democrația liberală
Regimul Putin a reușit să le spună oamenilor ceea ce își doreau aceștia să audă. După destrămarea URSS rușii au rămas cu un stat slab, cu o societate grav afectată. Iar sărăcia care a bătut la ușile cetățenilor venea în contradicție cu declarațiile lui Mihail Gorbaciov sau ale primului președinte rus Boris Elțîn despre bunăstare și prosperitate.
Până în anul 2000 oamenii s-au deziluzionat în fața a ceea ce ei consideră sistemul liberal-democratic. Pentru că acesta – considerau ei – a produs doar sărăcie. Rusia liberală a fost o Rusie slabă și umilită.
Ei au acuzat așadar modelul capitalist și nu ceea ce elitele lor au reușit să producă. Au acuzat originalul cu frustrarea niciodată secată a copiei. Căci, după toate standardele, economice, de drept și ale vieții de zi cu zi, societatea din Rusia are prea puțin de-a face cu structurile unei societăți liberale.
Refacerea Imperiului, ca necesitate colectivă
Pe acest fond de deziluzie, Vladimir Putin a reușit treptat să convingă rușii că pricina tuturor problemelor este dispariția unității eurasiatice de odinioară. Totul s-a petrecut odată cu destrămarea URSS-ului și atacurile latente asupra „lumii ruse” din partea Occidentului. Rușilor li se spunea că Moscova va reveni în scurt timp la masa superputerilor. Iar Kremlinul se va revanșa în fața occidentalilor care au distrus Marea Rusie/URSS.
Toți jurnaliștii, politicienii și cercetătorii care erau de altă părere au fost intimidați sau chiar au murit în „circumstanțe necunoscute”. Deziluzia populației s-a transformat în resentiment.
În linii mari, aceste resentimente ale rușilor după Războiul Rece seamănă foarte mult cu emoțiile colective ale germanilor după înfrângerea în Primul Război Mondial. Politicieni ca Hitler sau Putin au reușit să convingă opinia publică internă că realizarea concepțiilor geopolitice de „lume rusă”/„spațiu vital” va rezolva toate problemele.
Critica nazismului ca formă a neonazismului
Operațiunea specială militară din Ucraina, care este un adevărat război la scară largă împotriva unui stat suveran, s-a bazat pe o serie de mesaje de propagandă și dezinformare din ultimii ani, potrivit cărora la Kiev la putere au venit neonaziștii. Ei, chipurile, se bucură de sprijinul Occidentului pentru a distruge Rusia.
Statul rus, potrivit ideologilor regimului Putin, este o mare cetate asediată, una amenințată de NATO, americani și UE. De aceea, Kremlinul trebuie să-și extindă frontierele pentru a obține anumite „garanții de securitate”.
Potrivit gândirii geopolitice ruse, moștenite din secolul al XIX-lea, cu cât frontierele sunt mai departe de Moscova, cu atât e mai bine pentru ruși.
Criticând inventatul nazism din Ucraina și punând egalitate între naționalism și neonazism, bazându-se pe amintirile populației din perioada războiului dintre imperiile lui Hitler cu Stalin, Moscova a ajuns să aplice metode clasice de propagandă, să lanseze acțiuni militare, să semene frustrări și clivaje inventate în interiorul societății.
Aici trebuie să menționăm controlul statului asupra presei, pedepsirea celor care au alte opinii, ca în perioada Ministerului Adevărului al lui Joseph Goebbels.
O Rusie învinsă – o Rusia suferindă?
Pentru lumea întreagă, nu doar pentru Vest, o Rusie învinsă în acest război, o Rusie doborâtă de sancțiuni și de probleme nu va însemna rezolvarea tuturor problemelor. Făcând abstracție de argumentele geopolitice, de ideile despre o Rusie care are un cuvânt greu de spus în gestionarea spațiul postsovietic din Asia, există riscul ca societatea rusă să nu înțeleagă nimic din această istorie tristă pentru estul european.
Rușii continuă să considere că sunt o țintă a NATO, că au o viața mai rea pentru că sunt victimele unei agresiuni occidentale, și nu a unei invazii inițiate de propriul guvern.
Libertatea a arătat recent cum unul dintre cei mai cunoscuți sociologi din Moscova, Grigory Yudin, afirmă, pe baza documentelor armatei ruse și a susținerii populare pentru Vladimir Putin, că Rusia are starea de spirit pentru un conflict cu NATO. El s-a referit la beligeranța instituțiilor, dar și la „mentalitatea militarizată” a unei bune părți din populație.
Ne întrebăm, așadar, dacă Rusia va fi învinsă în acest război, nu vor rămâne oamenii dezorientați? Vor înțelege ei ceva din asta? Sau vor căuta peste ani din nou să se răzbune pe cei care au asediat cetatea și au încercat să o dărâme. Cât de credibil va fi Occidentul în ochii rușilor când va încerca să le deschidă ochii?
„Istoria ne învață că din istorie nu învățăm nimic”, spunea Antoine de Saint-Exupéry.
***
Autorul acestui articol, Marin Gherman, are 35 de ani și a scris vreme de 14 ani în presa de limbă română din Cernăuți, Ucraina. După ce războiul a început, ziaristul a venit, împreună cu familia, în România. Au hotărât să locuiască, să lucreze și să continue școala copiilor aici. Marin s-a adăugat echipei Libertatea.